Scena crimei. Caz închis

Într-un roman de mici dimensiuni, “Caz închis”, Stelian ţurlea cheamă în scenă o sumedenie de personaje din diverse categorii sociale şi de vârste diferite şi le implică într-o poveste captivantă, de o stringentă actualitate, istorisită cu febrilitate şi durere.
_______________________________________

Emil Sorescu, un scriitor faimos, considerat “un bun naţional”, moare în condiţii misterioase. Sinucidere? Crimă? Infarct? Poliţişti, procurori, jurnalişti, apropiaţi ai defunctului autor pornesc investigaţii laborioase pentru aflarea adevărului. În cursul lor, personalitatea celui dispărut subit îşi dezvăluie faţetele multiple, de multe ori contradictorii şi repugnante. Autor de mare talent, afemeiat notoriu, colaborator al vechiului regim, dar şi vehement critic al lui, însetat de glorie şi de onoruri, insuportabil în relaţiile cu oamenii de care doar se foloseşte şi apoi îi abandonează fără scrupule, Emil Sorescu rămâne o enigmă în ochii contemporanilor săi.

Paradoxal, el, care se socoteşte centrul Universului este, la rândul lui, o marionetă în mâinile recrutorului său de la Securitate, un torţionar care, chiar şi la anii senectuţii, înrâureşte destine zăcând într-un cărucior cu rotile. A fost ucis scriitorul la comanda acestuia, pentru a nu deconspira, într-un nou roman, vasta reţea de securişti din eşalonul doi infiltraţi în structurile Puterii după Decembrie ’89? I-au provocat moartea copiii pe care nu i-a recunoscut şi care speră să-l moştenească? A fost el victima unui rival în ale scrisului, invidios pe cariera sa? Nu cumva celebra expresie “cherchez la femme” e valabilă şi în acest caz, din moment ce o amantă de-a lui urmăreşte cu disperare legalizarea relaţiei?

Chiar dacă din multiplele variante posibile ale morţii lui Emil Sorescu romanul prezintă una singură, verosimilă şi de un impact devastator, nu pot fi neglijate nici celelalte, la fel de credibile. Totul depinde de unghiul din care priveşti întâmplările şi de sinceritatea martorilor. şi totuşi, la ordine venite de sus, cazul e clasat, din lipsă de probe exacte. Anchetatorul principal nu poate dovedi nimic, deşi e convins că marele autor a fost asasinat pentru a fi redus la tăcere.

Ca şi în celelalte romane ale sale, excepţionala înzestrare de ziarist a lui Stelian ţurlea este evidentă. Stilul limpede, frazele scurte, nervoase,  fac relatarea lui agreabilă, tensionată, ne oferă impresia că parcurgem un reportaj bine documentat despre lumea în care trăim. Fiindcă, din păcate, naraţiunea sa nu e doar o ficţiune, un joc al imaginaţiei cu personaje surprinse în întâmplări dramatice, ci o radiografie exactă a unui timp greu de înţeles, din moment ce a fost guvernat de minciună.
__________________________________

“Când au sosit alertaţi de menajera care îl găsise mort pe scriitor, primul lor gând fusese că vor descoperi o crimă. Dar bătrânul nu părea să aibă vreo rană şi nici nu existau semne că s-ar fi luptat cu cineva.”