Scena crimei. Chemarea cucului

Toţi au auzit de J.K. Rowling, creatoarea faimoasei serii despre năzdrăvanul Harry Potter. Cea mai populară şi mai bogată scriitoare din istorie. Mai puţini cunosc, însă, numele lui Robert Galbraith, care a debutat de curând în romanul poliţist. şi totuşi, e vorba de una şi aceeaşi persoană.
______________

Pentru a nu crea confuzii, pentru a nu-şi deruta cititorii, Rowling a adoptat un pseudonim, astfel încât nimeni să nu-şi închipuie că primul ei thriller, “Chemarea cucului”, este o continuare a poveştii ţesute cu atâta har despre şcoala de Magie şi Vrăjitorie de la Hogwarts.

Abordând un nou gen literar, scriitoarea demonstrează aceeaşi fantezie debordantă şi istoriseşte cu acelaşi farmec ca şi în scrierile cu Harry Potter. Renunţând la conturarea unor tărâmuri de basm, unde totul e posibil, ea ne invită în “Chemarea cucului” să păşim în lumea reală, într-o Londră descrisă cu minuţie, astfel încât avem impresia că păşim alături de personajele cărţii şi le privim peste umăr acţiunile din pub-uri, apartamente elegante, birouri somptuoase, dar şi din locuinţe mizere.

O tânără vestită în industria de modelling s-a aruncat de pe balconul apartamentului său dintr-un cartier luxos sau cineva i-a curmat zilele împingând-o de la înălţime în stradă? Poliţia acreditează cu nonşalanţă ipoteza sinuciderii, în timp ce fratele fetei nu acceptă această variantă. El îl angajează pe C.B. Strike, un detectiv particular cu mari dificultăţi financiare, fost poliţist militar în Afganistan, să descopere adevărul despre moartea suspectă. Pe măsură ce avansează cu investigaţiile sale, şi anchetatorul e tot mai convins că frumosul manechin a fost ucis de către un asasin care mai are şi alte victime la activ.

În cercetările sale beneficiază de sprijinul unei secretare, Robin Ellacott, pe care o angajează temporar, neavând suficienţi bani ca să-i ofere o slujbă permanentă. Cei doi formează un cuplu memorabil, pe care ne-ar plăcea să-l revedem şi în alte romane. El, câteodată ursuz, alteori ironic şi amuzant, excelent pregătit pentru munca sa, chiar dacă uneori bea cam mult, ea meticuloasă, tenace şi cu idei deosebit de utile.

În cartea semnată cu pseudonim, Rowling descoperă magia realului, unde se pot petrece fapte uluitoare ca şi într-un univers feeric şi unde se intersectează eroi cu biografii captivante – fotomodele, rapperi, producători de filme, drogaţi, persoane debusolate, paparazzi, afacerişti lacomi. Pe toţi cei pe care îi întâlneşte, Strike îi provoacă la vorbă, îi trage de limbă cu abilitate şi le află cele mai intime secrete. De aceea, o mare parte a romanului e o succesiune fascinantă de dialoguri, care doar în aparenţă seamănă cu o flecăreală fără rost.

“Chemarea cucului” oferă o lectură agreabilă, fără a miza pe facilitate. Doar cei înăcriţi şi sclifosiţi o pot acuza pe Rowling de superficialitate. A scrie atractiv nu e o vină decât în ochii celor care admiră textele alambicate, în care, chipurile, se ascund înţelesuri importante.

Prozatoarea care i-a fermecat pe copii şi adolescenţi cu întâmplări fantastice are o bună observaţie socială şi sondează profund în cutumele multor straturi ale societăţii, de la cele paupere până la cele situate în vârful piramidei. Ingeniosul şi palpitantul său thriller ne face să aşteptăm cu febrilitate o altă scriere a ei de aceeaşi factură. şi, cine ştie, poate că, la un moment dat, numele Robert Galbraith va deveni la fel de ştiut ca şi numele scris pe cărţile cu Harry Potter.

_____________
   
“Strike încercă să se ridice în capul oaselor, partea de jos a corpului lui Bristow ţintuindu-i la pământ jumătatea de picior dureroasă, iar pumnalul îl lovi cu forţă în partea de sus a braţului; simţi cum îi străpunge carnea, apoi sângele cald ţâşni şi o durere vie şi usturătoare îl săgetă.”