Scena crimei. Dispariţia

În “Dispariţia”, romanul lui Dror Mishani, un personaj întreabă: “De ce în Israel nu se scriu cărţi precum cele ale Agathei Christie sau de genul Millenium?” şi tot el răspunde: “Pentru că la noi nu se întâmplă astfel de crime. Noi nu avem criminali în serie, nu avem răpiri şi nu avem atâţia violatori care să atace femeile pe stradă.”
______________________________

Întrebarea şi răspunsul aparţin inspectorului de poliţie Avi Avraham, personajul principal al cărţii.
Într-o seară, o mamă îl informează de dispariţia fiului ei, Ofer Sharabi, un adolescent de 16 ani.
La început, poliţistul din Holon, un oraş care face parte din districtul Tel-Aviv, tratează cazul cu multă uşurinţă, bazându-se tocmai pe credinţa sa că în Israel nu există mistere de natură detectivistică, sau dacă sunt, n-au o importanţă deosebită.
Trec ore, trec zile şi băiatul nu se întoarce acasă. Neavând încotro, poliţia îşi declanşează operaţiunile de căutare a lui. Îi interoghează rudele, vecinii de bloc, colegii şi profesorii, îi cercetează computerul. şi chiar dacă neliniştile tuturor sporesc, ancheta denotă amatorism şi dezordine.
Se lansează numeroase ipoteze. Să fie o farsă a adolescentului, dornic să-şi ia o vacanţă? A comis cumva vreo poznă şi îi e greu să dea ochii cu familia? A fugit cu o fată? A fost omorât? S-a sinucis fără să lase vreun bilet de adio?
Mass-media intră în alertă, pe internet se pun întrebări despre cel dispărut, pe stâlpi sunt lipite afişe cu fotografia lui.
Evenimentele iau o turnură ciudată din clipa în care îşi face apariţia în scenă profesorul Ze’ev Avni, fost meditator la engleză al lui Ofer Sharabi, şi participant la un Atelier de literatură. El scrie câteva scrisori părinţilor lui Ofer, ca din partea acestuia, asigurându-i că se simte bine acolo unde este.
Despre aceste misive nimeni nu informează poliţia.
Şi totuşi, aceasta află de ele, şi din acest moment ancheta se concentrează asupra părinţilor care ascund cu siguranţă ceva şi obstrucţionează cercetările. Supuşi unor interogatorii dure, ei recunosc, până la urmă, o faptă oribilă: cuprins de furie, tatăl şi-a omorât accidental fiul care abuza de propria lui soră, o fată cu dizabilităţi mintale.
Avi Avraham n-are înzestrările unor anchetatori ca Sherlock Holmes, Hercule Poirot sau Phillip Marlowe. La 38 de ani e încă destul de confuz în acţiunile sale, e un singuratec, îşi vizitează rareori părinţii, nu se înţelege prea bine cu membrii echipei din care face parte. Citeşte cu nesaţ romane poliţiste, urmăreşte filme şi seriale poliţiste, vânând erorile făcute de detectivi în investigaţiile lor şi oferind o altă soluţie decât cea prezentată de ei, în această privinţă socotindu-se imbatabil.
Ca şi cum am avea de-a face cu o răzbunare a destinului, el însuşi comite o astfel de greşeală, de-abia la final înţelegând că rezolvarea cazului e alta, mai cumplită.
Încă tânăr, specialist în literatură poliţistă, Dror Mishani dovedeşte o siguranţă extraordinară de la primul său thriller. Are un stil direct, îl încurcă pe cititor cu multe piste false, alternează abil consemnarea rece a unor etape ale anchetei cu prezentarea problemelor personale ale eroului său. Un debut strălucit, care, fără îndoială, va fi urmat de alte succese, nu numai în Israel, o ţară lipsită de enigme poliţieneşti de anvergură, după cum pretinde protagonistul acestei cărţi.
________________________

“Eu nu înţeleg cum de eşti atât de sigur că el a violat-o, a spus ea în timp ce Avraham şi-a aprins o ţigară. Eu nu cred că s-a întâmplat aşa.”