Scena crimei. Îmi amintesc de tine

Trei cărţi ale Yrsei Sigurdardottir – “Ultimul ritual”, “Cenuşă şi pulbere”, “Suflete damnate” – apărute în româneşte şi prezentate la această rubrică au conturat profilul unei scriitoare complexe, pentru care thrillerul este o modalitate de a pătrunde profund în sufletul omenesc. O a patra naraţiune, apărută de curând, “Îmi amintesc de tine”, adaugă nuanţe revelatoare la portretul acestei autoare islandeze, pe care unii o consideră “regina romanelor poliţiste nordice”.

Doi soţi, Garoar şi Katrin, şi prietena lor Lif se aventurează într-un sat părăsit, Hesteyri, unde au cumpărat o casă în paragină, pe care vor să o restaureze şi să o transforme în pensiune.
Un proiect ambiţios.
Însă, de la început, atmosfera e neliniştitoare. Vasul care îi aduce pe ţărmul sălbatic are de înfruntat valuri primejdioase, în izolata aşezare telefoanele mobile nu au semnal, un frig pătrunzător le taie elanul de a se apuca urgent de treabă.

Din primele ore pe care le petrec în acest loc se confruntă cu semne ameninţătoare – văd urmele de paşi ai unui copil, berea pusă la rece într-un pârâu dispare, cineva le presară în cale cochilii de scoici, se aud şoapte ininteligibile, câinele care îi însoţeşte este mai tot timpul într-o agitaţie inexplicabilă. Treptat-treptat, eroii sunt cuprinşi de panică, se cred sub influenţa unor substanţe psihoactive, având halucinaţii. Mai mult, descoperă un schelet într-o hrubă.

În acelaşi timp, în orăşelul Isafjorour, o grădiniţă este vandalizată. Poliţista Dagny şi psihiatrul Freyr sunt chemaţi să cerceteze locul pentru a-l afla pe făptaş. Amândoi chestionează martori de diverse vârste, scotocesc prin arhive, prin fişiere de computer, examinează fişele unor pacienţi cu probleme – unii dintre ei îşi provoacă singuri răni, sau se sinucid din motive greu de elucidat.

Acţiunea se complică şi mai mult – investigatorii află de un act similar comis în urmă cu zeci de ani şi de dispariţia atunci a unui copil, în condiţii asemănătoare cu dispariţia lui Benni, băiatul doctorului Freyr.

Medicul începe să audă şi el voci, ca şi soţia lui de care s-a despărţit, are vedenii cu fiul său, pierde uneori legătura cu obiectele reale din jur, semănând tot mai mult cu pacienţii pe care îi are în grijă, ajungând să creadă că şi-a pierdut minţile, noaptea întâlnind fantome.

Autoarea descrie în paralel întâmplările din orăşel şi pe cele din satul fără locuitori. În aparenţă, n-au nicio legătură. De-abia la sfârşitul romanului se realizează conexiunea dintre ele şi dintre eroii plasaţi în locaţii diferite, şi astfel se dezvăluie fapte cutremurătoare.

Yrsa Sigurdardottir posedă un har incontestabil de a-l conduce pe cititor printr-un univers de coşmar, obsedant. În cartea sa este vorba despre minciună, trădare, laşitate, iubiri sordide, crime şi multă, multă suferinţă. Personajele sale sunt prinse ca în reţeaua unui păianjen, fără posibilitatea de a scăpa. Aflarea adevărului însă nu-i va elibera pe supravieţuitori.

Nici nu-ţi vine să crezi că în aseptica Islandă se pot imagina astfel de evenimente cutremurătoare...
____________________

“Veigar era aplecat asupra unei persoane ce zăcea cu faţa în jos pe podea, cu capul într-o baltă întunecată despre care Freyr spera să nu fie sânge, însă era aproape sigur că aşa stăteau lucrurile.”