x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Scena crimei. Mântuitorul

Scena crimei. Mântuitorul

de George Arion    |    16 Noi 2012   •   00:28
Scena crimei. Mântuitorul
Se apropie sărbătorile de iarnă. Oslo se pregăteşte să le întâmpine cu fast. În pieţele oraşului se organizează concerte ale unor formaţii vestite, vitrinele magazinelor se împodobesc cu ghirlande de becuri multicolore, se cumpără cadouri pentru cei dragi. şi totuşi...
______________________

şi totuşi, nu toată lumea se bucură. E un ger cumplit. Pe străzile capitalei norvegiene mişună cerşetori, drogaţi, prostituate. Acestor năpăstuiţi ai soartei membrii Armatei Salvării le oferă adăpost, mâncare caldă, haine călduroase, asistenţă medicală. Totodată, caută cu delicateţe să le arate o altă cale pe care să o urmeze. Dar cei mai mulţi dintre cei asistaţi refuză să renunţe la traiul lor obişnuit, preferând promiscuitatea şi vieţuirea în lumi imaginare cu ajutorul halucinogenelor.

Asociaţia Armata Salvării este organizată pe principii militare. În fruntea ei se află un comandant având ca subordonaţi ofiţeri şi soldaţi, absolvenţi ai unei şcoli speciale. Fiecare îşi cunoaşte misiunea de a face cât mai mult bine aproapelui. E nu numai o datorie, ci şi un har.

Pentru a-şi îndeplini scopurile, organizaţia are nevoie de bani pe care îi procură fie din subvenţiile guvernului, fie din donaţiile particularilor sau din chirii – în timp, numai în Norvegia ea a ajuns să deţină peste 250 de terenuri şi 300 de clădiri. O avere care trebuie gestionată cu chibzuinţă şi pe care o râvnesc mulţi potentaţi veroşi.

În "Mântuitorul”, Jo Nesbo foloseşte o modalitate deseori întâlnită în thrillere – înainte de a dezvolta subiectul propriu-zis, naratorul ne cufundă într-o altă poveste, fără o legătură prea strânsă cu paginile care urmează.

În această carte, istoria din preambul o reprezintă relatarea despre moartea unui drogat, descoperit într-un container. În aparenţă, e vorba despre o sinucidere. De fapt, propriul său părinte l-a omorât, pentru a curma viaţa de prisos a cuiva care aduce numai necazuri celor din jur. Iată şi justificarea tatălui: "Dacă Dumnezeu nu Îşi face treaba, atunci altcineva trebuie s-o facă în locul Lui.”

De fapt, adevărata poveste începe cu asasinarea, în mijlocul mulţimii, la un concert de binefacere, a lui Robert Larsen, soldat în Armata Salvării. şi nonconformistul Harry Hole (cunoscut cititorilor români din romanele "Fantoma trecutului” şi "Călăul”) îşi începe ancheta. Avea tânărul duşmani? Era dator cuiva şi nu putea restitui banii? Se droga? Sau asasinatul era un act îndreptat împotriva organizaţiei din care făcea parte?

Dar până la rezolvarea enigmei se vor mai auzi împuşcături în capitala cotropită de ninsoare şi vor mai fi victime. Printre ele – Jack Halvorsen, partenerul lui Hole. Să fie vorba de acelaşi ucigaş care a tras în cea mai cunoscută piaţă din Oslo?

Detectivul află identitatea acestuia după investigaţii minuţioase şi dificile, care îl poartă până în Croaţia. Dar imaginea care începuse să capete coerenţă se tulbură din nou. şi numai un anchetator ca Hole poate rezolva cazul. Fiindcă el are propriile sale metode de cercetare, deseori în contradicţie cu toate regulamentele cărora trebuie să i se supună.

Jo Nesbo ne istoriseşte nu numai o captivantă poveste poliţistă. El face şi o radiografie complexă a societăţii norvegiene şi dezvăluie şi unele secrete ale Armatei Salvării. Iar protagonistul său, admirabil creat, are şanse de a deveni unul dintre cei mai interesanţi detectivi din literatura cu suspans contemporană.
______________________

"Dacă focul de armă ar fi răsunat odată cu bubuitul tobelor, muzica ar fi putut camufla zgomotul împuşcăturii. Detunătura fusese puternică şi îi făcu pe mulţi să se întoarcă spre bărbatul în haină de ploaie, cu pistolul în mână. şi îl văzură şi pe soldatul Armatei Salvării căzând brusc pe spate, cu braţele zvâcnindu-i în faţă, ca ale unei marionete.” 

×