Scena crimei. Rece ca piatra

În “Rece ca piatra”, romanul lui David Baldacci, se continuă povestea unora dintre eroii pe care i-am cunoscut în “Clubul Camel” şi “Colecţionarii”. Imaginaţia autorului american este şi de data aceasta debordantă, scrierea sa oferind cititorului multe motive de satisfacţie.
_____________________________________

Să le enumerăm pe câteva dintre ele.
În primul rând, cei care cred în Teoria conspiraţiei sunt răsplătiţi pe deplin. Cine a trăit în perioada Războiului Rece îşi mai aminteşte de Iuri Andropov şi Constantin Cernenko, urmaşii lui Leonid Brejnev la conducerea URSS. Aceştia n-au stat mult la cârma “colosului cu picioare de lut”. După cum afirmă unii eroi din această carte, ei nu s-au sfârşit de boală, sau de bătrâneţe. Sfârşitul lor prematur a fost opera Serviciilor Secrete americane, pentru a-i netezi calea spre Kremlin lui Mihail Gorbaciov, un politician cu o viziune mai liberală.
Iubitorii de urmăriri cu maşini, de explozii în locaţii ascunse, de încăierări cu arme sofisticate îşi vor primi şi ei porţia de adrenalină, parcurgând aceste pagini.
La rândul lor, amatorii de senzaţii pe care le încerci jucând la ruletă, sau zaruri, curioşi dacă există vreo schemă care să-ţi câştiguri fabuloase, nu sunt uitaţi.
Iar dacă doreşti să afli cum poate fi înşelat un patron de cazinou, nu trebuie să ratezi lectura acestei cărţi.
Nu toată lumea are acces să viziteze locurile tainice ale Capitoliului – sediul Congresului american, uriaşa bibliotecă de-acolo, Langley, Camp David. Ca un ghid omniscient, autorul ne îngăduie să aruncăm o privire în astfel de locaţii. Trebuie să ne închipuim că informaţiile pe care ni le oferă sunt exacte.
Întâmplările din “Rece ca piatra” te poartă în multe direcţii. Începutul lor e, oarecum, mai puţin interesant – urmărirea unei escroace de talie internaţională, dar se ajunge rapid în lumea spionilor, a asasinatelor la comandă, a unei aprige lupte pentru putere. E o forfotă de prădători care se vânează reciproc şi se ucid unii pe alţii.
Oliver Stone este liderul Clubului Camel, fondat de patru prieteni cam excentrici, pentru a-i supraveghea pe cei de la conducere şi pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra derapajelor din funcţionarea mecanismului social.
Acţionează pe cont propriu, în afara legii, pedepsind indivizi care altfel nu pot fi aduşi în faţa unui tribunal, deoarece sunt bogaţi, au relaţii, sau se află sub protecţia funcţiilor importante pe care le deţin. Aceşti justiţiari incognito ţintesc foarte sus, scoţând din jocurile lor murdare un director CIA şi un senator, aspirant la Casa Albă, amândoi având pe conştiinţă crime imposibil de dovedit în justiţie.
Ficţiunea lui Baldacci are ritm, dialoguri sprinţare, suspans, întâmplări explozive – ingrediente absolut necesare unui thriller de succes, scris după o reţetă bine verificată, folosită de către mulţi autori de peste Ocean. Dacă în privinţa tensiunii n-ai ce să-i reproşezi, trebuie, însă, observat că ştacheta artistică nu e ridicată la o înălţime prea mare. De pildă, personajele au trăiri sufleteşti minime, şi sunt mutate de colo-colo, după cum se derulează acţiunea, ca piesele pe o tablă de şah. E drept, dacă s-ar fi apelat la profunde analize psihologice, scrierea s-ar fi diluat, n-ar mai fi avut, la lectură, acelaşi impact năucitor. Colindând subteranele înfricoşătoare ale istoriei de azi şi dintotdeauna, eroii sunt cuprinşi de oroare, şi nu mai au mult timp pentru alte tribulaţii.
_____________________________________

“Arma cu amortizor se declanşă şi glonţul îl lovi în frunte. Cadavrul fu pus într-un sac negru. Într-un minut, camionul îl şi luase. Oficial, Himmerling avea să primească pe neaşteptate un post în străinătate. Când următorul elicopter american avea să se prăbuşească undeva, în lume, se va menţiona la dosar că Max Himmerling fusese la bordul acestuia şi arsese, făcând imposibilă identificarea.”