Isaac Asimov, Stanislav Lem, Arkadi şi Boris Strugaţki au înnobilat SF-ul, i-au conferit remarcabile virtuţi literare, devenind nişte repere în acest gen. Ultimii doi au devenit celebri după ce Andrei Tarkov ski, în 1977, a realizat filmul "Călăuza", după romanul lor "Picnic la marginea drumului".
Dar cei doi fraţi, care au avut mult de suferit din pricina cenzurii sovietice – în 1980 li s-a interzis să mai publice –, au creat şi unele scrieri în care intriga poliţistă este acaparatoare, deşi se desfăşoară la limita dintre verosimil şi incredibil. De pildă, "Hotelul «La crucea alpinistului»" poate figura cu succes printre romanele poliţiste tip Agatha Christie a căror acţiune se derulează într-un spaţiu închis.
Peter Glebski, un inspector de poliţie cu state vechi de plată, îşi permite un scurt concediu în munţi, visând să se odihnească şi să schieze, uitând de goana după infractori. Hotelul la care trage devine în curând o scenă unde se petrec fapte ciudate. În scrumiere se găseşte scrumul unor pipe care se fumează singure, pantofi lăsaţi la uscat migrează dintr-o încăpere în alta, la duşuri curge apa fără ca nimeni să manevreze robineţii, pe duşumea se văd urmele unor picioare desculţe, iar din când în când se aud zgomote bizare.
O MASCĂ. Înşişi turiştii prezenţi în această ambianţă sunt ciudaţi, iar identitatea lor nu e certă. Aproape toţi poartă o mască. Printre ei, bogatul domn Moses împreună cu soţia sa, un fizician vestit, Simone, maestru la căţărări pe orice suprafeţe, du Barnstokr, magician de circ, Hinkus, care pretinde a fi avocat în chestiuni de minori, Luarvic, un mecanic conductor, Olaf Andvarafors, care se recomandă funcţionar de stat. Însuşi patronul, Alec Snevar, întreţine o stare de confuzie, el sugerând că mutarea lucrurilor dintr-o odaie în alta şi celelalte fenomene misterioase se datorează fantomei unui alpinist care şi-a pierdut viaţa prin împrejurimi, încercând să escaladeze un pisc. De altfel, fără să-l ia în serios pe stăpânul hotelului dornic să-i facă reclamă prin astfel de născociri, toţi clienţii lui se lansează în conversaţii aprinse despre vrăjitorie, OZN-uri, vizite ale unor emisari din alţi aştri.
PRIZONIERII AMBIANŢEI. Pentru a se destinde, organizează petreceri, consumă din belşug băuturi şi mâncăruri savuroase, dansează, se lansează în aprige partide de cărţi sau de biliard. Ei înşişi sunt autorii farselor menite să provoace nelinişte la început, pentru ca pe urmă să stârnească hohote de râs.
Dar buna dispoziţie dispare după ce se comite o crimă. Deşi venit pentru relaxare, Peter Glebski îşi reia atribuţiile de anchetator, mai ales că o avalanşă îi izolează de restul lumii, făcând imposibilă intervenţia poliţiei. Turiştii devin prizonieri ai unei ambianţe cutreierate de nelinişti, bântuite în scurt timp de teroare.
Tacticos, pedant, extrem de scrupulos la detalii, el se comportă în investigaţia sa ca un conţopist, ca un birocrat, după 20 de ani de experienţă. Cercetează cu grija de a nu omite nimic, adună informaţii, compară probe, confruntă martori.
Chiar şi în absenţa unui laborator, care i-ar putea oferi o expertiză criminalistică de primă mână, el se descurcă admirabil în hăţişul unor fapte ce frizează iraţionalul. Vacanţa lui mult dorită devine însă un coşmar. Prea mulţi suspecţi şi nici unuia nu i se poate atribui cu siguranţă fărădelegea. Prea multe date, unele de-a dreptul stranii, din care nu se înţelege nimic.
REAL ŞI IMAGINAR. Şi totuşi, inspectorului i se conturează o imagine din ce în ce mai clară a evenimentelor. El pricepe că are de-a face cu câţiva dintre membrii unei bande care a jefuit o bancă într-un mod stupefiant. Iar toate conversaţiile despre zombi, despre viaţa din alte colţuri din Univers erau doar o perdea de fum amăgitoare, o tentativă de a-i submina ancheta. Însă chiar şi peste ani, sejurul acesta îi va părea nebulos. Dar dacă într-adevăr la hotel au fost cazaţi doi observatori veniţi din Cosmos? Dacă într-adevăr aceştia aveau misiunea să pregătească întâlnirea a două civilizaţii? Dacă din pricina lui aceasta a fost ratată?
"Desigur, amatorii de SF vor citi romanul în această cheie. Lectura mea s-a desfăşurat pe coordonatele policierului şi mi-a dezvăluit, încă o dată, talentul celor doi autori de a juca pe fâşia subţire dintre real şi imaginar"
Istoria unui film
"Filmul «Călăuza» are un traseu aparte. Hotărându-se să ecranizeze cartea celor doi fraţi – «Picnic la marginea drumului» –, Tarkovski le încredinţează acestora realizarea scenariului. Tarkovski acceptă, într-un final, cea de-a cincea variantă a scenariului. După ce trage două-trei duble, le trimite la developat la laboratoarele studioului «Mosfilm» din Moscova. Sabotaj sau accident nefericit, «Călăuza» şi alte două producţii care intră la developat sunt distruse. Tarkovski reia totul de la capăt, după varianta a unsprezecea a scenariului" – Wikipedia
Citește pe Antena3.ro