"Simbolul pierdut", cea mai misterioasă carte a mileniului

Începând de astăzi, Jurnalul Naţional vă prezintă în exclusivitate fragmente din cea mai vânată carte a anului - "Simbolul pierdut", care va apărea în curând în România la Editura Rao.

În numărul de astăzi va apărea Prologul romanului, care va fi urmat, mâine, de primul capitol. În fine - în următoarele zile de marţi veţi putea citi capitolele 2 şi 3. Cu alte cuvinte... dacă e marţi e Dan Brown.

În "Simbolul pierdut", publicul român se va reîntâlni cu Robert Langdon, profesorul de la Harvard care a descifrat enigmele din "Codul lui Da Vinci", una dintre cele mai vândute cărţi din toate timpurile.

Noul roman al lui Dan Brown este rezultatul a cinci ani de cercetare şi documentare, iar acţiunea se concentrează în 12 ore, în care profesorul Robert Langdon, ne conduce alert şi codificat în culisele tainice ale masoneriei. Documentarea a fost laborioasă şi autorul însuşi s-a identificat cu eroul său, a căpătat acest "dar" al învestigaţiei pentru că, "de multe ori, trebuie să îţi faci cercetările în alte moduri, sub alte nume sau prin alte căi", spune Dan Brown.

"Am fost întotdeauna fascinat de puterile oculte, de societăţile secrete. Am crescut într-un oraş din New England, unde exista o loja masonică deasupra teatrului local şi voiam să aflu ce se întâmpla acolo", declara Dan Brown cu prilejul lansării.

"The Lost Symbol" a fost lansat în 15 septembrie în SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud, într-un tiraj inedit însumând 6,5 milioane de exemplare - cel mai mare tiraj de debut înregistrat până acum. În mod spectaculos, în primele 10 zile de la aparaţia sa în librăriile britanice, "Simbolul pierdut" înregistra deja vânzări de 77 de exemplare pe minut. La numai o saptămână de la punerea sa în vânzare, "Simbolul pierdut" confirma toate aşteptările specialiştilor: 2 milioane de exemplare vândute, după cum anunţă editorul american Doubleday. În prima lună, pe piaţa din Marea Britanie au fost deja vândute 800.000 de exemplare, iar în SUA nu mai puţin de 3 milioane de copii.
Află cum poţi cumpăra romanul la adresa www.simbolulpierdut.ro.
Prolog - Casa Templului
20.33
Secretul este să ştii cum să mori.
Încă de la începuturile timpului, secretul a fost întotdeauna să ştii cum să mori.
Iniţiatul de treizeci şi patru de ani privi în jos, spre craniul uman pe care îl ţinea în palme. Ţeasta, aidoma unui bol, era plină cu vin roşu ca sângele.
"Bea, îşi spuse. Nu ai de ce să te temi."
Aşa cum cerea tradiţia, îşi începuse călătoria în veşmântul ritualic al ereticului medieval dus la eşafod, cu cămaşa largă deschisă sus, lăsând să i se vadă pieptul palid, cu pantalonul ridicat până la genunchi pe piciorul stâng şi mâneca dreaptă suflecată până la cot. În jurul gâtului îi atârna greu un laţ din sfoară - un "cablu de remorcă", aşa cum îl numeau confraţii. În seara aceasta însă, la fel ca fraţii care îl priveau, era înveşmântat aidoma unui maestru.
Toţi cei care îl înconjurau purtau veşmintele de gală: şorţuri din piele de oaie, eşarfe şi mănuşi albe. La gât le atârnau giuvaierurile ceremoniale ce scânteiau în lumina palidă, asemenea unor ochi fantomatici. Mulţi dintre cei prezenţi deţineau poziţii de putere în societate, însă iniţiatul ştia că titlurile lor lumeşti nu însemnau nimic între zidurile acestea. Aici, toţi erau egali, fraţi juraţi, uniţi printr-o legătură mistică.
Trecându-şi privirile pe deasupra lor, iniţiatul se întrebă cine din exterior ar putea crede vreodată că toţi aceşti oameni se reunesc cu adevărat într-un singur loc... şi mai cu seamă în acest loc. Încăperea avea aerul unui sanctuar din lumea antică.
Adevărul, însă, era şi mai bizar.
"Mă aflu la numai câteva străzi de Casa Albă."
Colosala construcţie situată la numărul 1733 pe Sixteenth Street NW în Washington, D.C., era o copie a unui templu pre-creştin, templul regelui
Mausol, mausoleul original... locul în care eşti dus după moarte. Afară, la intrarea principală, doi sfincşi de câte şaptesprezece tone fiecare străjuiau uşile din bronz. Interiorul era un labirint de încăperi ritualice, săli, galerii închise, biblioteci şi chiar un zid gol pe dinăuntru, în care se aflau rămăşiţele trupeşti a doi oameni. Iniţiatului i se spusese că fiece încăpere a acestei clădiri adăpostea un secret; el ştia însă că nici una nu avea secrete mai mari decât uriaşa sală în care îngenunchease el acum, ţinând în palme craniul.
Sala Templului.
Încăperea era un cub perfect. Cavernos. Plafonul se afla la uluitoarea înălţime de treizeci de metri, susţinut de coloane monolitice din granit verde. O galerie etajată, cu scaune din lemn de nuc rusesc şi piele lucrată manual, înconjura încăperea. Zidul vestic era dominat de un tron înalt de zece metri, în faţa căruia se afla o orgă mascată. Zidurile erau un veritabil caleidoscop de simboluri străvechi... egiptene, iudaice, astronomice, alchimice şi altele, încă necunoscute.
În seara aceasta, Sala Templului era iluminată de lumânări dispuse într-un aranjament precis. Strălucirea lor slabă era intensificată doar de razele palide ale lunii, care pătrundeau prin amplul oculus din plafon şi cădeau pe cel mai frapant obiect din încăpere: un enorm altar cioplit dintr-un bloc de marmură poloneză neagră, lustruită, situat exact în centrul sălii pătrate.
"Secretul este să ştii cum să mori", îşi aminti iniţiatul.
- E timpul, şopti un glas.
Iniţiatul îşi îndreptă privirea spre distinsa siluetă înveşmântată în alb, din faţa lui. Maestrul Adorator Suprem. Omul, a cărui vârstă bătea spre şaizeci de ani, era o îndrăgită personalitate a vieţii americane, un bărbat robust şi extrem de bogat. Părul lui, odinioară negru, căpătase tonuri argintii, iar chipul reflecta un intelect viguros şi o viaţă marcată de putere.
- Depune jurământul, îi spuse Maestrul Adorator, cu o voce moale aidoma fulgilor de zăpadă. Încheie-ţi călătoria!
Drumul iniţiatului, la fel ca toate aceste călătorii, începuse de la primul grad. În noaptea aceea de demult, într-un ritual asemănător cu cel de azi, Maestrul Adorator îl legase la ochi cu o bandă de catifea, îi apăsase pe pieptul gol un pumnal ceremonial şi îl întrebase:
- Declari cu toată seriozitatea, pe onoarea ta, neinfluenţat de scopuri mercenare sau altcum injuste, că liber şi de bunăvoie te oferi candidat pentru misterele şi privilegiile acestei confrerii?
- Declar, minţise iniţiatul.
- Atunci, acesta să fie un spin în conştiinţa ta, îl avertizase maestrul, iar moartea fulgerătoare să te lovească dacă vei trăda vreodată tainele ce îţi vor fi împărtăşite.
La vremea aceea, iniţiatul nu simţise nici o teamă. "Niciodată nu vor şti care e adevăratul meu scop aici."
În seara asta însă, în Sala Templului domnea un aer aproape palpabil de sinistră solemnitate, iar în minte îi reveniră avertismentele ce-i fuseseră date pe parcursul călătoriei, ameninţări cu teribile consecinţe care-l vor aştepta dacă va dezvălui cuiva secretele pe cale să le afle: Gâtul tăiat de la o ureche la alta... limba smulsă din rădăcină... măruntaiele scoase şi arse... împrăştiate în cele patru zări... inima smulsă şi dată jivinelor pădurii...
- Frate, continuă maestrul, aşezând o mână pe umărul iniţiatului. Rosteşte jurământul final.
Îmbărbătându-se pentru această ultimă etapă a călătoriei, iniţiatul îşi mişcă uşor trupul musculos şi îşi îndreptă din nou atenţia spre craniul din palme. În lumina lumânărilor, vinul rubiniu părea aproape negru. În încăpere se aşternuse o tăcere mormântală, iar el simţea asupră-i ochii tuturor, aşteptându-l să-şi rostească ultimul jurământ şi astfel să se alăture elitei lor.
"În seara asta, îşi spuse el, între zidurile de aici se petrece un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată, în întreaga istorie a confreriei. Nici măcar o dată, de secole."
Ştia că asta va fi scânteia... şi că-i va conferi lui puteri incredibile. Energizat, trase aer în piept şi rosti cu glas tare aceleaşi cuvinte pe care nenumăraţi bărbaţi le rostiseră înaintea lui, în ţări de pe întreg cuprinsul lumii:
- Fie ca acest vin pe care îl beau acum să devină pentru mine otravă mortală... dacă îmi voi încălca vreodată, cu intenţie sau cu bună ştiinţă, jurământul.
Cuvintele lui reverberară în încăperea cavernoasă. Apoi se aşternu liniştea. Reprimându-şi un tremur al mâinilor, iniţiatul duse craniul la gură şi simţi osul atingându-i buzele. Închise ochii şi înclină bolul, sorbind vinul cu înghiţituri mari, prelungi. Când înghiţi şi ultimul strop, lăsă craniul jos.
Pentru o clipă, îşi simţi plămânii încordându-se, iar inima începu să-i bată nebuneşte. "Dumnezeule, şi-au dat seama!" Apoi, la fel de repede cum apăruse, oribila senzaţie dispăru.
O căldură plăcută i se răspândi în vene. Iniţiatul răsuflă şi zâmbi în sinea sa în vreme ce-şi îndrepta privirea spre ochii cenuşii, nebănuitori, ai celui care cu atâta nesocotinţă îl primise în cele mai secrete rânduri ale confreriei.
"Curând vei pierde tot ce ai mai drag pe lume."