x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Starea de fapt, după 20 de ani

Starea de fapt, după 20 de ani

05 Mai 2010   •   00:00

La Editura Niculescu a apărut "Punctul critic", un trimestrial de diagnoză socială, politică şi culturală.  Sub genericul "Starea de fapt după 20 de ani" colaborează sociologi, conferenţiari, istorici, cercetători şi profesori. Ce vor să arate? Că "trăim înconjuraţi de fantasme". Fantasme ale trecutului, ale viitorului imaginat şi ale prezentului închipuit. Punctul critic priveşte prezentul fără intermediari şi fără cosmetizări.

Directorul fondator, Eugen Uricaru, explică, prin intermediul editorialului "În căutarea realităţii" ce urmăreşte publicaţia amintită: "Această publicaţie iese în lume din pricina unor nelinişti, unor preocupări ce cuprind tot mai mult societatea românească de astăzi privind alegerea «drumului bun» sau «drumului greşit» pe care îl parcurgem cu toţii în acest moment istoric. Convingerea că ne aflăm pe un «drum greşit» este exprimată de majoritatea celor chestionaţi în această privinţă în toate sondajele de opinie din ultimii 15 ani".      

În cele 127 de pagini se găsesc analize despre "Criza scrisului românesc sau criza conştiinţei publice?", "Starea sănătăţii poporului român: consecinţele dezastruoase ale unei politici iresponsabile", "Contolul ajutorului prin nepăsare", "Pluritate, discursivă, haos axiologic şi debilitate instituţională", dar şi capitolele "Cărţi scrise" şi "cărţi nescrise".

×
Subiecte în articol: carte