Editura Allfa, parte a Grupului Editorial ALL, a lansat miercuri seară, la Clubul Ţăranului Român, în prezenţa unui numeros public, o nouă colecţie de literatură – „Strada Ficţiunii”.
O colecţie urbană, cosmopolită, eterogenă, perfect racordată la prezent, „Strada Ficţiunii” are trei secţiuni: Clasic, Contemporan şi Best-seller. Primele şapte titluri sunt disponibile în librării: Italo Calvino – „Oraşele invizibile”, Walter Kirn – „Sus în aer”, Carol Birch – „Menajeria lui Jamrach”, Jean Teulé – „Magazinul de sinucideri”, Marek Halter – „Cabalistul din Praga”, A.D. Miller – „Dezgheţul”, Lisa See – „Fetele din Shanghai”. „Am încercat să recuperez două lucruri: anumite texte clasice, dar extrem de contemporane, niciodată traduse în română sau căzute în uitare (de exemplu, bijuteria lui Italo Calvino, „Oraşele invizibile”) şi întârzierea pe care o avem în raport cu publicarea unui roman de răsunet în străinătate – uneori, mai bine de un an. Două cărţi din colecţie – Menajeria lui Jamrach şi Dezgheţul – apar în România aproape simultan cu publicarea lor în Anglia”, a spus Alexandra Rusu, coordonatoarea colecţiei.
La eveniment au participat Cristina Bazavan (redactor-şef Tabu), Florina Pîrjol (jurnalist cultural), Costi Rogozanu (critic literar), Tudor Călin Zarojanu (realizator tv) şi Andrei Gheorghe.