La începutul secolului al XX-lea, într-o vreme în care onoarea şi sacrificiul sunt încă principii călăuzitoare, micuţul oraş Howbutker, din zona estică a Texasului, este guvernat de două familii cu origini străvechi: Toliver, stăpâna celei mai mari plantaţii de bumbac din zonă, şi Warwick, care are în proprietate hectare întregi de păduri cu lemn pentru cherestea.
Copiii celor două familii, frumoasa şi încăpăţânata Mary Toliver şi delicatul, dar puternicul Percy Warwick, sunt eroii unei poveşti de dragoste dramatice. Percy o iubeşte pe Mary de când se ştie şi îşi doreşte cu ardoare să o ia în căsătorie, dar în inima lui Mary nimic nu este mai presus decât plantaţia de bumbac lăsată moştenire de tatăl ei. Atracţia dintre ei este însă de neevitat, iar consecinţele despărţirii lor se resimt de-a lungul anilor, dând naştere unui şir nesfârşit de minciuni, dezamăgiri, secrete şi tragedii. O saga ce se întinde pe mai multe generaţii (1914-1985), o iubire dincolo de limite şi un blestem al pământului care umbreşte dintotdeauna destinul familiei Toliver.
Leila Meacham oferă cititorilor un splendid buchet de sentimente de familie, în care se împletesc pasiunea, răzbunarea şi o mulţime de „ce-ar fi fost dacă”.
Semnale editoriale
Recuperatorii - Leda. Într-o minunată Lume Nouă, nu va trebui să mori niciodată... atâta vreme cât eşti la zi cu plata ratelor... Mulţumită miracolului tehnologic al orgartifurilor, acum poţi trăi practic veşnic. Organe artificiale aproape indestructibile, aceste minuni din metal şi plastic sunt mult mai fiabile şi mai eficiente decât plămânii predispuşi la cancer şi rinichii fragili cu care te-ai născut – iar Uniunea Creditelor va fi încântată să pună la punct un plan de plăţi în rate. Dar, desigur, dacă neglijezi ratele, unul dintre profesioniştii lor dedicaţi acestui scop va fi trimis să te depisteze şi să revendice produsul firmei.
Trei tigri trişti - Curtea Veche. Guillermo Cabrera Infante a scris o carte halucinantă, vie, unică în spiritul ei, o poveste ca un montagne russe, fără început şi fără sfârşit, un cabaret al limbajului, în care spectacolul deconcertează, incită, exasperează căutătorul de sens. În această vizuină a semnelor, cititorul se prăbuşeşte spre Ţara Minunilor lui Cabrera Infante, ispitit de bucuria vieţii şi de exuberanţa nopţii, în care timpul şi spaţiul se contopesc, iar libertatea e jocul adamic de redenumire a lumii.
Povestea arhivarului - Rao. Moscova 1939. În străfundurile închisorii Lubianka, un tânăr arhivar, profesor universitar căzut în dizgraţie, trebuie să clasifice şi apoi să distrugă operele nenumăraţilor prizonieri politici aflaţi în închisoare. E trimis să autentifice o povestire nesemnată, confiscată, presupunându-se că i-ar fi aparţinut scriitorului Isaac Babel, actualmente în închisoare. Dar Pavel este bântuit de discuţiile pe care le-a avut cu celebrul autor al Armatei de cavalerie care îşi petrece ultimele zile din viaţă fiindu-i interzis să scrie şi de dragostea pentru opera lui; aşadar, se hotărăşte să fure manuscrisele.