Un francez de Bucureşti

In sfărşit, in ceea ce paseistul dămboviţean ar putea numi "biblioteca Bucureştilor" apare şi cartea lui Frédéric Damé "Bucureştiul in 1906".

In sfărşit, in ceea ce paseistul dămboviţean ar putea numi "biblioteca Bucureştilor" apare şi cartea lui Frédéric Damé Bucureştiul in 1906 (ediţie de Adrian Majuru, traducere de Lucian Pricop şi Sinziana Barangă, Editura Paralela 45).

De aşezat lăngă Ionnescu-Gion, C. Bacalbaşa, C.C. Giurescu, George Potra, Gh. Crutzescu, G. Costescu, Henri Stahl, Paul Morand, Emanoil Hagi Mosco, V. Bilciurescu şi mai ales Ulysse de Marsillac.

Nume de prim-plan in high-life-ul gazetăriei bucureştene de la cumpăna veacurilor XIX-XX, Frédéric Damé (1849-1907) a emigrat in Romănia in 1872, după ce, june absolvent de Drept, infiinţase la Paris, impreună cu Bonifaciu Florescu, ziarul L’Avenir, o soră i se măritase cu avocatul C. Polizu, fusese comunard infocat (şi trădător al Comunei, după cum il acuza Eminescu), redactor la La Cloche şi şef de cabinet al primarului Parisului. Odată devenit bucureştean, scrie alături de Ulysse de Marsillac la Le Journal de Bucarest şi L’Orient (mai tărziu L’Indépendance Roumaine), devine un familiar al lui Hasdeu (căruia ii va traduce mai multe lucrări in franceză), I.L. Caragiale (cu care va infiinţa Naţiunea romănă şi Drapelul romăn), N. Densuşianu, Iacob Negruzzi ş.a., scrie teatru, alcătuieşte dicţionare romăno-franceze, o Gramatică a limbii romăne pentru francezi, un "manual de versificaţiune franceză", trece de la liberali la conservatori, fondează ziarul La Roumanie, revista Cimpoiul... şi multe altele. Va fi ales secretar general al Societăţii Presei Romăne, şeful Serviciului statistic al Ministerului Instrucţiunii Publice, apoi subdirector la Invăţămăntul Primar, doctor in litere la Fribourg (unde ajunge pe banii lui Grigore Cantacuzino-Nababul. Detalii biografice găsiţi in tabelul cronologic din "Incercare de terminologie poporană romănă", admirabil şi extrem de util ghid prin vechile noastre meserii ţărăneşti, ediţie de I. Oprişan, 2006, Editura Vestala).

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Din aceste ultime activităţi provin şi notele aparte ale masivei sale cărţi despre Bucureşti (compusă cu ocazia marii sărbători a Expoziţiei din 1906, la patru decenii de Regat), respectiv accentul educativ, propensiunea către exactitate şi sinteză, către cuprinderea enciclopedică şi statistică. Nu lirism şi pitoresc intălnim aici, nu evocări şi descrieri nostalgic-recunoscătoare faţă de ţara de adopţie, nu studii ad-hoc de mentalităţi şi cancanuri de istorie mică. Dimpotrivă: istoria oraşului, geografia şi demografia, structura socială, edilitară, financiară, administrativă, transporturile, iluminatul, monumentele, criminalitatea şi grădinile, alimentaţia, aprovizionarea, structurile legislative şi guvernamentale, arhitectura, comerţul şi industria, bursa, petrolul, poşta, pictura, muzica, presa, başca statutul evreilor, sistemul bancar, societăţile de asigurări.

"Grădinile particulare şi grădinile publice din Bucureşti: puţine oraşe in lume se bucură de acest imens avantaj. Din nefericire, nepăsarea sau ignoranţa populaţiei periferice, care creează veşnic grămezi de gunoaie pe maidanele atăt de numeroase, face sarcina comunei dificilă."

Frédéric Damé, 1906

ISTORIE. Pe scurt, "adevărata istorie a lumii romăneşti de la 1900", cum bine rezumă Adrian Majuru. La tot pasul dai de lucruri incitante. Intristătoare şi imbucurătoare. Că de la nici 1 km de cale ferată inainte de Carol I, am ajuns in 40 de ani la 4.000 km, dar că stăm prost de tot la educaţie: in 1901-1902, din 728.093 copii de vărstă şcolară (389.777 băieţi şi 338.316 fete), n-au urmat şcoala decăt 162.229 băieţi, adică 42%, şi 34.232 fete, adică 10%, iar la recensămăntul din 1896 aveam circa 83% analfabeţi. Că stăm rău la toaletele publice, aprovizionarea cu apă şi depozitarea corectă a gunoaielor, dar bine la grădini, viaţa academică, bancară, juridică ş.a.m.d.

O carte de citit cu creionul in mănă şi cu găndul la Bucureştii lui 1936, 1986 şi 2006: frisoane - de jale sau plăcere - de la un cap la altul.