Un roman al incertitudinii, o lume de sub-destine.

Miercuri, 15 iunie, apare romanul "Intrusul", de Marin Preda. Criticul literar si prefatatorul acestui volum, Razvan Voncu, vorbeste despre opera lui Preda, cel mai mare prozator postbelic.

● Jurnalul National: "Intrusul". O carte scrisa cu o usurinta nefireasca minutiosului Marin Preda. Pe cat de migalos travaliul artistic la toate volumele sale concepute inainte de 1967, anul scrierii "Intrusului", pe atat de fireasca si de rapida "facerea" acestui roman, ca si cand ar fi redactat "o lucrare indelung gandita inainte", cum declara autorul. In plus, alta premiera: "Intrusul" este primul roman care n-a fost "nascut dintr-un embrion mai vechi, cum mi s-a intamplat intotdeauna". Marin Preda dixit! Cum comentati aceasta cotitura in opera scriitorului? Sa fi fost existentialismul un curent fascinant, caruia i-a fost imposibil sa-i fi rezistat? O consecinta fireasca e experientelor? Nevoia de schimbare?

Razvan Voncu: Viata unui scriitor nu seamana neaparat cu un program de calculator, in care totul se desfasoara pe trasee dinainte cunoscute, fara putinta schimbarii de directie. Chiar si in cazul scriitorilor care scriu greu, cum a fost Marin Preda, se poate oricand intampla ca o carte sa se scrie altfel. Intentionat am spus "sa se scrie", tocmai pentru a sublinia faptul ca lucrurile se pot petrece dincolo de vointa scriitorului. Puteti sa le spuneti "momente de inspiratie" sau "iluminari".

Aceste momente nu stau neaparat sub semnul intalnirii cu un curent de creatie sau o idee. In legatura cu existentialismul, opinia mea este ca, desi a cunoscut de tanar ideile si persona­li­tatile care l-au ilustrat (caci Jean-Paul Sartre, "to­varas de drum" al Partidului Comunist Fran­cez, nu a fost un nume prohibit nici in perioada stalinista), Preda nu este un existentialist. Nici romanul "Intrusul" nu este un roman existentialist, caci lumea lui de intrusi sociali, cu Calin Surupaceanu in frunte, e o lume de sub-destine, nu de destine. Iar sub-destinul nu-si poate asuma nimic: nici esenta, nici existenta.

● Cititorul avizat illo tempore ar fi putut sa-si dea seama ca vor urma alte romane care sa se constituie, tematic, o continuare a romanului "Intrusul"? Stigmatul dureroasei experiente a lui Surupaceanu este, mutatis mutandis, similar aceluia pe care-l traieste Petrini, in "Cel mai iubit dintre pamanteni"...

Dintre toate tipurile de interpretare posibile, aceea prospectiva, care citeste cartea prezenta cu gandul la cea viitoare, este cel mai rar si mai greu accesibil cititorului obisnuit. Nu cred ca a intuit cineva, nici macar criticii, ca dupa "Intrusul" va veni candva si "Cel mai iubit dintre pamanteni". Ceea ce nu inseamna ca, odata aparut acest din urma roman, nu suntem obligati sa ne gandim la asemanarile, defel intamplatoare, dintre Calin Surupaceanu si Victor Petrini.

● "Intrusul" – un roman-problema, un roman-exercitiu, un roman al ratarii imprevizibile a unei fiinte, romanul unei initieri, un roman-replica data lui Ilie Moromete, roman al deschiderii, roman al inchiderii etc. etc..., au spus criticii literari, de-a lungul vremii. Dumneavoastra cum il vedeti?

Ma tem ca nu impartasesc nici viziunea "savanta", nici pe cea "inchizitoriala" in definirea acestui roman. Adica nu cred nici ca avem in Calin Surupaceanu un Meursault socialist, dar nici ca personajul este un "erou al timpurilor noastre", cum se spunea atunci. Sa nu uitam ca romanul porneste de la o intamplare reala, pe care scriitorul nu a modificat-o aproape deloc in datele ei epice. "Intrusul" este mai degraba un roman al incertitudinii, al dezradacinarii pe care o produce regimul comunist in viata oricarui individ si, de asemeni, al unei viziuni deloc flatante asupra naturii umane, in general. Preda a fost influentat, fara indoiala, mult mai mult de scriitori ca Swift sau Kafka, decat de Camus, desi pe acesta din urma l-a tradus in romaneste.

● Colectia Biblioteca pentru toti a inceput, acum mai bine de doi ani, cu "Cel mai iubit dintre pamanteni". "Intrusul" este ultimul ro­man al lui Marin Preda care apare in aceas­ta colectie. Cum in coincidente nu cred, iar finis coronat opus se aplica doar pe ici, pe colo, sa fie aceasta incheiere de ciclu a operei pre­diste o invitatie la reconsiderarea litera­ra – si nu numai – a acestui scriitor? Se spu­ne ca un om pleaca dintre cei vii atunci cand si-a incheiat misiunea pe Pamant. Considerati ca, totusi, Preda-artistul ar mai fi avut ceva de spus?

In primul rand, se cuvine sa salut initiativa Jurnalului National de a publica, alaturi de alte si alte evenimente editoriale, integrala romanelor lui Marin Preda. Intr-o lume care nu mai citeste, n-a fost un pariu usor, acesta, al BPT. Dar s-a dovedit castigator.
De o reconsiderare, Marin Preda nu are nevoie. Exceptand cativa critici care, de mai bine de doua decenii, nu conving pe nimeni, e limpede pentru toti ca Marin Preda a fost cel mai important prozator postbelic. Ilie Moro­mete este singurul personaj de dupa razboi care a patruns in galeria foarte restransa (din pacate...) de mituri ale romanului romanesc, alaturi de Dinu Paturica si Ion.
Asadar, nu reconsiderare, ci relectura si reinterpretare. E limpede ca multe dintre pers­pectivele criticii dintre 1960-1980 nu mai rezista contactului cu textul. Din pacate, scriitorul a plecat dintre noi foarte devreme, iar opera sa (fie si daca ne gandim numai la "Deli­rul") a ramas neincheiata. Acest detaliu tragic al existentei sale ne va lasa mereu cu unele intrebari fara raspuns privitoare la opera.