x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Un volum-eveniment: „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989”, de Carol Roman

Un volum-eveniment: „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989”, de Carol Roman

28 Noi 2019   •   12:10
Un volum-eveniment: „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989”, de Carol Roman

La librăria „Mihail Sadoveanu”, din București, a avut loc lansarea unui volum de referință pentru tot ceea ce înseamnă abordarea momentului 1989 prin intermediul cărții: „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989”, de Carol Roman și regretatul Aurel Perva, ediție revăzută și adăugită după 30 de ani. Evenimentul de lansare a punctat celebrarea a 20 de ani de activitate neîntreruptă a Editurii „Balcanii și Europa”, condusă de jurnalistul și scriitorul Carol Roman.

A fost prima carte a Revoluției Române, scrisă de doi jurnaliști de calibru și bazată pe evenimente de o majoră importanță istorică, surprinse „la cald”, într-o manieră ziaristică ce a reliefat, o dată în plus, cât de relevantă este misiunea jurnalistului în orice societate și mai ales în momente naționale cu încărcătură definitorie.

Calitatea de mărturie și cea de document cu valoare istorică au fost subliniate de personalitățile care au răspuns invitației de a participa la acest eveniment – publiciști, jurnaliști, directori de edituri, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului de afaceri, elevi ai Colegiului Național „Matei Basarab”.

Deschizând seria prezentărilor volumului lansat, dr. Ioan C. Popa, cunoscut ziarist și autor, la rândul său, al unui număr de volume documentare importante, a subliniat locul cărții „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989” în peisajul publicistic dedicat celor trei decenii de la Revoluția din 1989: „Felicit autorul în primul rând pentru că volumul lansat astăzi este o relatare corectă și obiectivă a unor evenimente încărcate, firesc, de un val de emoție națională. Nu era ușor, în acele zile, să poți menține obiectivitatea și de aceea consider că jurnaliștii Carol Roman și Aurel Perva, cel din urmă trecut în neființă între timp, au reușit un demers notabil. Reperele fixe ale cărții – caracterul sângeros și în același timp eroic al Revoluției - sunt reliefate argumentat, din mijlocul evenimentelor care se desfășurau în cascadă, cu ajutorul unor reportaje și mărturii de un deplin profesionalism. Chiar dacă va mai trece, probabil, timp până când tot ce s-a întâmplat în acele zile va ieși în lumină deplină, cartea însăși încheindu-se cu un capitol intitulat «Fără epilog», consider că volumul revăzut și adăugit de Carol Roman după 30 de ani este o adevărată culegere de mărturii autentice, cu valoare istorică. Este unul dintre motivele pentru care această carte, care demonstrează analiză profundă și spirit analitic, a rezistat în timp, într-o mare de volume cu abordări mai mult sau mai puțin subiective”.

Prezent la evenimentul de lansare, cunoscutul jurnalist și director de agenție de presă Octavian Andronic a făcut o sinteză a volumului, în paralel cu câteva tușe din biografia profesională a autorului, punctând faptul că volumul lui Carol Roman și Aurel Perva contribuie la mărturiile care atestă faptul că indiferent de ce se consideră de către unii sau alții, românii au înfăptuit o Revoluție, iar jurnaliștii s-au aflat pe baricadele informării din prima clipă.

Despre capacitatea cărții lui Carol Roman de a se constitui într-un reper al evenimentelor din 1989 relatate dintr-o perspectivă obiectivă a vorbit și binecunoscutul jurnalist Dan Constantin, care a subliniat că „în urmă cu puțin timp am aflat că a căzut comunismul. De altfel, la fiecare nou deceniu aflăm încă o variantă a acestui adevăr, pe care cartea colegilor mei Carol Roman și regretatul Aurel Perva îl pun în adevăratul reper temporal. În condițiile în care în Decembrie 1989 s-a produs, din nefericire fără menajamente și cu victime omenești, schimbarea radicală a regimului comunist cu unul capitalist, a dictaturii cu o societate democratică, în ce mă privește a fost o Revoluție în deplinătatea cuvântului. Faptul că revolta populară a fost interpretată, manevrată și folosită se întâmplă deseori, România nu a fost singurul caz. Până la urmă, schimbările de regim din țările foste comuniste, produse fără violențe, se numesc și sunt considerate revoluții. Poate tocmai de aceea, noi toți cei care am trăit acele evenimente, și jurnaliștii în special, avem datoria să depunem mărturie, cartea lui Carol Roman, revizuită și adăugită, fiind, din această perspectivă, un demers salutar”.

Încheind seria vorbitorilor, poetul, scriitorul și jurnalistul Nicolae Dan Fruntelată s-a referit la capacitatea cărții „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989” de a aduce un plus de lumină asupra unor evenimente pe care poporul român le-a plătit cu un preț suprem, în sânge de tineri nevinovați, menționând că „istoria nu este neapărat aceea din manuale, după care am învățat noi sau după care învață copiii de azi, ci ceea ce se găsește în volumele editate de gazetari și scriitori, oameni care au acces și preocupare pentru documentare și care trăiesc evenimentele în mijlocul lor”.

Lansarea volumului „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989” s-a încheiat cu o sesiune de autografe pe care autorul le-a semnat pentru cei prezenți. „Am venit la această lansare de carte pentru că mi se pare foarte important ca noi, tinerii, să ne cunoaștem istoria, cu atât mai mult cu cât trăim vremuri complicate, în care nu ne este întotdeauna arătată realitatea cu adevărat și consider relevant să fim conștienți de tot ceea ce ne înconjoară și de tot ceea ce se întâmplă. Cred că este vital să ne alegem sursele de informare cu cea mai mare atenție, să fie de încredere și viabile, și de aceea mi se pare că o astfel de carte, scrisă în urma unor trăiri proprii, este foarte valoroasă”, a punctat Karina Caramihai, elevă la Colegiul Național „Matei Basarab”.

 

×