O serie de nouă dezbateri online despre scriitori români, cultura și limba română se va derula în perioada 25 martie - 18 noiembrie 2021 la Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român Budapesta, în cadrul proiectului «Să ne reZOOMăm la cultură!». Cele nouă dezbateri online sunt susținute de conf. dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula”, din cadrul Universității din Seghedin, pe platforma Zoom și transmise pe pagina oficială de Facebook a Filialei ICR.
Seria de evenimente „Să ne reZOOMăm la cultură!”, dedicată unor date și fapte despre limba și literatura română reprezintă continuarea dezbaterii organizată de Filiala Seghedin a ICR Budapesta în luna februarie 2021, care s-a bucurat de mare succes în rândul participanților. Formatul ales se adresează atât vorbitorilor de limbă română din Ungaria, cât și elevilor de la Școala și Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, de la Școala Generală Românească din Micherechi, de la Școala Generală Română din Aletea și de la Școala Românească „Lucian Magdu” din Bătania.
Pe parcursul a nouă ediții, Filiala Seghedin, reprezentată de Bogdan Geană, alături de conf. dr. Mihaela Bucin, vor intra vreme de 40 minute în dialog pe platforma Zoom pentru a dezbate subiecte precum:
- Marin Sorescu - 25 martie 2021,
- Octavian Goga (140 ani de la naștere) - 8 aprilie 2021,
- Tristan Tzara, Ion Vinea - 29 aprilie 2021,
- H.P. Bengescu și Camil Petrescu - 20 mai 2021,
- „Lirica feminină” (Nina Cassian, Ana Blandiana, Otilia Cazimir) - 24 iunie 2021,
- Vasile Alecsandri (200 ani de la naștere) - 22 iulie 2021,
- Ioan Slavici - 23 septembrie 2021,
- Liviu Rebreanu - 21 octombrie 2021,
- „Natura în poezia românească – din romantism și până în prezent” - 18 noiembrie 2021.
Formatul acestui proiect este unul deschis, cu intervenții atât din partea conducerii școlilor, cât și a altor invitați, ultimele zece minute fiind dedicate unei scurte prezentări realizate de doamna Judith Călinescu, lector de limbă română din partea Institutului Limbii Române. Cu acest prilej elevii vor afla mai multe despre autorii români prezenți în programa de bacalaureat.