Celebru în întreaga lume pentru seria polițistă Harry Hole, din care Editura Trei a publicat primele patru volume, Jo Nesbø excelează și în romanele stand alone. După Fiul (Editura Trei, 2018), vă invităm să faceți cunoștință cu Roger Brown, personajul principal din Vânătorii de capete. Un thriller senzațional, care pare desprins direct din filmele lui Quentin Tarantino și ale fraților Coen.
Tema acestui roman este autenticitatea sau, mai exact, lipsa ei. Nimeni nu e ceea ce pare – în afară poate de personajul Ove Kjikerud. Cartea are de toate: trădare, ambivalență, umor negru, un personaj principal remarcabil, câteva personaje secundare interesante și multe momente tensionate. Combină elementele clasice de noir cu complotul complicat marca Nesbø. Vânătorii de capete a fost ecranizat în 2011, a avut un mare succes de box-office și a primit numeroase distincții, fiind nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin.
Inteligent, bogat, căsătorit cu o femeie superbă: Roger Brown are totul. Iar ca să-și susțină stilul de viață luxos și să simtă adrenalină când slujba lui de expert în recrutarea directorilor de mari companii devine monotonă, se ocupă și cu furtul lucrărilor de artă. Brown știe totul despre aparențe. Ca un headhunter veritabil, el manipulează realitatea pentru a-și impune candidații în fruntea marilor corporații din Norvegia; ca hoț de artă, el înlocuiește tablourile originale cu falsuri, astfel încât victimele să își dea seama prea târziu că au fost jefuite. Soția i-l prezintă pe Clas Greve. Ambițios și talentat, e candidatul ideal pe care-l caută Roger pentru un post de conducere – iar tabloul celebru pe care îl deține îl face ținta perfectă a unui jaf.
Curând însă Roger descoperă că acest Clas Greve ascunde mult mai multe decât lasă să se vadă... În scurt timp vânătorul devine el însuși pradă…
„Vânătorii de capete ne oferă o galerie strălucită de personaje atât de diferite în imperfecțiunile lor. Intriga complexă, analiza psihologică subtilă, efectele cinematografice și finalul surprinzător fac din romanul lui Nesbo un thriller autentic de la un capăt la celălalt.” – Library Journal
„Rămai captiv în povestea încărcată de atmosferă nordică și populată de personaje imprevizibile. Ceea ce îl face pe Nesbø atât de special este dexteritatea intelectuală cu care conduce intriga.” – News Day
„Nesbø are talentul unui vrăjitor de a transforma situațiile obișnuite în scene memorabile.” – The New York Times Book Review
Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award.
Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume.
La Editura Trei, au apărut romanul Fiul, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, precum și primele patru volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu și Nemesis.