Zaira, o româncă "savurată" de elveţieni

Român de origine, de naţionalitate elveţian, scriitorul Cătălin Dorian Florescu aduce în România, prin Editura Polirom, un roman de succes pe piaţa internaţională. "Zaira" (cu aproape 25 de mii de exemplare vândute în doi ani) prezintă o poveste de viaţă din secolul trecut, plină de întorsături dramatice şi emoţii.

PERSONAJ REAL
În noul său roman, Cătălin Dorian Florescu povesteşte viaţa Zairei, o foarte preţuită păpuşăreasă în România anilor '60, din preajma celui de-al doilea război mondial şi până în vremurile noastre. Este o călătorie între Europa de Est şi America şi totodată povestea unei iubiri imposibile care supravieţuieşte, totuşi, deceniilor. Zaira Manta ­ fiica unei familii de mari moşieri, care s-a născut în 1928 în sala de aşteptare a unei gări de provincie ­ este un personaj real, are 80 de ani şi trăieşte în prezent în Timişoara, după 40 de ani de exil american.

Cartea acoperă două continente şi aproape un secol de drame şi aventuri: viaţa interbelică a moşierilor şi a ţăranilor, fascismul românesc, al doilea război mondial, venirea la putere a comuniştilor, persecuţiile. Fuga Zairei în Vest în timpul Primăverii de la Praga şi întreaga viaţă americană a unei emigrante este un panoptic al secolului al XX-lea, povestit de o femeie.

Cătălin Dorian Florescu s-a născut în 1967 la Timişoara. A părăsit România în 1982, stabilindu-se la Zürich. Romanul Wunderzeit (Vremea minunilor), publicat la Editura Pendo din Zürich în 2001, a fost distins cu premiile Pro Helvetia şi Hermann Lenz pe 2001, Cartea de Limba Germană a anului din partea Fundaţiei Elveţiene Schiller, Cartea anului în oraşul Zürich, Premiul Chamisso al Academiei din Bayern pe anul 2002 şi Premiul Anna Seghers pe 2003. De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut "Vremea minunilor" (2005), "Drumul scurt spre casă" (2006) şi "Maseurul orb" (2007).


● Jurnalul Naţional: "Cu această carte - Zaira ­ se poate trăi mult timp" s-a scris într-una dintre publicaţiile germane. Ce-au vrut să spună?
● Cătălin Dorian Florescu: Probabil faptul că este una dintre cărţile care s-ar putea lua pe o insulă, dacă am fi puşi în situaţia de a decide ce luăm cu noi. Au fost multe reacţii de acest gen la romanul meu. Unii cititori germani mi-au scris că au chiulit de la serviciu, ca să o citească, alţii că mergeau pe jos la serviciu ca să citească mai mult. Se pare că este o carte care atinge sufletul oamenilor. O poveste mare de viaţă din secolul trecut, plină de întorsături dramatice şi emoţii, în care ne putem transpune cu toţii.


REINVENTEAZĂ REALITATEA
● O dată cu "Zaira", introduceţi pentru prima dată în romanele dvs. în prim-plan o femeie...
● Având în vedere că figura Zairei era dată de existenţa reală a acestei persoane, nu mi-a rămas mult de făcut, decât să mă aventurez în acest teritoriu enigmatic: femeia. Şi nu mi-a fost frică, deoarece temele esenţiale ale vieţii, despre care povesteşte întotdeauna literatura bună, ne sunt tuturor comune: singurătatea, iubirea, frica, curajul etc.


● Cum aţi descoperit-o pe Zaira?
● Ca jurnaliştii de investigaţii, am şi eu sursele mele anonime. Glumesc, dar este şi adevărat. Cea mai bună sursă a mea a fost întotdeauna Robert Şerban, jurnalist şi poet din Timişoara, oraş de unde provin şi eu. Îl numesc... muzul meu! Ne uneşte o mare prietenie şi de câte ori sunt în impas cu poveştile, nu trebuie decât să merg la Timişoara, să ies la un pahar sau două cu prietenii şi mă fac cu câte o idee. Dar de la o idee până la finalizare este un drum lung, pe care trebuie să mi-l asum singur. Zaira este un personaj incredibil, cu o viaţă aşa de bogată, încât la 10 minute după ce am întâlnit-o pe o terasă în Piaţa Unirii din Timşoara am ştiut: That's it! Timp de trei zile ne întâlneam dimineaţa şi ne despărţeam seara. Mă ademenea tot timpul cu fraza: Mâine va fi şi mai dramatic. Şi aşa a fost. Dar trebuie spus că eu nu sunt biograf. Eu nu copiez realitatea, ci o reinventez.


● Scrieţi numai de mână. De ce?
● De fapt, acum mă găsesc în faza de finalizare a următorului meu roman şi acest lucru se întâmplă la computer, dar scrisul de mână este un act senzual şi mişcarea mâinii pe hârtie, trasul liniei ­ care apoi formează cuvântul ­ dau o continuitate gândului.


ZAIRA, IUBITĂ DE LIBRARI
● Aţi lucrat, timp de şase ani, ca psiholog într-un centru de reabilitare pentru dependenţii de droguri. Ce v-a marcat cel mai mult din această perioadă?
● Nenumaratele moduri în care fiinţa umană se poate obstrucţiona pe sine însăşi. Am lucrat cu indivizi care erau aşa de unşi cu toate alifiile, încât era greu să-i conduci spre o viaţă mai sănătoasă, mai puternică. Succesul, când se lucrează cu persoane politoxicomane, este relativ. Dar acest lucru nu înseamnă că nu există şi reuşite.


● Cum trăieşte un scriitor în Elveţia?
● Am reuşit să trăiesc din scris în ultimii 10 ani, cu un singur an de întrerupere, unde m-am ocupat din nou de drogaţi. Pe de-o parte vânzările, pe de alta traducerile, lecturile publice sau în şcoli, universităţi etc., bursele şi premiile mi-au permis să trăiesc la un nivel mediu bun şi după dorinţele mele. Nu toţi scriitorii pot face acest lucru, dar nefiind căsătorit, neavând copii, trăind într-o comunitate cu alţi prieteni, lucrul acesta mi-a reuşit până acum destul de bine.


● Vă inspiră Elveţia?
● Nu, cu toate că prietenii mei sunt aici, că vorbesc limba lor, că mă mişc în aceste peisaje minunate, iau parte la viaţa literară şi mă preocupă ce se întâmplă aici. Într-o carte poştală poţi trăi sigur şi liniştit, dar nu poţi crea. Cel puţin nu aşa cum înţeleg eu actul creativ. În schimb, însă, în eseurile şi editorialele mele pentru ziarele elveţiene mă raportez la acestă ţară, o critic, îi văd umbrele. Şi le are.


● V-aţi gândit vreodată ca la un moment dat să reveniţi definitiv în România? Zaira, personajul celui mai recent roman al dvs., a revenit în ţară după o aventură care a durat - ce-i drept - aproape o viaţă...
● Poate multele mele călătorii prin ţară sunt un fel de întoarcere în rate, poate însă înlocuiesc numai adevărata întoarcere. Nu exclud să o fac cândva, dar nu exclud nici faptul că apoi, după entuziasmul primelor săptămâni şi luni, mă voi simţi la fel de străin, cum uneori mă mai simt şi aici, în Elveţia, după 27 de ani. Poate aşa îmi este dat mie: al meu "acasă" să fie tot timpul în îndepărtare. Aş pierde însă mult: sunt legat de cultura germană prin limba mea de creaţie. Aici îmi este publicul cel mai numeros, aici am aruncat ancora literară. Poate am deja şi o gândire germanică mai mult decât îmi este drag să cred. Oricum, ca intelectual m-am format aici, de la vârsta de 15 ani. Şi totuşi, mă trage des spre ţară... melancolia asta oarbă care nu dă pace.


● În ce tiraje au fost scoase cărţile dvs.?
● Cel mai mare tiraj l-a avut "Zaira", care va atinge în curând vreo 25.000 de exemplare, vândute în şase ediţii. Norocul a fost că am plecat de la o editură micuţă elveţiană la una mare germană şi că librarii au iubit atât de mult "Zaira", încât au vândut-o bine.


● De ce credeţi că "Zaira" ­ şi cărţile dvs., în general ­ au avut atât de mult succes în străinătate?
● Am pornit la drum acum 10 ani, când a ieşit romanul meu de debut, cu mult optimism şi idealism. Credeam, şi continui să cred, în frumuseţea şi necesitatea unei opere de artă. Este greu să găsim criterii clare, ce e frumosul şi necesarul în artă, şi totuşi sunt convins că acest lucru se simte, când de exemplu o carte are substanţă, e densă şi are o scriitură marcantă. Din păcate ­ şi acest lucru nu îl spune un moşneag nostalgic după timpurile de altă dată, ci un bărbat de 42 de ani în plină activitate artistică ­ trăim timpuri de o mare decadenţă (şi) culturală. Nu mai există criterii, orice părere poate fi anulată printr-o contrapărere, calitatea - cu ajutorul unui marketing puternic - poate fi declarată bună şi necesară şi se va impune. Capitalismul de consum şi postmodernismul şi-au pus amprentele şi pe artă. Iată un exemplu: scriitorul elveţian M.S. este cel mai vândut scriitor de limbă germană la ora actuală. În ultimul lui roman ­ "Bucătarul" a făcut un ghiveci între dragostea unui emigrant tamil şi o elveţiancă, bucătăria tamila şi vânzarea de arme a elveţienilor către China. Deci un ghiveci piperat cu suspans, un produs artificial. Iei trei lucruri, faci un cocktail şi speri să fie pe gustul tuturor. Totul scris cu o scriitură simplă şi propagat de o maşinărie de marketing puternică. Pe gustul unei clase de mijloc, care vede în artă un fel de petrecere a timpului liber, de destindere şi care nu mai aşteapta nimic de la ea, decât să o gâdile puţin, dar în rest să o lase în pace.
Acesta pentru mine este un scris facil, "lowprofile", cum i-aş spune, deci fără identitate, fără amprenta proprie. Eu consider că fac o literatură care are un profil propriu, atât prin limbajul uneori poetic, alteori laconic, cât şi prin poveştile mele. Am învăţat mult de la arta cinematografică, şi de la câteva cărţi importante pentru mine, cum să-mi farmec publicul şi cum să creez substanţialitate şi sens în imagini vii, dramatice. Cred că acest lucru îmi reuşeşte deseori. În plus, scriitorul de limbă germană regăseşte prin cărţile mele o naraţiune bogată, inedită, cu totul altfel scrisă decât literatura germană proprie, des searbădă şi fără voluptate. Se simte probabil miza în ceea ce scriu... Cel puţin, aşa doresc să cred. Ceva autentic şi proaspăt. Deci, cumva, sunt un fel de infuzie cu sânge proaspăt pentru literatura germană.


● Ce vă reprezintă cel mai mult?
● Şapca. Gândirea clară. Umorul. Idealismul pragmatic. Credinţa în frumos. Plânsul la filmele bune. Dorinţa de a deveni mai bun.



"Un roman monumental. Florescu povesteşte eliberat de orice  formă de stăruinţă împovărată simbolic. Este vorba mereu despre cine îşi exercită puterea şi asupra cui, iar Florescu găseşte neîncetat imagini care oglindesc lucrurile mari în cele  mărunte şi scrie scene de o mare expresivitate. El reuşeşte să realizeze studiul de caracter al unei femei aflate pe drumul anevoios dintre mândrie şi obstinaţie, dintre curaj şi trufie. O femeie a cărei viaţă este ­ aşa cum se repetă întruna ­ "o ameţitoare călătorie".
Spiegel Online

"O carte formată din straturi suprapuse, opera unui povestitor pasionat, o carte care te seduce şi te farmecă şi care, nu în ultimul rând, tematizează acea permanentă încercare a omului modern de a găsi un echilibru între identitatea naţională şi exigenţele globale. Un efort acrobatic pe care Florescu îl cunoaşte din experienţa proprie şi pe care încearcă să-l atenueze prin literatura lui."
ORF, Radio Austria, emisiunea Ex Libris