Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Școlit „în particular” (primele două clase primare), apoi într-o unitate de învățământ modestă din Roman, Cezar Petrescu a prins gustul scrisului sub aripa profesorului model Nicolae Apostol (evocat ulterior în volumul „Apostol”), la 10 ani elevul curios și zburdalnic umplând caiete întregi cu schițe literare. Ținea chiar și un jurnal și nu s-a sfiit să-i expedieze lui Nicolae Iorga un text mâzgălit într-o vară pe cripta unui cimitir de țară (va debuta, de altfel, în Sămănătorul, cu proza Scrisori, 1907). Primul șoc trăit va fi moartea prematură a părintelui, răpus de tuberculoză cu doar câteva luni înainte ca adolescentul Cezar Petrescu să finalizeze cursurile gimnaziale. După liceu, avea să se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Iași.
Încercare ratată de sinucidere
Student, debutează în presa socialistă manevrată de abilul N.D. Cocea („Facla”, 1912) și cu un an înainte de absolvirea Dreptului se însoară, în capitala Moldovei, cu Marcela. Ghinionist în dragoste (soția-i va muri la doar șase ani de la căsătorie, lăsându-i lui Cezar un băiat, unicul copil), Petrescu va încurca borcanele în cariera juridică, când, după cercetări amănunțite ale autorităților, va fi acuzat de nereguli financiare din perioada în care a activat ca administrator de plasă în comuna suceveană Mălini. „Ratează” Marele Război, pozând în bolnav de „tuberculoză ganglionară”, rămâne alături de familie la Iași, dar nu scapă de acuzațiile de delapidare. Hărțuit și lipsit de dovezi solide în propria apărare, Cezar Petrescu a încercat să se sinucidă, pentru a scăpa de „haina delincventului de drept comun”, cu „oxid de carbon”, gestul fiind întrerupt de paznicii primăriei unde fusese reținut.
Galop nebun
Bine ancorat în presa centrală, ecourile acuzațiilor de deturnare de fonduri se sting, Cezar se mută la București (1923), apucând mâna întinsă de Iorga, care-l legitimează la ziarul Neamul românesc, și se dedică total scrisului. În „Gândirea” îi apar fragmente din viitorul roman Întunecare, publicat integral (două volume) în 1927-1928. Urmează un nou volum din ciclul Omul care și-a găsit umbra, apoi romanele Simfonia fantastică (1929), Calea Victoriei (1930), La Paradis general… Are succes la public, devine faimos, este ales deputat în Parlamentul României, recompensat cu „Premiul Național pentru literatură”. Și scrie, scrie ca un nebun. Articole, opinii, romane - cicluri întregi -, cărți nemuritoare precum Fram, ursul polar (1932), ori unele uitate astăzi (Flori de gheață, Greta Garbo, Plecat fără adresă etc.).
Puterea din mână
În muchia acestei vieți literare și gazetărești efervescente, Cezar Petrescu tocește și preocupări strict lumești. Într-o scrisoare din 1931 adresată prietenului Panait Istrati, scriitorul se confesa sublim: „Când vine ziua de plată, după răfuiala cu editorii, îmi folosesc libertatea și simbria în chipul cel mai ticălos cu putință. Beau - de-am devenit o celebritate a rezistenței în felul meu, joc cărți disperat, mă țin grapă de fustele muierilor. Până ce intru iar la scăunaș, pocăit, să nu privesc la viața vie de afară”. Sau: „Ce vrei? M-am trezit fără să gândesc, cu o putere în mână. Acea disperare de viață, acea însetare de altceva pe care o pun în scrisul de ziar ori în romanele câte le scriu, două sau trei pe an; acea disperare și însetare pe care le pun în patimile mele (nici nu înțeleg să le înfrânez, fiindcă-mi sunt scumpe), au fără voia mea, fără gândul meu, un răsunet nemeritat în mulțime. Au mers și ele la inimă. Mă mir, căci scrisul meu e negru și crud.”
Un an nenorocit
1940 a fost un an nenorocit pentru Cezar Petrescu. Unicul fiu al scriitorului, Aurel Teodor Petrescu, s-a sinucis (după ce-și împușcase în prealabil iubita!), respingând astfel dorința paternă de a se căsători doar după încheierea studiilor. Ca și cum această tragedie n-ar fi fost de ajuns, apariția ziarului România era suprimată, iar gazetarul Cezar Petrescu, pus sub anchetă. Dictatura de extremă dreaptă nu i-a priit autorului romanului pentru copii Neghiniță.
Conservator social cu o biografie politică sinuoasă
Un portret în tușe repezi, marca Paul Cernat: „Prozator de succes și gazetar-reper al epocii interbelice (prieten cu Pamfil Șeicaru, fondator al Hienei și al Gândirii, al ziarelor Cuvântul și Curentul, director al mai multor gazete carliste influente), Cezar Petrescu a fost un conservator social cu o biografie politică sinuoasă, care-și așteapă monografi mai serioși decât cei de până acum. Deși critica post-călinesciană l-a stigmatizat pripit ca pe un autor industrios și cam de bas-etage, răzbunându-l astfel pe tizul neconsolat Camil Petrescu, rămâne unul dintre romancierii pursânge ai literaturii române din epocă. Marele său proiect ficțional, post-balzacian și post-zolist, înrudit mai degrabă cu realismul social american de tip Dreisier, e mai relevant - documentar vorbind - pentru înțelegerea societății românești decât multe cărți serioase de istorie”.
După carlism, s-a dat pe brazda realist-socialistă
Nu în ultimul rând: „Dintre zecile sale de volume - romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, confesiuni - aș reciti oricând cu plăcere și interes Întunecare, Oraș patriarhal, Calea Victoriei, Baletul mecanic, Aurul negru, Miss România, Carlton, Simfonia fantastică, Aranca, știma lacurilor (primul nostru thriller adevărat), și, desigur, Fram, ursul polar, una dintre capodoperele literaturii noastre (zise) pentru copii. Multe titluri s-au ofilit, e drept - de exemplu mediocra trilogie Romanul lui Eminescu, din ale cărei vânzări autorul și-a «tras» o vilă la Bușteni (actuala casă memorială). După 1948, făcând aparent uitat episodul carlist, s-a dat pe brazda realist-socialistă (Ai noștri ca brazii, Vino și vezi! ș.a.). A avut un discipol (Vintilă Corbul) a cărui priză la public a depășit-o pe cea a maestrului”.
Ce-a fost și ce-a ajuns…
Ce rămâne din acest romancier (cândva) de succes (azi însă minimalizat) cu care era confundat, în interbelic, hiperorgoliosul Camil? Din nou criticul literar Paul Cernat: „Multe. Să luăm doar câteva, pe sărite: una dintre cele mai frumoase cărți «pentru copii» din literatura română: Fram, ursul polar; prima nuvelă gotică și una dintre cele mai bune nuvele fantastice din literatura autohtonă: Aranca, știma lacurilor; unul dintre cele mai importante romane românești despre Primul Război Mondial: Întunecare; un megaproiect ficțional (balzaciano-zolisto-dreiserian), inegal și industrios, dar din care pot fi extrase suficiente titluri competitive: Oraș patriarhal, Calea Victoriei, Baletul mecanic, Ochii strigoiului, Aurul negru, Carlton sunt doar câteva exemple. O casă memorială cu mult bun-gust la Bușteni; cea mai bună serie - cea mai modernă și moderată - a revistei Gândirea (al cărei redactor-fondator a fost în anii ‘20); inclusiv Craii de Curtea-Veche a apărut (și) cu sprijinul lui”.
Ochelari de cal
În continuare: „Cei care au văzut (sau văd) în Cezar Petrescu doar un autor «comercial», de tip «jurnalistic» trebuie luați, în opinia mea, cun grano salis (n.r. -cu un grăunte de sare (în latină) - aici cu sensul: cu scepticism). A se slăbi - după cum «a se slăbi» și cu clișeele post-lovinesciene despre «ideologia semănătoristă în haină cosmopolit-citadină» (mai mult sau mai puțin modernistă). Nu că n-ar fi și adevăr aici, dar tendențiozitatea unilaterală a unor astfel de reprezentări are avantajele ochelarilor de cal: nu vezi cu ei decât înainte, nu și în lateral”. Concluzia: „Omul a reprezentat acea middle class care a coagulat, de bine de rău, romanul nostru nu doar interbelic. Cronica secolului XX pe care a ambiționat-o înainte ca secolul să fi arătat jumătate din ce putea, îl recomandă și ca pe un critic social inteligent, cu rază amplă de acțiune. Ce lecție de istorie vie oferă proza lui, și ce bine ne-ar prinde azi niște cezarpetrești...”
63 de ani se vor fi împlinit în 9 martie 2024 de la moartea lui Cezar Petrescu
„Scrisul meu e negru și crud.”, Cezar Petrescu, romancier și jurnalist
„Când vine ziua de plată, după răfuiala cu editorii, îmi folosesc libertatea și simbria în chipul cel mai ticălos cu putință. Beau, joc cărți disperat, mă țin grapă de fustele muierilor.”, Cezar Petrescu, scriitor
„Marele său proiect ficțional e mai relevant - documentar vorbind - pentru înțelegerea societății românești decât multe cărți serioase de istorie.”, Paul Cernat, critic literar
„Ce lecție de istorie vie oferă proza lui, și ce bine ne-ar prinde azi niște cezarpetrești!”, Paul Cernat, critic literar
