Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiul unui negustor de țesături, Charles Fourier și-a pierdut averea în 1793, în urma unor tranzacții nereușite. Declasat, a fost încorporat și a participat la două campanii militare, înainte de a fi reformat. A trăit pe drumuri (la propriu!), străbătând Franța (Lyon, Rouen, Marsilia, Besançon, Bordeaux) și țările apropiate (Elveția, Olanda, Germania) în calitate de comis-voiajor sau lucrând ca simplu casier la diverse întreprinderi. În 1826, se stabilește la Paris, unde este angajat contabil în diverse prăvălii. „Putea fi văzut prin cabinetele de lectură, prin cârciumi și în compania femeilor de moravuri ușoare, micul-burghez celibatar afișând un aer de boemă dezordonată. A murit precum a trăit, sărac, dar cu speranța că visurile sale utopice de reformă socială vor fi duse mai departe de discipolii care l-au înconjurat, în frunte cu Victor Considérant (1808-1893), unul dintre întemeietorii democrației socialiste”, evoca cercetătoarea Elena Brăteanu în deschiderea unei minibiografii închinate filosofului ce se dădea în vânt după femei ușoare și proiecte sociale utopice (Dicționarul scriitorilor francezi, Polirom, 2012).
Material, organic, animal și social
Charles Fourier a fost martorul unei perioade istorice în care s-au succedat, în ritm accelerat, Revoluția, primul Imperiu, Restaurația, Revoluția din iulie 1830 și începutul Monarhiei din Iulie. „Dincolo de schimbările sociale consecutive acestor evenimente, condiționat și de propria-i existență, limitată financiar, Fourier a constatat permanența discordanței dintre «imensitatea dorințelor noastre și puținele mijloace de care dispunem pentru a le satisface». Această constatare se află la baza unei «noi științe care ne deschide toate căile spre fericire» și care se întemeiază pe «legile atracției pasionate, întru totul conforme celei a atracției materiale, explicată de Newton și Leibniz». Expusă pentru prima dată în 1808, în lucrarea Théorie des quatre mouvements et des destinées générales (Teoria celor patru mișcări și a destinelor generale), această «nouă știință fixă: analogia celor patru mișcări, materială, organică, vegetală și socială, sau analogia modificărilor materiei cu teoria matematică a pasiunilor oamenilor și animalelor», îi permite autorului să edifice o insolită cosmogonie, prin care se afirmă că viața universului evoluează în patru timpi - material, organic, animal și social”.
Optzeci de mii de ani
Frapant, deci captivant: „Cu o dezinvoltură pur ficțională, deși aparent riguros matematică, Fourier susține că lumea va trăi optzeci de mii de ani, trecând prin patru etape: una de nefericire (cinci mii de ani), două de armonie fericită (șaptezeci de mii de ani) și una de decadență (cinci mii de ani). Pornind de la această viziune - completa Elena Brăteanu -, el critică aspru societatea franceză a vremii, invadată de paraziți (militari, șomeri, trândavi) și de «corsarii industriali» (comercianți, intermediari). În opinia sa, o societate «armoniană» trebuie să vegheze la repartizarea bunurilor materiale în așa fel încât să realizeze fericirea generală («Fericirea constă în a avea multe pasiuni și multe mijloace pentru a le satisface»). Ceea ce nu implică anihilarea proprietății private și nici a libertăților individuale. Comunitarismul democratic pe care se sprijină societatea utopică închipuită de Fourier are la bază o «Armonie» care «presupune și reclamă contestarea permanentă» (H. Juin, «Charles Fourier», in Lectures du XIXe siècle). Mai mult, soluția propusă de Fourier vizează libertatea deplină a exprimării și a împlinirii pasiunilor și dorințelor individuale, ca izvor al unei morale sănătoase, căci mizeria și viciile provin tocmai din îngrădirile arbitrare impuse acestei libertăți. Iar științele trebuie să-și dovedească utilitatea din acest punct de vedere, dat fiind că ele sunt chemate să guverneze, în viitor, societatea, orice alt tip de autoritate tradițională (politică, morală, religioasă) excluzându-se de la sine”.
Un mare deziderat
Tot aici: „Ideea precedă unul dintre marile deziderate ale pozitivismului comtian. Filosoful își va dezvolta teoriile în Traité de l’association domestique agricole (Tratat despre asocierea domestică și agricolă) (1822), republicat în 1841 sub titlul Théorie de l’unité universelle (Teoria unității universale), precum și în volumul Le Nouveau Monde industriel et sociétaire ou Invention du procédé d’industrie attrayante et naturelle distribuée en séries passionnées (Noua lume industrială și societară sau Inventarea procedeului de industrie atrăgătoare și naturală distribuită în serii pasionate), apărut în 1829. După opinia sa, organizarea optimă a unei societăți debarasate de starea de «civilizație» (respectiv, a cincea perioadă din prima fază a copilăriei umanității, marcată de barbaria nefericirii - în fapt, prezentul în care trăiește) trebuie să se sprijine pe «falangă» sau «falanster» (palatul în care locuiește falanga). Este vorba de o asociație alcătuită din trei clase de lucrători, repartizați după însemnătatea averii posedate și muncind împreună, pentru «o industrie naturală, combinată, atrăgătoare, veridică». Fiecare membru participă la mai multe grupe de muncă, iar fiecare grupă este constituită în funcție de gustul comun pentru un tip precis de activitate. Timpul de lucru într-o grupă este de aproximativ două ore, după care se trece la o altă îndeletnicire, astfel încât să se evite monotonia”.
Cele douăsprezece pasiuni fundamentale
Mai mult: „Constrângerile disciplinare sunt înlocuite cu emulația și atractivitatea muncii. Acestor noi criterii de organizare «măsurat armonioasă» li se adaugă «calculele foarte riguroase și severe», stabilite prin analogie cu cele care guvernează atracția universală și compoziția muzicală, prin care membrii comunității sunt repartizați în serii ascendente și descendente, pivotând în jurul unui ax: cele douăsprezece pasiuni fundamentale care, liber combinate, garantează armonia lumii. Pe acest palier, Charles Fourier se dezvăluie cititorilor moderni ca un valoros precursor al psihanalizei. Viața comunitară (producție, consum, schimburi, servicii, inclusiv educația copiilor) implică și dispariția familiei monogame, considerată de autor un instrument privilegiat de exploatare. «Sistematicul» fourierist desemnează un «spațiu unic, în care sunt prinse fantasma și combinatorica socială» (R. Barthes, Sade, Fourier, Loyola), îmbinând dinamica dorinței și a plăcerii cu socialitatea umană. Prin apărarea dorinței, Fourier a optat pentru domeniul domestic, opus politicului, pe care-l identifică cu nevoile și cerințele”.
În căutarea „celebrismului”
„Repudierea politicului - mai nota biografa Elena Brăteanu - înseamnă pentru Fourier a «inventa» altceva, a aduce în pragul exprimării acea «formulă», poate rimbaldiană avant la lettre, a necunoscutului și a posibilului, în cazul său, a reîncorporării umanului în formele universale ale Naturii, inclusiv a limbajului într-o nouă ortografie. Verva euforică a limbajului, plăcerea neascunsă pentru imaginile inedite și neologismele proliferante semnalează identitatea inventivă a utopiei sale, în care demersul critic acerb îndreptat împotriva prezentului se conjugă cu jubilația ludică și, în același timp, compensatorie a unei imaginații baroce, fascinată de detalii și de combinarea lor în configurații fabuloase. În utopie, ca și în poezie, limbajul se dovedește a fi «acea pârghie care permite înălțarea universului și care este dată printr-un fel de iluminare» (H. Juin). În căutarea «celebrismului» («o nobilă ambiție care se ivește de obicei la oamenii ajunși la o nobilă stare. Aceștia vor să se ilustreze printr-o zidire remarcabilă»), Fourier dorise, încă din 1800, să întemeieze un ziar, Journal de Lyon et du département du Rhône, dar nu a primit autorizația de publicare”.
Școala fourieristă
Aproape de final: „Jurnalismul l-a atras în continuare, astfel că a colaborat, începând din 1804, la Bulletin de Lyon, publicând poeme, articole despre poetică și despre politică, precum și primele formulări ale propriilor teorii sociale. Acestea își vor găsi organul principal de difuzare în hebdomadarul Le Phalanstère ou la République industrielle (1831), în jurul căruia se va reuni o adevărată școală fourieristă, căreia i se vor alătura chiar și unii partizani ai lui Saint-Simon, după schisma provocată, între altele, de lucrarea polemică a lui Fourier Pièges et Charlatanisme des Sectes Saint-Simon et Owen, qui promettent l’association et le progrès (Capcanele și șarlatanismul sectelor Saint-Simon și Owen, care promit asocierea și progresul) (1831). Adepții săi creează, fără acordul maestrului, o falangă la Condé-sur-Vesgre, care se dovedește un eșec. Dar ca urmare a audienței crescânde de care se bucură ideile sale, Fourier este invitat să conferențieze la Societatea de civilizație din Paris. În 1835-1836, publică La Fausse Industrie, morcelée, répugnante, mensongère, et l’antidote: l’industrie naturelle, combinée, attrayante, véridique, donnant quadruple produit (Falsa industrie, fărâmițată, respingătoare, mincinoasă, și antidotul: industria naturală, combinată, atrăgătoare, veridică, producând împătrit), lucrare destinată tipografilor.”
Falansterul de la Scăeni
Ultimele tușe: „Discipolii întemeiază un nou ziar, La Phalange, în care vor apărea, numai postum, fragmente din numeroasele sale caiete manuscrise. Influența teoriilor lui Fourier a găsit un teren fertil de exercitare în domeniul ideologiei, cu deosebire în Franța revoluționară a anilor 1848, dar și dincolo de granițele ei, în Rusia, de exemplu, unde a alimentat gândirea unor intelectuali precum Herzen, Petrașevski sau Dostoievski. Pe tărâm social, această influență s-a concretizat în înmulțirea tentativelor de a crea falanstere, atât în Franța, cât și în Algeria, Statele Unite ale Americii (Texas) sau România (falansterul de la Scăeni, datorat inițiativei lui Teodor Diamant, în 1835). Dintre scriitorii francezi contemporani ai filosofului, unii l-au cunoscut direct (Nodier, Ballanche), alții s-au dovedit interesați de gândirea sa. Balzac, în La Duchesse de Langeais, Stendhal în De l’amour, Béranger în Chansons se întâlnesc cu Fourier în sfera criticii sociale sau a imaginării unui viitor utopic. Vigny îl critică, în La Flûte, pe Fourier, ca și pe ceilalți socialiști utopici. În prefața volumului de poezii Les Feuilles d’automne, în 1831, Hugo se declară interesat de «noile religii care bâiguie noi formule», referindu-se indirect și la Armonia fourieristă. Omagiul cel mai fervent i-a fost adus gânditorului, în secolul XX, de către André Breton, poetul care își dorea să scrie o operă în care să fuzioneze libertatea existențială și cea a limbajului, așa cum visaseră frenetic, la vremea lor, Fourier, Nerval și Rimbaud, scriitorii săi preferați. Breton și-a exprimat admirația pentru el într-o celebră Odă pentru Charles Fourier (Ode à Charles Fourier)”.
Opere și traduceri
Théorie des quatre mouvements et des destinées générales (1808); Traité de l’association domestique agricole (1822), reed. sub titlul Théorie de l’unité universelle (1841); Le Nouveau Monde industriel et sociétaire ou Invention du procédé d’industrie attrayante et naturelle distribuée en séries passionnées (1829); Pièges et Charlatanisme des Sectes Saint-Simon et Owen, qui promettent l’association et le progrès (1831); La Fausse Industrie, morcelée, répugnante, mensongère, et l’antidote: l’industrie naturelle, combinée, attrayante, véridique, donnant quadruple produit (1835-1836). PRINCIPALELE EDIȚII: Textes choisis de Fourier, ed. F. Armand, 1953; Œuvres complètes, 9 vol., ed. Suzanne Debout Oleszkiewicz, 1966-1968; L’Attraction passionnée, texte alese și prezentate de René Schérer, Pauvert, 1967; Théorie des quatre mouvements et des destinées générales, cu o prezentare de S. Debout, Pauvert, 1967; Le Nouveau Monde amoureux, cu o prezentare de S. Debout, Anthropos, 1967; Le Nouveau Monde industriel et sociétaire, cu o prezentare de Michel Butor, Flammarion, 1973.
În limba română
Saint-Simon, Fourier, Owen (texte alese, cu studii introductive de I. Cernea), București, 1957; Opere economice (trad. și studii introductive Gromoslav Mladenatz), București, 1966.
Cu o dezinvoltură pur ficțională, deși aparent riguros matematică, Fourier susține că lumea va trăi optzeci de mii de ani, trecând prin patru etape: una de nefericire (cinci mii de ani), două de armonie fericită (șaptezeci de mii de ani) și una de decadență (cinci mii de ani). - Elena Brăteanu, cercetătoare
Fericirea constă în a avea multe pasiuni și multe mijloace pentru a le satisface. - Charles Fourier, filosof
Fourier putea fi văzut prin cabinetele de lectură, prin cârciumi și în compania femeilor de moravuri ușoare, micul-burghez celibatar afișând un aer de boemă dezordonată. - Elena Brăteanu, cercetătoare
Fourier a murit precum a trăit, sărac, dar cu speranța că visurile sale utopice de reformă socială vor fi duse mai departe de discipolii care l-au înconjurat, în frunte cu Victor Considérant, unul dintre întemeietorii democrației socialiste. - Elena Brăteanu, cercetătoare
Influența teoriilor lui Fourier a găsit un teren fertil de exercitare în domeniul ideologiei, cu deosebire în Franța revoluționară a anilor 1848, dar și dincolo de granițele ei, în Rusia, de exemplu, unde a alimentat gândirea unor intelectuali precum Dostoievski. - Elena Brăteanu, cercetătoare
Citește pe Antena3.ro
