„Vikingii”, „Miturile Greciei Antice” și alte cărți din colecția „Călător prin Istorie” conțin explicațiile specialiștilor și ilustrații, perfecte atât pentru cei care vor să învețe pentru școală sau examene, cât și pentru cei care vor să-și satisfacă pur și simplu curiozitatea sau să se delecteze prin lectură de bună calitate. Cărțile sunt concepute astfel încât să ofere cât mai multe detalii istorice, pe scurt și pe înțelesul tuturor, inclusiv prin trimiterea la izvoare, cu imagini relevante pentru a exemplifica fiecare context.
În Colecția „Călător prin Istorie” a Editurii RAO, una dintre cele mai populare cărți este „Vikingii. O istorie completă a războinicilor Nordului”, de Ben Hubbard, subiectul acesta fiind foarte puțin studiat în România, în ultimele decenii. Aflăm din cartea publicată recent cum au ajuns vikingii în toate zonele Europei, prin atacuri succesive, până când s-au așezat în teritorii diferite. Cartea descrie societatea scandinavă, cultura războiului și călătoriile lor epice din Canada până în Marea Caspică, în căutarea prăzii sau pentru a face negoț.
Timp de mai bine de două sute de ani, vikingii au atacat coastele Europei cu furie și brutalitate. În timp ce victimele lor se rugau să fie cruțate de nordicii sălbatici, vikingii jefuiau, ucideau și înrobeau populația locală pe oriunde treceau. În Scandinavia dominată de vikingi, violența devenise o obișnuință, mai ales în comunitățile de oameni simpli care se îndeletniceau cu agricultura și pescuitul; nimeni nu era în siguranță în fața atacurilor furibunde ale acestor „posedați”.
Se spunea despre ei că sunt războinici aflați la hotarul dintre legendă și realitate, care intrau brusc în transă, făceau spume la gură și atacau tot ce mișca – prieten, membru al familiei sau dușman.
Cele mai cunoscute mituri
O altă carte din aceeași colecție este „Miturile Greciei Antice – de la zeii preolimpieni la Ulise”, de Martin J. Dougherty. Deși este recomandată în special pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani, cartea poate fi o bună lectură pentru toți cei care vor să-și amintească legendele antice, povestite dintr-o nouă perspectivă.
Iason și Lâna de Aur, Tezeu și Minotaurul, Afrodita, zeiţa iubirii, Ares, zeul războiului – eroii legendari și zeii Greciei antice ne sunt la fel de familiari astăzi pe cât ar fi fost în secolul al V-lea în Atena, Sparta și Corint. Miturile Greciei antice prezintă aventurile, epopeile și păţaniile celor mai cunoscute figuri mitice, inclusiv cele ale marelui războinic Ahile și ale camarazilor săi în lupta cu aprigul prinţ troian Hector, ale lui Ulise la întâlnirea cu Sirenele, ale lui Icar, care ajunge prea aproape de soare, și ale lui Artemis, zeiţa vânătorii, a lunii și a castităţii.
În Grecia a luat naștere una dintre cele mai măreţe civilizaţii cunoscute vreodată, care și-a influenţat contemporanii și a pus bazele celor care i-au urmat. Învăţaţii acelor vremuri au fost pionieri ai știinţei, ai matematicii, ai medicinei și ai filozofiei. Astăzi, zeii, eroii și monștrii din legendele grecești fac parte din ceea ce s-ar putea numi „o mitologie populară" cunoscută în întreaga lume.