Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Să desfășurăm, să învățăm și să păstrăm cu sfințenie amintirea acelor momente, pentru că fac parte inseparabilă din fibra noastră intima.
„Izbucnirea la mijlocul lunii martie a revoluţiei în capitala Imperiului Habsburgic, Viena, apoi în alte centre, precum Praga, Bratislava și Pesta, a generat frământări şi în fostul Mare Principat Transilvania, programul revoluţionar maghiar fiind amplu difuzat şi comentat. În multe localităţi din provincie, maghiarii, secuii şi saşii au trecut la înarmare, formându-şi gărzile cetăţeneşti, naţionale. Până către sfârşitul lunii martie, unii lideri ai românilor au privit cu simpatie Revoluţia Maghiară, ce afişa o serie de principii liberale, progresiste”, menționa academicianul Ioan Bolovan în monumentala lucrare (8 vol.) „Construind Unirea cea Mare” (Editura Școala Ardeleană, 2018).
Promisiuni goale
Dar să facem loc, în continuare, explicațiilor distinsului istoric clujean: „Înmulţirea manifestărilor exclusiviste ale nobilimii maghiare din Transilvania (Ardeal), intoleranţa şi intenţia acesteia şi a autorităţilor din provincie (în rândul cărora cei mai mulţi erau tot maghiari) de a uni Transilvania cu Ungaria au provocat din partea elitei româneşti primele acţiuni de protest”. Detaliat? „Pentru români, populaţia majoritară a provinciei, nu erau suficiente promisiunile de libertate individuală şi de progres pe care le oferea cu generozitate programul revoluţiei din Ungaria. Românii, care nu se bucurau de reprezentare în organele legislative şi executive ale provinciei, doreau, în spiritul concepţiei romantice despre naţiune, recunoaşterea limbii şi a naţionalităţii lor, drepturi egale cu ceilalţi locuitori aflaţi în inferioritate numerică”.
„Provocațiune”, primul act cu detentă reformistă
Citește pe Antena3.ro
Și? „Aceasta nu se putea realiza prin includerea Transilvaniei într-o Ungarie renăscută pe structura vechiului regat feudal al Sfântului Ştefan, în care urmau să existe o singură naţiune şi o singură limbă oficială, cea maghiară”. Ce-a urmat? „Elita românească din Transilvania a parcurs la sfârşitul lunii martie şi în cursul lunii aprilie o perioadă de căutări şi clarificări ideologice şi tactice. Treptat, prin intermediul manifestelor elaborate în mai multe centre unde activau liderii românilor, s-au schiţat principalele obiective ale programului revoluţionar românesc, care la prima vedere nu depăşea cadrul unui legalism şi reformism pronunţat. Primul act cu caracter programatic mai important este manifestul elaborat la 25 martie 1848 de către profesorul sibian Simion Bărnuţiu şi intitulat «Provocaţiune»”.
Revendicări înviate în scris
Ce cuprindea acest text de care astăzi puțini români au habar? „În document se respingea ideea unirii Ardealului cu Ungaria atâta vreme cât românii nu erau recunoscuţi ca naţiune cu drepturi politice şi se făcea apel la solidaritatea naţională a tuturor claselor şi forţelor sociale şi politice româneşti: «Ungurii chiamă pe ardeleni la unire... Ascultaţi dară, strănepoţii romanilor! Acea ce să cade să cugete şi să grăiască astăzi tot românul, fie popă, fie nobil, ostaş, cetăţean sau sătean, ascultaţi ce să cade astăzi să răspundă ungurilor, secuilor şi saşilor! Noi românii nu vrem până atunci de unirea asta cu voi ungurii a vorbi, până când nu se va pune naţia română iar la vrednicia acea politică, de care o aţi dezbrăcat voi ungurii, secuii şi saşii. Voi aţi făcut asupra naţii noastre cum v-au plăcut, aţi pus Aprobatele voastre cum că românii, naţia cei mai veche a Ardealului, e numai suferită, i-aţi scos până în ziua de astăzi de la toate dregătoriile cele mai înalte... Fără naţie, şi republica e numai un despotism afurisit: ştergerea iobăgiei, naţia română ca naţie română, congres naţional în care să ne înţelegem mai întâi despre dobândirea acestora»”.
„Proclamația” lui Pumnul, distribuită de sute de elevi
Tulburător, nu? „ La începutul lunii aprilie - urma istoricul Ioan Bolovan -, profesorul Aron Pumnul de la Blaj a redactat un alt manifest, denumit «Proclamaţie», care a fost copiat în sute de exemplare de elevii ce plecau în vacanţă şi apoi difuzat în sute de localităţi din Transilvania. Documentul relua ideea recunoaşterii naţiunii române, enunţa principii precum egalitatea, libertatea şi fraternitatea, pe baza cărora românii doreau să colaboreze cu maghiarii, secuii şi cu saşii: «Români… spuneţi ungurilor, săcuilor şi saşilor că noi îi iubim ca pre fraţii noştri, cu care lăcuim într-o ţară. Spuneţi-le cu cuvântul şi le arătaţi cu fapta că noi îi iubim, însă e drept ca şi ei să ne iubească… spuneţi-le în gura mare că noi nu voim a câştiga drepturile omenimei prin sabie, ci prin legile minţii sănătoase şi pentru aceea ne adunăm să ne înţelegem care sunt drepturile acelea» («Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania», I, 2 martie-12 aprilie 1848, red. Şt. Pascu şi V. Cheresteşiu, Bucureşti, 1977, p. 451-452)”.
Diversiune dejucată
Efecte? „Meritul major al manifestului lui Aron Pumnul a fost acela că a impus în conştiinţa publică românească ideea necesităţii convocării unei adunări naţionale. În absenţa unor instituţii politice proprii şi în condiţiile nereprezentării românilor în Dieta principatului, adunarea naţională românească ce urma să se întrunească avea un profund caracter democratic, reprezentativ”. Așadar? „Autorităţile centrale ale provinciei au încercat să creeze o diversiune, aprobând desfăşurarea a două adunări, câte una pentru fiecare confesiune (ortodoxă şi greco-catolică), însă tentativa lor de a-i diviza confesional pe români nu a reuşit”.
Adunarea din Duminica Tomii
Istoricul Ioan Bolovan a completat „De asemenea, autorităţile locale s-au străduit, prin intimidări şi arestări, să împiedice deplasarea spre Blaj a reprezentanţilor românilor din sute de aşezări de pe Câmpia Transilvaniei. În 18/30 aprilie 1848 a avut loc la Blaj, în ciuda opoziţiei autorităţilor, o primă adunare reprezentativă a românilor, la care au participat aproximativ 4.000 de persoane: intelectuali, negustori, mici nobili, preoţi, ţărani. Întrunirea, cunoscută sub numele de «Adunarea din Duminica Tomii», nu a adoptat nici un act programatic, participanţilor solicitându-li-se să revină în număr mult mai mare la următoarea adunare naţională. Ea este însă importantă pentru că a demonstrat victoria naţionalului asupra confesionalului în mişcarea de emancipare naţională a românilor ardeleni”.
Elita, lângă popor
Mai departe: „De asemenea, a ataşat și mai mult elita de popor, grăbindu-se fuziunea dintre planul elitar şi cel ţărănesc, direcţie începută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după Răscoala lui Horea din 1784 şi «Supplex Libellus Valachorum» din 1791, şi finalizată la mijlocul secolului al XIX-lea, în contextul Revoluţiei Paşoptiste”. Concluzia: „Ideologia naţională, asociată cu principiile liberalismului, ale reformelor sociale ce trebuiau introduse, a constituit suportul pe baza căruia elitele şi ţăranii au acţionat în comun pe parcursul Revoluţiei de la 1848-1849”. După Adunarea din Duminica Tomii, românii s-au strâns în număr și mai mare - 30.000-40.000 de oameni - pe 15 mai 1848, tot la Blaj, prilej cu care i-au solicitat lui Ferdinand (împărat al Austriei sub numele de Ferdinand I și rege al Ungariei cu titulatura de Ferdinand al V-lea) desființarea iobăgiei, înființarea de școli în limba română, drepturi politice egale etc. Toate aceste doleanțe aveau să se împlinească însă șapte decenii mai târziu, în 1918, abia după ce românii și-au luat arma în mână și inima în dinți.
Încredere, încredere, încredere
„Marea Unire, dincolo de toți factorii complecși care au determinat-o, rămâne cel mai înalt gest de voință colectivă înfăptuit de națiunea română. Pentru a fi adevărați urmași ai acelor făuritori de țară de acum un secol, ar trebui să continuăm sublima lor întreprindere, să avem încredere în noi și în Țara Românească, să construim un prezent realist și să pregătim un viitor bun pentru copiii și nepoții noștri, într-o Europă pașnică, unită și prosperă”, clama Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, la 100 de ani de la înfăptuirea Unirii tuturor românilor.
Înarmarea revoluționarilor români
La a treia Adunare Națională de la Blaj, organizată în septembrie 1848, s-a decis înarmarea românilor, dovadă documentul păstrat astăzi în Muzeul Unirii de la Alba Iulia:
„Spre cunoștință,
Înălțatul Înpăratul Ferdinand I au decretatu în 15/3 Martie, tipariul slobodu, au datu voie să se înarmeze poporul, să-și formeze gvardie națională, și au primit principiul constituțional pentru Monarhie.
În 23/11 Iunie au binevoitu a dechera și pentru Romani în parte că Poporul Romanu are voie slobodă a se înarma, și au făgăduit că Romanii vor avea dregători din neamul Romanescu.
În urmarea acestoru drepturi date de înălțatul Înpăratu, poporul Romanu adunatu la Blaju 16/4 până 28/16 Sept. 1848, a hotărâtu a primi arme și a forma gvardie națională pentru securanța publică, adecă tot omul de la 17 pănă la 50 de ani e datoriu a avea o pușcă, sau dacă nu, o lance, sabie, pistole și alte arme, cum au avut mainainte nemeșii și cum au de la 15/3 Martie sasii și toți supușii înălțatului înpăratu.
Adunarea de la Blaju”.
175 de ani s-au împlinit pe 15 mai 2023 de la evenimentul rămas în istorie sub numele de Adunarea Națională de la Blaj (1848)
40.000 de români s-au strâns la Blaj pentru a-și revendica pașnic drepturile legale de care-i privau, de sute de ani, austro-ungarii
„«Adunarea din Duminica Tomii» a demonstrat victoria naţionalului asupra confesionalului în mişcarea de emancipare naţională a românilor ardeleni”, Ioan Bolovan, istoric
„Autoritățile s-au străduit, prin intimidări şi arestări, să împiedice deplasarea spre Blaj a reprezentanţilor românilor din sute de aşezări de pe Câmpia Transilvaniei”, Ioan Bolovan, istoric
