El promovează cel mai recent material discografic de muzică clasică prin interpretarea unor compoziții muzicale rare, semnate de virtuoși legendari, precum Franz Schubert, Antonio Vivaldi, Wolfgang Amadeus Mozart, Fritz Kreisler și va urca pe scena Arenelor Romane din București, pe 18 august, începând cu ora 20:00. Va fi acompaniat de colegii săi de scenă, Franck van der Heijden (chitară) și Rogier van Wegberg (bas). Este îndrăgostit de muzica lui Enescu, dar și de cea a lui Grigoraș Dinicu a cărui lucrare, „Hora Staccato” o va interpeta, o piesă care primește reacții extraordinare din partea publicului, indiferent de naționalitate. Acest moment muzical fiind răsplătit de fiecare dată prin aplauzele îndelungi ale spectatorilor aflați deja în picioare.
„Acest concert în varianta de trio poate părea destul de neconvențional pentru o performanță clasică. Cu toate acestea, de fapt, combinația dintre vioară și chitară are o tradiție mult mai lungă în istoria muzicii decât vioara și pianul. Franck, Rogier și cu mine considerăm această combinație incredibil de interesantă și, odată cu viitoarele concerte, vrem să vă arătăm cât de bine se potrivesc și se armonizează aceste instrumente unele cu altele.” – explică David Garrett.
În urmă cu aproximativ un an, David Garrett a devenit proprietarului unei viori Guarneri del Gesù fabricată în anul 1734 la Cremona, de lutierul Bartolomeo Giuseppe Guarnerius, valoarea acesteia fiind de 3,5 milioane de euro. Pentru achiziționarea acestei instrument valoros, excentricul artist a renunțat la una dintre locuințele sale din New York.
David Garrett și-a făcut acest cadou cu prilejul zilei sale de naștere, când a împlinit vârsta de 42 de ani, și îl va însoți pe scena Arenelor Romane, în concertul de pe 18 august.
Abia revenit de la un concert de excepție din Marbella (Spania) de acum două seri., David Garret declară: „Sunt deosebit de încântat să vă prezint noua mea vioară pe scena Arenelor Romane din București: un Guarneri del Gesù din 1734, deținut cândva de marele virtuoz Gaetano Pugnani. Unul dintre principalele motive pentru care am achiziționat acest instrument minunat, care nu a mai fost utilizat de mult timp, a fost de fapt acest turneu – ca să vi-l pot prezenta.
Cred că sunetul unei viori Guarneri poate exprima toată vulnerabilitatea și fragilitatea, tot ceea ce este uman – în timp ce un Stradivarius sună întotdeauna oarecum supraomenesc. Mai ales cu repertoriul meu actual – „ICONIC”, care este plin de emoții și sentimente puternice, acea atingere umană fragilă este mult mai importantă pentru mine decât sunetul supraomenesc al unui Stradivarius. De aceea, consider că noua mea vioară Guarneri del Gesù este perfectă pentru concertele „ICONIC”– și sper să vă bucurați să o ascultați la fel de mult pe cât îmi place mie să o cânt.” – a mărturisit David Garrett.
Deși sunt mai puțin populare în comparație cu instrumentele delicate și atent finisate ale lui Stradivarius, viorile Guarneri de Gesù au fost preferate de-a lungul timpului de marii violoniști ai vremurilor, precum Paganini, Brodsky, Heifetz, Stern, Kreisler și Zukermann, pentru aspectul neșlefuit, pentru forța și intensitatea sunetului lor.
Succesul incontestabil al concertului „ICONIC” nu se reflectă numai prin numărul impresionant de bilete vândute până la acest moment, în numai câteva luni de la debutul turneului, ci și prin concertele sold-out susținute în peste 40 de locații, pe mai multe continente.
„Nu contează dacă este vorba de Mozart, Haydn sau Beethoven – fiecare dintre ei a fost extrem de atras să experimenteze”, mărturisea el.
„Trebuie să fii un violonist de talie mondială ca să înregistrezi un CD reuşit de crossover. Îşi pot permite să facă crossover numai acei artişti care şi-au făcut deja un nume pe scena muzicii clasice”, afirmă el.
Garrett stabileşte standarde înalte. Şi ştie despre ce vorbeşte. În toamna lui 2007, artistul a apărut în Germania odată cu lansarea albumului său crossover Virtuoso, redefinind, începând din acel moment, standardele pe scena clasică şi pe cea de crossover, pas cu pas.
Născut la Aachen, cu un tată jurist german şi o mamă prim-balerină americană, şi-a permis să testeze orice limite. A primit prima sa vioară la vârsta de 4 ani şi a debutat cu Hamburg Philharmonics la frageda vârstă de 10 ani. La 13 ani, era cel mai tânăr artist care încheia un contract în exclusivitate cu Deutsche Grammophon Gesellschaft. În 1999, în vârful carierei, marea vedetă îşi redirecţionează energia, hotărând să renunţe la cariera sa predeterminată de violonist clasic şi să se mute la New York – nu pentru a lua o pauză, ci pentru a-şi plasa dexteritatea muzicală pe o bază teoretică şi pentru a-şi perfecţiona tehnica. S-a înscris la prestigioasa Juilliard School, unde a studiat muzicologie şi compoziţie.
Studiul sub îndrumarea lui Itzhak Perlmann conferă interpretării sale faţete complet noi. Deosebitul entuziasm al lui David Garrett în studiul compoziţiei îi aduce o recunoaştere în 2003, când câştigă renumitul Concurs de Compoziţie de la Juilliard School cu o Fugă compusă în stilul lui Johann Sebastian Bach. În acest mod, pune bazele a ceea ce aveau să devină aranjamente legendare. Respectatul său profesor american de compoziţie, Eric Ewazen, spunea despre el: „Ca violonist, interpretarea sa spectaculoasă, sensibilă şi expresivă ne uimea deja – încă din vremea studenţiei – pe aceia dintre noi care au avut marea plăcere de a-i preda, şi i-am recunoscut priceperea extraordinară şi talentul uluitor.”
După încheierea studiilor, vizionarul violonist s-a dedicat unui scop bine definit – să-i apropie pe tineri de clasici şi să le crească entuziasmul faţă de muzica declarată serioasă. Combinând elemente clasice cu acelea de pop şi rock, cât şi de rhythm și blues, a devenit un scop în sine. „În ce priveşte piesele crossover pentru care fac aranjamentele, mă străduiesc să ating un nivel de performanţă cel puţin egal cu ceea ce se aşteaptă de la lucrările clasice. Când alt violonist se uită la partiturile mele, trebuie să spună «Partea de vioară e al naibii de bună. E atât de grea, încât ar trebui să exersez multe ore ca să o pot cânta»”.
În ce priveşte ambiţiile sale, David Garrett este tranşant. „Trebuie să fii un violonist de talie mondială ca să înregistrezi un CD reuşit de crossover. Provocarea e şi mai mare decât în cazul muzicii clasice, deoarece vrei să le prezinţi ascultătorilor tăi lucrurile într-o lumină complet nouă, oferind în acelaşi timp un concert de vioară superb. Marii virtuozi, de la Paganini la Heifetz, au făcut exact asta. Orice altceva ar fi pur şi simplu consumism prostesc.”
David Garrett nu e numai strălucitor ca tehnică în înregistrările sale, pentru care a fost lăudat şi a primit sprijinul unor virtuozi eminenţi precum Isaac Stern, Yehudi Menuhin şi mai ales Ida Haendel. Valoarea sa se reflectă şi în controlul său mintal. Fiind unul dintre puţinii artişti pregătit în direcţia clasică, are o perspectivă nedistorsionată asupra tradiţiei şi asupra modernităţii. Gândirea în termenii unor categorii fixe îi este străină. „După părerea mea, toţi acei Paganini, Liszt şi Chopin din secolul 19 au fost primele vedete rock ale lumii,” afirmă el. Garrett cunoaşte secretele muzicii bune şi înţelege că, dacă o lucrare are mai multă substanţă, cu atât sunt mai vaste posibilităţile artistului de a-şi apropria lucrarea şi de a o plasa în noi contexte. „Bach a făcut aranjamente după lucrările lui Vivaldi, iar Mozart, după marşuri turceşti. Beethoven voia şi el să încânte masele, folosind mijloace muzicale în acest scop. Marii compozitori au încorporat mereu elemente populare în vremurile lor şi nu e nimic reprobabil în asta. Dimpotrivă.”
Cunoscut pentru tehnica, virtuozitatea și talentul său unic de a aborda numeroase stiluri muzicale, violonistul David Garrett readuce în prim plan în acest concert muzica clasică prin interpretări inegalabile ale unor capodopere, așa cum a facut-o și Luciano Pavarotti, adunând mii de oameni pe marile stadioane.
Admirat de milioane de fani din întreaga lumea, el este deținătorul a 23 de Discuri de Aur și 17 Discuri de Platină. David Garrett combină carisma unui rockstar cu un fel de virtuozitate înnăscută, fiind unul dintre mai buni violoniști ai timpurilor noastre.
Albumul Crossover Music, cât și perfomance-ul său live în concert demonstrează încă o dată că David Garrett se simte la fel de confortabil în studio, cât și pe scenă, combinând fabulos diferite stiluri și epoci, vibrând de o bucurie imensă. Cu versatilitatea și atmosfera extraordinară a concertelor sale, David Garrett captează atenția publicului de la primele acorduri și te face să te îndrăgostești de el.
Și noi îl așteptăm la București cu o imensă bucurie...