Pe 12 februarie se împlinesc 119 ani de la naşterea poetei Otilia Cazimir. Elevii de la şcoala ieşeană ce îi poartă numele o sărbătoresc aşa cum se cuvine. Cu sprijinul Bibliotecii Judeţene “Gh. Asachi” din Iaşi, la Şcoala “Otilia Cazimir” are lor manifestarea cultural-educativă “Otilia Cazimir - Fior de amintiri cu mireasmă de poezie”. Din programul pregătit cu acest prilej amintim: o incursiune vizuală în viaţa şi activitatea literară a cunoscutei autoare de versuri pentru copii, vernisajul expoziţiei de ilustraţii de carte “De pe-o bună dimineaţă” şi prezentarea noutăţilor editoriale din colecţiile Bibliotecii “Gh. Asachi”. Alexandra Gavrilescu, pe numele său real, s-a născut pe 12 februarie 1894 la Cotu Vameş, judeţul Neamţ, fiind cel de-al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Şi-a petrecut copilăria în satul natal şi a început să scrie poezii de când era mică. Şi-a urmat pasiunea, urmând cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut restul vieţii. Pseudonimul, care nu i-a plăcut, i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu. Tot la Iaşi, la revista literară Viaţa românească l-a cunoscut pe poetul George Topârceanu de care a legat-o o frumoasă poveste de dragoste ce s-a derulat până la dispariţia scriitorului. Din prezentarea făcută pe site-ul wikipedia aflăm că Otiliei Cazimir “părinţii îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică (A murit Luchi) reiese că numele Luchi dispare odată cu intrarea în şcoală, când fetița a crescut şi a devenit elevă. Atunci când este strigată de învăţătoare pe numele ei adevărat, fetiţa nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învăţătoarei că acasă i se spune Luchi, ca la căţei!. Mica poetă se simte ruşinată şi îşi spune în sinea ei: Mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot!”. Fetiţa din Neamţ a simţit în mod tragic lipsa prietenilor de joacă în copilărie: “Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile”. Din acest motiv, dar şi pentru că iubea mult copiii, Otilia Cazimir a început să realizeze creaţii literare pentru ei, dedicându-şi întreaga carieră literară scrierii unor astfel de mici poeme pentru cei mici. Aşa cum e şi cel sub al cărui simbol se desfăşoară astăzi la Iaşi sărbătorirea poetei, la unitatea de învăţământ pe al cărei frontispiciu îi este trecut numele:
“De pe-o “bună dimineaţă”, Cu tulpina de cârcel,
A sărit un gândacel, Cu mustăţile de aţă.
Alţi gândaci, mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!
Iar pe-un fir de păpădie,
Ce se-nalţă, drept, din iarba,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hainuţa aurie.
Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
- Preacinstită adunare,
Primăvara a sosit!
Între alte poezii cunoscute, în special de copiii generaţiilor de acum câteva decenii, amintim: Baba iarna intră-n sat, Un mieluţ cu zurgalău, Vulpea cizmăriţă, Vine Ene pe la gene, Trei răţuşte, Ţânţarul şi avionul, Hultanul, Greu la deal şi greu la vale şi altele.