Piesa „Dincolo de tăcere” este un proiect care promovează incluziunea și empatia, construit dincolo de limbajul clasic al sunetului, în regia lui Laurențiu Rusescu, după un text creat special pentru deficienții de auz de celebrul scenarist britanic Jack Thorne. Punerea în scenă de la ARCUB a venit cu încă un concept inovator: decorul montat pe verticală, în loc de orizontală. Astfel, piesa a devenit un fel de „secțiune transversală” a sufletului, a tot ceea ce simt cei doi membri ai unui cuplu, dar nu-și pot spune. Relevant în egală măsură atât pentru cei care aud și vorbesc, cât și pentru cei care folosesc limbajul semnelor, piesa răscolește publicul prin multitudinea sentimentelor expuse „chirurgical”, într-o analiză psiho-sociologică extrem de complexă, pornind de la drama trăită de un cuplu în care ambii parteneri au deficiențe de auz, dar care își trăiesc frumoasa poveste de dragoste, cu o cumpănă devastatoare care le bulversează total planurile pentru viață.
Piesa „Dincolo de tăcere” s-a jucat la ARCUB în fiecare zi, între 29 și 31 ianuarie, fiind o revelație pentru public, dar și pentru actori și regizorul spectacolului, Laurențiu Rusescu. Acesta a explicat, la finalul reprezentațiilor, că a primit de la un prieten textul celebrului Jack Thorne, cu patru ani în urmă, însă până anul acesta nu a putut face spectacolul, neavând actori cu deficiențe de auz în România.
În vara acestui an, regizorul a reușit să găsească formula ideală pentru a pune în scenă această piesă excepțională. A găsit doi actori tineri - Diana Timari și Eduard Iacovache - care au făcut parte și din echipa filmului artistic românesc „Dragoste fără cuvinte”, lansat anul trecut, în regia lui Octavian Iacob”.
Pentru a pune în scenă piesa, regizorul Laurențiu Rusescu a ales o variantă inedită: folosirea unei echipe duble de actori. Deși piesa a fost scrisă pentru doi, regizorul s-a gândit să dubleze rolurile, astfel încât să se poată juca în fața unui public mixt, unde să nu existe diferențe de percepție în privința mesajului transmis, chiar dacă o parte a publicului poate auzi, iar cealaltă percepe doar limbajul semnelor. S-au folosit, de asemenea, efecte speciale de sunete cu vibrații, pentru a spori transmiterea mesajului și prin celelalte simțuri, dar mai ales pentru deficienții de auz care astfel percep mai bine jocul scenic.
Între șoc și analiză psiho-sociologică
Piesa începe cu un șoc pentru public, fiind o intruziune brutală în simțurile și gândurile exprimate sau nemărturisite ale celor doi parteneri de cuplu care sunt într-o ipostază intimă, în patul din dormitorul lor. Dar scenaristul a pornit de la acest detaliu ca pretext pentru a putea merge mult mai adânc în mintea și sufletul fiecăruia dintre personaje, până la trecerea din sfera analizei psihologice către cea socială. De asemenea, drama cuplului, expusă „pe verticală”, arată și unde se termină suferința bărbatului, în raport cu cea a femeii, într-o relație de cuplu – diferența între orgasm și nașterea prin travaliu a unui copil mort în pântece, cu toate consecințele care derivă din nenorocirea unei femei, în relația cu ea însăși, cu partenerul de cuplu și cu ceilalți.
Dialog inedit cu publicul mixt
La ultima reprezentație, care a avut loc sâmbătă seara, în sala mare de spectacole a ARCUB, pe lângă emoțiile puternice provocate de jocul excepțional al actorilor - chiar dacă protagoniștii cu deficiențe de auz nu sunt actori profesioniști – spectacolul a fost dublat de un dialog excepțional între echipa care a făcut posibilă reprezentația și cei prezenți în sală.
Astfel, regizorul a aflat cât de mare este zbaterea tinerilor fără auz care și-au dorit foarte mult timp să devină actori, dar până acum nu au avut nici măcar locuri prevăzute de universitățile de teatru și film. Diana – care joacă excepțional rolul personajului feminin al piesei și care a avut un rol secundar în filmul în care l-a avut coleg pe partenerul ei din piesa de teatru – a mărturisit publicului că și-a dorit să facă actorie la Cluj, acum doi ani, dar i s-a spus că pentru ea și cei asemenea ei nu este posibil.
Imposibilul a devenit, însă, posibil, de anul trecut, când s-au înființat primele locuri la actorie pentru deficienții de auz, iar trei dintre studenți au fost în sală și au urcat la final pe scenă, alături de actorii asemenea lor, mărturisindu-și experiența.
Mai multe inovații, pe toate planurile
Marea tragedie a lor și a publicului este că în România nu există un teatru dedicat celor cu deficiență de auz, iar piesa găzduită de ARCUB este o excepție, pentru că regizorul a crezut în ea, în textul excepțional pe care a dorit să-l aducă în fața publicului din România, și în inovație. Printre evenimentele în premieră pe care această punere în scenă le-a oferit iubitorilor de teatru este și „jocul la dublu”, care, de fapt, a fost la început metoda „de compromis” gândită de regizor, pentru a avea voie să folosească textul lui Jack Thorne – scenariul fiind donat unui teatru pentru deficienți de auz din Londra, cu titlu gratuit, acum opt ani, dar cu obligativitatea de a fi jucat de persoane cu deficiență de auz. Pentru situația din România, „compromisul” a fost dublarea cuplului de actori care folosesc limbajul semnelor de un cuplu care poate vorbi, pentru cea de-a doua categorie de public.
Experimentul în premieră a fost o reușită totală: cele două echipe de actori au ajuns să se înțeleagă perfect și să se împrietenească, după ce sincronizarea de pe scenă a devenit perfectă, deși „vorbesc” în limbaje diferite. Același fenomen s-a petrecut în sală, cu publicul.
Dar a fost o inovație excepțională și construirea decorului – camera celor doi parteneri de cuplu – pe verticală, nu pe orizontală – inovație de care s-a declarat foarte plăcut surprins chiar și regizorul, ideea aparținând scenografului.
Pentru a se mai putea juca în continuare, piesa „Dincolo de tăcere” are acum nevoie de sprijin financiar, după ce echipa și organizatorii au făcut eforturi supraomenești, cu un buget mic și cu foarte multă bunăvoință din partea celor care au dorit să ajute aducerea acestei capodopere în fața publicului larg, la ARCUB, în Capitală.


