x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Turcan: Asigurăm dreptul persoanelor cu dizabilități la cultură

Turcan: Asigurăm dreptul persoanelor cu dizabilități la cultură

de Redacția Jurnalul    |    26 Iun 2024   •   23:00
Turcan: Asigurăm dreptul persoanelor cu dizabilități la cultură

Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță că, miercuri, Camera Deputaților a adoptat proiectul care vizează asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la cultură.

Potrivit ministrului, Camera Deputaților a adoptat miercuri legea care instituie obligația tuturor instituțiilor de spectacole sau de concerte de a organiza, începând cu anul 2025, cel puțin o producție artistică anual, adaptată/accesibilizată pentru persoanele cu dizabilități.

„Inițiativa mea s-a bazat pe argumentul solid potrivit căruia persoanele cu dizabilități au aceeași nevoie și dorință de a experimenta și de a se bucura de muzică, de teatru, de operă, de spectacole și alte forme de expresie culturală ca orice altă persoană, însă ele sunt complet dezavantajate din punctul de vedere al accesului la cultură”, scrie Raluca Turcan pe Facebook.

Ea și-a exprimat încrederea că managerii instituțiilor de spectacole și de concerte vor fructifica din plin această oportunitate.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: dizabilităţi cultura Raluca Turcan