Cunoscutul dirijor Daniel Jinga, alături de Orchestra și Corul Operei Naționale București vor interpreta cele mai reprezentative piese de muzică clasică românească. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), iar partenerul principal este Institutul Cultural Român din Paris.
Evenimentul are loc în contextul Jocurilor Olimpice de la Paris, ediția 2024, oferind o platformă globală, care amplifică impactul cultural și vizibilitatea României, acesta contribuind direct la îmbogățirea programului cultural al Jocurilor Olimpice. Prin această contribuție, România își demonstrează angajamentul față de promovarea artei românești în străinătate. Ca atare, acest eveniment va consolida legăturile culturale dintre România și Franța, întărind colaborarea între cele două națiuni.
Tot în acest context, ONB va susține un concert de muzică sacră pe 24 iulie, ora 17:00, la Catedrala Ortodoxă “Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” (9 bis, Rue Jean de Beauvais, 75005 Paris), proiect finanțat, de asemenea, de Departamentul Românilor de Pretutindeni (DRP), în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Paris.
Turneul ONB în contextul Jocurilor Olimpice se încheie pe data de 25 iulie, ora 12, la sediul Ambasadei României în Republica Franceză, în cadrul evenimentului de inaugurare a Casei României la Jocurile Olimpice Paris, 2024, unde, sub bagheta maestrului Daniel Jinga, Orchestra și Corul Operei Naționale București vor prezenta un program de muzică clasică românească.