Institutul Cultural Român din Varșovia sprijină participarea artistei Anetta Mona Chișa și a Ancăi Poterașu la prima ediție a evenimentului CONSTELAȚIE de la Varșovia, desfășurat în perioada 6-7 aprilie 2024.
La evenimentul CONSTELAȚIE participă principalele galerii de artă din Varșovia și galerii invitate din străinătate. BWA Warszawa, Fundacja Galeria Foksal, Monopol, Gunia Nowik, Piktogram, Dawid Radziszewski, Raster, Stereo, wanda și Turnus vor prezenta expoziții create în colaborare cu parteneri din București (Anca Poterașu Gallery, Ivan Gallery), Berlin, Bruxelles, Londra, Paris, Viena și Tbilisi. În acest fel, publicul va avea ocazia să vadă scena artistică locală într-un context internațional.
Galeria Anca Poterașu a fost invitată la Varșovia de Galeria BWA Warszawa în proiectul CONSTELAȚIE, alături de Galeria Exile din Viena, cu o expoziție de fotografii semnată de Anetta Mona Chișa. Lucrările sale vor fi expuse la Galeria BWA Warszawa, în perioada 6-27 aprilie 2024, într-un dialog cu lucrările artistelor poloneze Kinga Kiełczyńska (de la Galeria Exile) și Agnieszka Brzeżańska (Galeria BWA Warszawa).
Varșovia este fără îndoială unul dintre cele mai importante centre de artă contemporană din Europa. Aceasta se remarcă printr-o scenă deosebit de dezvoltată de galerii private, care animă efectiv viața artistică de zi cu zi a capitalei și piața de artă din Polonia. Formula galeriei partajate, populară în întreaga lume, este un instrument excelent pentru promovarea activităților galeriilor de artă.
CONSTELAȚIE este un eveniment artistic, social și comercial. Esența sa este cooperarea cu oaspeții din străinătate, iar experiența acumulată și alianțele stabilite cu această ocazie permit să fie stabilite orizonturi într-o perspectivă internațională largă.
Perioada expoziției: 6-27 aprilie 2024
Program de vizitare:
Miercuri – vineri: orele 14.00 – 18.00
Sâmbătă: orele 12.00 – 16.00
Pe 17 aprilie începe la Varșovia Caravana Noului Cinema Românesc 2024
De la cele mai recente producții semnate de regizori consacrați precum Radu Jude, Tudor Giurgiu sau Anca Damian, la filmele de început, distinse cu numeroase premii internaționale, ale mai tinerilor Mihai Mincan și Vlad Petri, de la filme artistice la filme aflate la limita dintre documentar și ficțiune, Caravana Noului Cinema Românesc aduce în fața publicului polonez povești ale unor eroi tăcuți, perspective când poetice, când sarcastice asupra societății românești dinainte și după prăbușirea comunismului. Cinci lungmetraje, distinse cu premii la festivalurile internaționale de la Veneția, Berlin, Sarajevo, Sofia ori Cottbus sunt completate de un calup de cinci scurtmetraje care confirmă vitalitatea creativă a școlii românești de film.
În perioada 17-21 aprilie, Institutul Cultural Român de la Varșovia și Kino Muranów vă invită la o incursiune cinematografică în România.
Programul va fi inaugurat miercuri, 17 aprilie, la ora 18.30, cu proiecția thrillerului psihologic Spre Nord, debutul în lungmetraj al regizorului Mihai Mincan, premiat la Bienala de Artă Cinematografică de la Veneția.
După proiecție, vă invităm la un pahar de vin, oferit în colaborare cu Winnice Mołdawii.
Toate filmele vor fi difuzate în versiune originală (română) cu subtitrare în polonă. Excepție face filmul Spre Nord, majoritar în limba engleză, cu subtitrare în polonă.
Miercuri, 17 aprilie, ora 18.30
Spre Nord
România, Franța, Grecia, Bulgaria, Cehia, 2022, 123’, regia: Mihai Mincan
1996, în largul mării. În timpul turei sale pe puntea unui vas transatlantic, Joel, marinar filipinez religios, îl descoperă pe Dumitru, pasager clandestin român ascuns între containere. Dacă este văzut de ofițerii taiwanezi care conduc nava, Dumitru riscă să fie aruncat peste bord. Joel decide să îl ascundă, în semn de recunoștință față de Dumnezeu. Începe un periculos joc de-a șoarecele și pisica. Când echipajul său, proprii săi prieteni, chiar și însuși Dumnezeu încep să-i întoarcă spatele, Joel își dă seama că trebuie să-și înfrunte singur destinul crud.
Joi, 18 aprilie, ora 20.15
Tipografic Majuscul
România, 2020, 128’, regia: Radu Jude
România, 1981. Ceaușescu este la putere, conducând România comunistă. El scrie povestea oficială cu ajutorul Televiziunii Naționale. Mugur Călinescu, un adolescent de 16 ani, scrie pe pereți o altă poveste: mesaje de protest împotriva regimului scrise cu majuscule, cu cretă. Acțiunile sale sunt compilate într-un dosar voluminos păstrat de Securitate, care l-a observat, l-a reținut, l-a interogat și l-a distrus. Legătura dintre cele două povești - secretă și publică - personală și colectivă - scoate la lumină un erou mai puțin cunoscut, la 30 de ani de la căderea comunismului.
Vineri, 19 aprilie, ora 20.15
Între revoluții
România, Qatar, Iran, Croația, 2023, 69’, regia: Vlad Petri
Două femei despărțite de revoluții politice găsesc o legătură prin scrisori, sfidând distanța și tulburările. Maria și Zahra se întâlnesc la Universitatea de Medicină din București în anii ’70. Când posibilitatea unei schimbări politice în Iran devine o certitudine, Zahra se întoarce în țara ei, luând parte la evenimente, departe de prietena sa. În următorii zece ani, singurul lor mod de a comunica e prin intermediul scrisorilor. Încadrate de două revoluții, cuvintele lor descriu lupta femeilor pentru a fi auzite, societăți trecând prin schimbări radicale și o prietenie care nu poate fi destrămată.
Sâmbătă, 20 aprilie, ora 20.15
Libertate
România, Ungaria, 2023, 109’, regia: Tudor Giurgiu
Sibiu, decembrie 1989. În zilele haotice ale revoluției din decembrie 1989, care a răsturnat regimul comunist, orașul transilvănean devine scena unui asalt violent asupra unei unități de miliție, care degenerează rapid într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, protestatari și reprezentanți ai Securității. Într-o încercare disperată de a scăpa de asediu, căpitanul de poliție Viorel este capturat de armată și aruncat într-o piscină goală împreună cu sute de alți prizonieri acuzați că sunt teroriști.
Duminică, 21 aprilie, ora 20.15
Filme românești de scurtmetraj
Pisica moartă / Cat Funeral, regia: Ana Maria Comănescu
Toate neamurile / Whole Family, regia: Alexandra Diaconu
Suruaika, regia: Vlad Ilicevici, Radu C. Pop
Exercițiu de concediu / Our Summer Break, regia: Lara Ionescu
Două vorbe, trei minciuni / Two Words, Three Lies, regia: Ioachim Stroe
România revine la Târgul de Carte de la Białystok
Institutul Cultural Român revine la Târgul de Carte de la Białystok în 2024 în dorința de a prezenta publicului local forța și diversitatea literaturii române.
În ultimii ani au fost publicate numeroase traduceri din literatura română în limba polonă, precum și eseuri, reportaje și texte istorice cu tematică românească scrise de autori polonezi. Editurile au inițiat serii consacrate scriitorilor români. Toate acestea vor putea fi cumpărate la standul românesc de la târgul de carte din Białystok!
Vă așteptăm la standul nr. 25-26 cu cea mai bună literatură, cataloage cu cele mai noi traduceri din literatura română și alte materiale despre România.
Avem un motiv în plus de bucurie: în luna iunie vom da startul Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025, primul sezon cultural comun organizat de România și Polonia. Calendarul bogat de evenimente și schimburile culturale în toate domeniile artistice vor contribui la aprofundarea relațiilor și legăturilor de prietenie dintre cele două țări.
Cea de-a XI-a ediție a Târgului de Carte și a festivalului literar „Culturi intersectate” va avea loc în perioada 19-21 aprilie, la Stadionul Municipal din Bialystok (str. Słoneczna 1).
Białystok se numără printre orașele poloneze care găzduiesc târguri internaționale de carte. Inițiat și organizat de Fundația Sąsiedzi, Târgul de la Białystok este singurul eveniment de gen, cu caracter internațional, din nord-estul Poloniei. În fiecare an, acesta este vizitat de cca. 90 de edituri importante din întreaga Polonie. Printre acestea se numără edituri de beletristică, de publicații lingvistice, științifice și de popularizare a științei și edituri pentru copii. Pe lângă vânzarea de carte, sunt organizate întâlniri cu autori, care oferă publicului șansa obținerii autografelor de la creatorii preferați. Participarea la Târgul de la Bialystok este o ocazie unică pentru expozanți de a-și prezenta oferta în această parte a țării. Datorită caracterului internațional al evenimentului, pe lângă editurile din Polonia, la manifestare participă și edituri și autori din Belarus.
Programul Târgului:
vineri, 19 aprilie - 10-18.30
sâmbătă, 20 aprilie - 10-18.30
duminică, 21 aprilie - 10-16.00
Comunitatea „De-a Arhitectura” reprezentată la Forumul de mediere în arhitectură de la Varșovia
„Forumul pentru educație în domeniul mediului construit. Experiențe internaționale” este o nouă inițiativă care va reuni pentru prima dată profesioniști francezi, polonezi și români implicați în educația privind arhitectura, urbanismul și mediul înconjurător, în special pentru publicul tânăr.
În perioada 19-20 aprilie, Institutul Național de Arhitectură și Urbanism din Varșovia va găzdui un eveniment dedicat schimbului de experiențe în domeniul educației arhitecturale a copiilor și tinerilor adresat educatorilor, arhitecților, angajaților muzeelor și ai altor instituții culturale, profesori și alți experți în educație din Polonia.
Participanții vor lua parte la prezentarea de studii de caz și la ateliere. Aceștia vor învăța, se vor inspira reciproc și vor căuta împreună cele mai bune soluții pentru a sensibiliza copiii și tinerii cu privire la cultura arhitecturală și urbanistică și la problemele de mediu indisolubil legate de aceasta. Forumul va avea rezultate concrete: prototipuri de instrumente și activități educaționale specifice, care vor putea fi puse în aplicare în viitor.
Forumul este pregătit de reprezentanții unor instituții franceze de prim rang, cu o tradiție îndelungată în domeniul activităților de educație în domeniul mediului construit: Centre Pompidou, „arc en rêve” din Bordeaux, Réseau des maisons de l'architecture. Lor li se alătură asociația românească „De-a Arhitectura” și Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA), prin arhitecta Mina Sava.
Mina Sava a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Din 2002, este arhitect partener fondator al biroului A Stil, împreună cu care a câștigat mai multe premii la concursuri de arhitectură. Este membră fondatoare a Ordinului Arhitecților din România (OAR). Este fondatoare și președintă a Asociației „De-a Arhitectura” din 2013, prima echipă din România care dezvoltă și promovează educația în domeniul arhitecturii și al mediului construit pentru copii și tineri în școli. Este delegată a Ordinului Arhitecților din România la Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA) pentru Programul de lucru Arhitectură și Copii, unde este co-directoare din 2023.
Mina Sava va prezenta programele educative și abordărilor Asociației „De-a Arhitectura”, precum și „Carta pentru educația în domeniul mediului construit pentru copii și tineri” a UIA - un document-cadru de orientare și îndrumare pentru guverne și autorități, precum și pentru toți partenerii care finanțează, creează și implementează educația în domeniul mediului construit și al arhitecturii.