Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi, la „Dicționar cultural”, o sintagmă a atitudinilor copilăroase, malițioase, colorate - „Sâc, sâc, sâc!” -, zdravăn ancorată în mentalul colectiv românesc (și nu numai). Să-i desfacem înțelesurile!
Are cuvântul îndrumătorul nostru prin labirintul lingvistic balcanic, etnograful Gheorghiță Ciocioi: „«Sâc» este un cuvânt cunoscut tuturor - ce este însoțit uneori de ciocnirea pumnilor între ei, în semn de satisfacție pentru necazul, răul, ori neputința cuiva. Interjecție. Adeseori, repetat părut ostentativ (sâc, sâc! ). Exemple: «Sâc, că nu mă prinzi!», «Sâc, că te-am păcălit!», «Nu poți... Sâc!». Dicționarele de la noi rețin în mod greșit o origine (turcă) comună cu termenul «siktir» - prezent nu doar la popoarele turcice, ci și la greci, români ori bulgari”.
„Siktir!” - mai mare rușinea
O confuzie, o greșeală, așadar. „Pentru «siktir» (din «sik», care la rându-i provine din vechea turcă - verbul «a urina») etimologia e însă una limpede, discutându-se de aproape un mileniu povestea dată. Din pricina rușinii la citirea unor cuvinte arabe din Coran cu același înveliș sonor cu «sik» «în fața unor turci ignoranți și a femeilor lor» s-a propus chiar rostirea acestora «cu voce joasă» [Kashgarî, Divan-i Lugati't-Türk, 1073]”. Un neam sensibil, ca să vezi…
„Acum să te văd pe unde scoți cămașa!”
Revenind la ciocnirea malițioasă a pumnilor: „«Sâc» își are originea într-o cu totul altă expresie turcească, prezentă și în Balcani, printre slavi, la noi păstrându-se doar «prima parte» a acesteia. Sikis-dukus, săki-dukus, sâk-duku, sâk, sâk-duk - sunt doar câteva dintre variantele balcanice ale zicalei turcești «sekiz-dokuz». În tălmăcire: «opt-nouă». Cu înțelesul, ca expresie, în turcă: «repede-repede», «acum să te văd pe unde scoți cămașa», «grăbește-te, fă ceva, dacă poți» (când de fapt nu prea mai poți, ești învins, înșelat, aflat la necaz)”.
Joc de cifre (otomane)
Mai detaliat: „Expresia, în turcă, este de fapt un joc de «cifre» cu înțelesuri precum: «una-două», «a lua la trei (păzește)» în diferite contexte/împrejurări la noi. «Grăbește-te să faci ceva, dacă îți mai stă în puteri», «ia să te văd acum» - sunt înțelesuri ajunse din turcă la sud de Dunăre. Și la noi. Prin «sâc»”. Vreo legătură între „sâc” și „sâcâială”, de pildă? „În privința «sâcâielii», părerile sunt împărțite, ar fi o poveste lungă”, a parat etnologul.
Dar cu dar se face odovania
Altă expresie în vizor (puțin spre deloc vehiculată în rândul tinerilor de astăzi): „odovanie”. „În greacă ἀπόδοσις («apodosis»), odovania e încheierea perioadei liturgice a unui praznic. Ultima zi a acesteia. După ce s-a adăstat în atmosfera praznicului mai multe zile. Ziua odovaniei are o solemnitate de închinare mai mare decât toate celelalte zile ale acestei perioade, dar ceva mai mică decât ziua sărbătorii în sine. Slavii o trec în calendar sub numele de «Otdanie»/Отдание (a Bobotezei/на Богоявление, de pildă). Pornind de la «отдача», «возвращение» (a da, a dărui, a întoarce, a restitui)”, ne-a mai relevat antropologul.
Preluat la noi din sudul Dunării
În completare: „Popular, în slava sub-dunăreană, termenul a rămas și astăzi «otdavanie» (отдавание). Preluat și la noi. Cu înțelesul limbii de origine - de a da, a restitui, a dărui din nou - pentru ultima oară - toate cele cuvenite/datorate praznicului. După care, «ceasul» calendarului își continuă cursul, revenindu-se la «normal»”. Dar „surghiun” cum s-a oploșit între vorbele noastre? „Din turcescul sürgün”, a reacționat etnologul. «Sür» are înțelesul de a conduce, a târî, a alunga. Gün își are originea în mai vechiul termen turcesc «Él kün» = țări, țărm, marginea unui stat”.
„Zloată”, dinspre Lituania/Letonia
„Glasnost” ce conotații poartă? „Literalmente, «glasnost», termen cu originea în vechea slavă, se traduce prin «a da glas la ceva». Discuții libere, așadar, transparență, deschidere. «A da glas» astăzi în Rusia lui Putin unor subiecte precum «operațiunea specială» din Ucraina înseamnă arest în mod automat. Gasnost-ul lui Gorbaciov, anti-glasnost-ul lui Putin...”, a comentat Gheorghiță Ciocioi. Dar „zloată” tot dinspre ruși (pro)vine? „«Zloată» - cu înțelesul de vreme rea, lapoviță și ninsoare, viscol, timp rece - se trage din bulgară și sârbo-croată: «slota». Este un termen prezent și în alte limbi slave cu același sens. Preluat cel mai probabil de slava veche din lituaniană, letonă (šaltas/šaltis ) cu înțelesul de «(timp) rece și umed»”.
Minte pervertită/rea
Mai departe, deslușind înțelesurile termenului „dușman”: „Este un cuvânt de origine persană ajuns în limba română prin intermediul limbilor turcice (posibil protobulgară, pecenegă sau cumană), moștenit și de limba turcă modernă. Dusmān, din persana veche, este sinonim cu avestanul (pehlevi) «fosmanah» - «gândire rea, proastă». «Duș» se tălmăcește prin «rău, pervertit», «manah» fiind gând, minte, spirit. Așadar, cel ce gândește (și acționează) rău, pe dos, împotrivă”.
Ciuvică, adică ager, agil, iute
Nume întâlnit și la noi, „Ciuvică” a trecut Dunărea dinspre bulgari: „A fost inițial un supranume, la sud de Dunăre. Ajuns mai apoi nume de familie printre bulgari - Ciovik/ Ciuvik, Ciovikov/Ciuvikov, Civikov. Întâlnit în multe regiuni ale țării vecine, prezența acestui nume la noi fiind una destul de târzie. A intrat în bulgară pe filieră turcă, «cevik» tălmăcindu-se prin agil, ager, săritor, iute. La origine, un termen persan - çābuk/çāvuk - cu același înțeles”, a sesizat Gheorghiță Ciocioi.
Ai priceput ceva?
Iată și un verb cu rădăcini slave (bine ancorat în limbajul vlahilor de la sud și de la nord de Dunăre): „a desluși”. „Este un termen ajuns în română din medio-bulgară, ori chiar din bulgară - «do slușam». Do = până la; slușam = a auzi, a asculta, a înțelege, a pricepe. «A desluși», adică a pricepe un anume lucru, a reuși să înțelegi, a ajunge până la a distinge nuanțele, sunetele etc.”, mai remarca etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Sărăturile, bune pentru olărit
V-ați întrebat vreodată ce semnificații are numele Slatina, purtat astăzi, la noi, de un oraș crescut pe malurile Oltului? Poftiți la lămuriri: «Slatina» este un nume vechi slav, având înțelesul de «sărătură» - teren argilos și nisipos, cuprinzând rocă sedimentară, adeseori umed, greu cultivabil. Târgurile și satele din «sărături», purtând numele de Slatina (din Croația, România, Serbia, Ucraina etc.), erau, în trecutul îndepărtat, în principal, centre de olărit”.
Stoica să trăiască!
La final, câteva lămuriri onomastice: Stoica, de exemplu. „Numele vechi slave, în general, sunt formate din doi termeni. Nu lipsesc, adeseori, «pace», «stăpân», «slavă». Amintim doar de Vladislav și Vladimir. Alte nume traduc nume grecești. Cum ar fi, de pildă, Bogdan. Iar o altă categorie sunt pur și simplu urări pentru un prunc. Să «merite» ceva. Biserica le-a acceptat, creștinându-le”, a detaliat Gheorghiță Ciocioi.
Salvator, ocrotitor
Printre ultimele comentarii: „Multe dintre ele, ajunse la noi, vor deveni în ultimele două veacuri nume de familie. Numele de Stoica, larg răspândit, are semnificația, la sud de Dunăre, de: «să reziste, să trăiască», fiind socotit un nume ocrotitor în fața mortalității infantile, foarte răspândite în unele perioade din trecut. Același înțeles îl au și numele de Stoiciu, Staicu, Stoian, destul de cunoscute în România. Stoica este încă un nume de botez în Balcani. Cei care îl poartă își serbează ziua onomastică pe 27 decembrie, de Sfântul Ștefan, ca o «încununare» a numelui salvator/ocrotitor primit la botez”.
„«Sâc» este un cuvânt cunoscut tuturor - ce este însoțit uneori de ciocnirea pumnilor între ei, în semn de satisfacție pentru necazul, răul, ori neputința cuiva”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Sâc» își are originea într-o altă expresie turcească, la noi păstrându-se doar «prima parte» a acesteia. Sikis-dukus, săki-dukus, sâk-duku, sâk, sâk-duk - sunt doar câteva dintre variantele balcanice ale zicalei turcești «sekiz-dokuz». În tălmăcire: «opt-nouă»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În greacă ἀπόδοσις («apodosis»), «odovania» e încheierea perioadei liturgice a unui praznic. Ultima zi a acesteia”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Zloată» - cu înțelesul de vreme rea, lapoviță și ninsoare, viscol, timp rece - se trage din bulgară și sârbo-croată: «slota»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Literalmente, «glasnost», termen cu originea în vechea slavă, se traduce prin «a da glas la ceva». Discuții libere, așadar, transparență, deschidere”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
