Regele, încoronat la Oscar
"Reţeaua de socializare" (The Social Network) şi "Discursul regelui"(The King’s Speech") au mers cot la cot în lupta pentru premiile oferite de diversele asociaţii de specialitate. Dacă primul a obţinut Globul de Aur pentru cel mai bun film, duminică seară, la cea de-a 83-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de film, a venit rândul peliculei regizate de Tom Hooper să-şi adjudece Oscarul la aceeaşi categorie.
De altfel, "Discursul regelui" a mai obţinut încă trei statuete, pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal (Colin Firth) şi Cel mai bun scenariu original.
Filmul a fost recompensat de majoritatea sindicatelor profesioniştilor de la Hollywood – Sindicatul producătorilor americani (PGA), Sindicatul actorilor americani (SAG) şi Sindicatul regizorilor americani (DGA). În plus, acest film a fost marele câştigător la gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA), obţinând şapte trofee, printre care şi distincţia pentru cel mai bun film.
"Contracandidatul" său, în schimb, a obţinut duminică seară, trei premii: Cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj şi cea mai bună coloană sonoră. Acestea se adaugă celor primite din partea National Society of Film Critics (NSFC), National Board of Review of Motion Pictures, dar şi din partea mai multor asociaţii de critici din Statele Unite: Los Angeles Film Critics Association, Boston Society of Film Critics, New York Critics Circle, San Franciso Film Critics Circle şi Toronto Film Critics Association.
Lipsită de surprize a fost şi anunţarea premiilor pentru Cea mai bună actriţă în rol principal - câştigătoare Natalie Portman pentru rolul din "Lebăda neagră"/"Black Swan" –, Cel mai bun actor în rol secundar – Christian Bale ("The Fighter") – şi Cea mai bună actriţă în rol secundar – Melissa Leo ("The Fighter").
Din cele opt nominalizări la această ediţie a Premiilor Oscar, filmul "Începutul"/ "Inception" a "fructificat" patru, la categorii tehnice: Cea mai bună imagine, Cel mai bun mixaj de sunet, Cel mai bun montaj de sunet şi Cele mai bune efecte vizuale.
Marele perdant al serii poate fi considerat filmul semnat de fraţii Coen – "Adevăratul curaj"/"True Grit", care n-a obţinut nici un premiu, deşi fusese nominalizat la 10 categorii.
Cel mai bun film de animaţie a fost "Toy Story 3", în timp ce statueta pentru Cel mai bun film străin a fost adjudecată de pelicula daneză "In A Better World" de Susanne Bier.
Gala de premiere, care a avut cei mai tineri prezentatori de până acum, Anne Hathaway şi James Franco, a avut loc duminică seară la Kodak Theatre din Los Angeles. Dacă nu aţi putut vedea Gala live, HBO vă oferă posibilitatea de a urmări versiunea editată şi subtitrată, în această seară, de la ora 20:00.
Discursuri...
Nu numai "Discursul regelui" a atras atenţia membrilor Academiei Americane de Film, ci şi discursul celor care au primit mult râvnitele statuete. Prezentatoarea a fost pe fază. Pentru că s-a bătut multă monedă pe "întinerirea" publicului, Anne Hathaway şi-a "complimentat" partenerul: "Arăţi foarte atrăgător pentru populaţia tânără".
Colin Firth a început serios: "Am sentimentul că am ajuns la cel mai înalt nivel al carierei".
La rândul său, regizorul Tom Hooper a declarat: "Le mulţumesc actorilor mei minunaţi, cu care am format un triunghi de iubire – adică Colin Firth, Geoffrey Rush şi cu mine. Sunt aici datorită vouă, băieţi!".
Nici scenaristul David Seidler nu s-a lăsat mai prejos. El i-a mulţumit Reginei că nu l-a pus "în Turnul Londrei pentru înjurăturile din scenariu".
Foarte emoţionată la primirea statuetei, Melissa Leo n-a putut să zică decât "wow", "foarte, foarte, dar foarte sincer wow". A avut şi o scuză: "îmi tremură genunchii". Probabil îi tremurau genunchii şi pentru că a rostit cuvântul cu "F", obligând radio-difuzorii să o cenzureze.
Acest lucru i-a dat prilejul colegului de la "The Fighter", Christian Bale, să spună: "Eu n-o să lansez bomba cu F, aşa cum a făcut ea (Melissa Leo – n.r.)!". Apoi a continuat: "Mă uit în sală şi văd mulţi oameni talentaţi. Mă întreb ce caut eu în mijlocul lor?".
Alte categorii
● Cea mai bună regie artistică: "Alice în Ţara Minunilor" de Tim Burton
● Cele mai bune costume: "Alice în Ţara Minunilor"
● Cel mai bun machiaj: "The Wolfman"
● Cel mai bun lungmetraj documentar: "Inside Job"
● Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Strangers No More"
● Cel mai bun scurtmetraj: "God of Love"
● Cel mai bun scurtmetraj animat: "The Lost Thing"
● Cel mai bun cântec: "Toy Story 3" – "We Belong Together"
Iar "Zmeura de Aur" merge către...
Sâmbătă seară, cu o zi înaintea Oscarurilor, s-au decernat şi premiile "Zmeura de aur". Astfel, cel mai prost actor a fost desemnat Ashton Kutcher ("Killers" şi "Valentine’s Day"), în detrimentul lui Robert Pattison, nominalizat pentru rolul din "Saga Amurg: Eclipsa".
Cele patru prietene din "Sex and the City 2" - Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis şi Cynthia Nixon şi-au împărţit premiul pentru Cea mai proastă actriţă. Pelicula a mai primit un premiu şi pentru Cel mai prost sequel (continuare).
Zmeura de Aur pentru cel mai prost film a mers către "Ultimul războinic al aerului" ("The Last Airbender").
Cea mai proastă actriţă în rol secundar a fost desemnată Jessica Alba ("The Killer Inside Me", "Little Fockers", "Machete" şi "Valentine’s Day"), în timp ce lui Jackson Rathbone ("Ultimul războinic al aerului" şi "Saga Amurg: Eclipsa") i-a fost înmânat premiul pentru Cel mai prost actor în rol secundar.
Cel mai prost regizor a fost desemnat M. Night Shyamalan ("Ultimul războinic al aerului"). Filmul a mai primit o "zmeurică" şi pentru Cel mai prost scenariu.