Toma Caragiu a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).
S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.
Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Tache, Ianke și Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949).
În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri.
În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.
A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții.
Din 1964 actorul se mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber.[4] Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.[4]
În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul Continental)[7] a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia la etajul II),[4] dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături.