x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Actorul Peter Graves, cunoscut din "Misiune: Imposibilă", a decedat la 83 de ani

Actorul Peter Graves, cunoscut din "Misiune: Imposibilă", a decedat la 83 de ani

15 Mar 2010   •   00:00
Actorul Peter Graves, cunoscut din "Misiune: Imposibilă", a decedat la 83 de ani

Actorul american Peter Graves, devenit celebru graţie rolului Jim Phelps din serialul de televiziune "Misiune: Imposibilă", a decedat, duminică, la reşedinţa lui din Los Angeles, la vârsta de 83 de ani, informează AFP.

Potrivit poliţiei americane, actorul a fost găsit mort în domiciliul său din cartierul exclusivist Pacific Palisades din partea de vest a oraşului Los Angeles, iar acesta a decedat din cauze naturale.

Peter Graves, născut Peter Aurness, a jucat, în cei aproape 60 de ani de carieră, în peste 130 de lungmetraje şi filme de televiziune.

Peter Graves a fost distribuit în câteva pelicule importante, precum "Stalag 17", de Billy Wilder, "The Court Martial of Billy Mitchell", de Otto Preminger, "Noaptea vânătorului", de Charles Laughton, şi "O lungă linie cenuşie", de John Ford.

Însă televiziunea va fi aceea care îl va face celebru, în 1967, graţie serialului "Misiune: Imposibilă", în care va interpreta personajul principal, Jim Phelps. Cu o figură pătrată, o privire de oţel şi o tunsoare corectă, Peter Graves va întruchipa, până la sfârşitul serialului, în 1973, rolul agentului secret perfect care întâmpină multe greutăţi, dar ale cărui misiuni sunt întotdeauna încununate de succes.

Între timp, Peter Graves a jucat în numeroase alte seriale de succes, precum "The Love Boat/ Croazieră de lux".

În cinematografie, Peter Graves s-a remarcat şi în comediile de succes "Avionul buclucaş" (1980) şi "Avionul buclucaş II: Continuarea" (1982).

Între anii 1990 şi 2000, el a jucat în "Trăsnăile familiei Adams" şi "Bărbaţii în negru", ambele pelicule fiind regizate de Barry Sonnenfeld, dar şi în serialul de televiziune "Al 7-lea cer".

Peter Graves a primit Globul de Aur în 1971, pentru rolul din "Misiune: Imposibilă", şi a fost recompensat cu o stea pe Hollywood Boulevard, în octombrie 2009.

Serialul "Mission: Impossible" a stat la baza francizei omonime pentru marele ecran în care rolul personajului principal, agentul Ethan Hunt, a fost jucat de Tom Cruise.

×
Subiecte în articol: film