x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Alec Baldwin, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă

Alec Baldwin, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2023   •   19:32
Alec Baldwin, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă
Sursa foto: Hepta

Alec Baldwin va fi acuzat de ucidere involuntară din culpă după moartea directoarei de imagine Halyna Hutchins, pe platoul de filmare al peliculei „Rust”, scrie Sky News.

Armurierul filmului, Hannah Gutierrez-Reed, care era responsabilă cu armele de pe platoul de filmare, se confruntă cu aceeași acuzație după ce Halyna Hutchins a fost împușlcată mortal, în timp ce asistentul de regie David Halls a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru acuzația de utilizare neglijentă a unei arme letale.

Hutchins a murit după ce o armă de recuzită ținută de Alec Baldwin a fost descărcată în timpul repetițiilor pentru filmul western în octombrie 2021. Regizorul Joel Souza a fost, de asemenea, rănit în incidentul de pe platoul de filmare de la Bonanza Creek Ranch din Santa Fe, New Mexico.

Aproape un an mai târziu, în octombrie 2022, Baldwin și compania de producție „Rust” au ajuns la o înțelegere pentru o sumă nedivulgată cu familia ei după un proces de moarte nedreaptă intentat de soțul ei, Matthew, și au anunțat că producția filmului va fi reluată în acest an.

Procurorul districtual din Santa Fe, Mary Carmack-Altwies, primise o finanțare suplimentară de 317.750 de dolari pentru a investiga acest caz și a declarat, după anunțarea înțelegerii civile, că aceasta nu va avea niciun impact asupra anchetei penale - întrucât „nimeni nu este mai presus de lege”.

Decizia a fost anunțată joi de Carmack-Altwies și de procurorul special Andrea Reeb, venind la aproximativ trei luni după ce au primit raportul final privind incidentul de la biroul șerifului din Santa Fe.

Înțelegerea nedezvăluită între familia lui Hutchins, Baldwin și Rust Movie Productions a fost anunțată pe 5 octombrie 2022.

„Nu am niciun interes să mă angajez în recriminări sau în atribuirea de vină (producătorilor sau domnului Baldwin)”, a declarat Matthew Hutchins.

„Cu toții credem că moartea Halynei a fost un accident teribil. Sunt recunoscător că producătorii și comunitatea de divertisment s-au reunit pentru a aduce un omagiu ultimei opere a Halynei”.

Rust Movie Productions, prin intermediul avocatei Melina Spadone, a declarat că acest lucru a marcat „un important pas înainte în celebrarea vieții Halynei și onorarea operei sale”.

Luke Nikas, avocatul lui Baldwin, a declarat „De-a lungul acestui proces dificil, toată lumea a păstrat dorința specifică de a face ceea ce este mai bine pentru fiul Halynei. Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la rezolvarea acestei situații tragice și dureroase”.

O serie de alte procese au fost, de asemenea, intentate în legătură cu împușcăturile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alec baldwin acuzat ucidere din culpa