x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Animaţia "Coco", pe primul loc în box office-ul nord-american pentru al treilea weekend consecutiv

Animaţia "Coco", pe primul loc în box office-ul nord-american pentru al treilea weekend consecutiv

11 Dec 2017   •   10:36
Animaţia "Coco", pe primul loc în box office-ul nord-american pentru al treilea weekend consecutiv

Filmul de animaţie "Coco", regizat de Lee Unkrich şi Adrian Molina, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american pentru al treilea weekend consecutiv, potrivit cifrelor transmise duminică seară de reprezentanţii companiei Exhibitor Relations, informează AFP. 

"Coco", cel mai recent film realizat de studioul Pixar (deţinut de grupul Disney), a obţinut încasări de 18,3 milioane de vineri până duminică în cinematografele din Statele Unite şi Canada. După lansarea sa în weekendul de Thanksgiving, pelicula a reuşit încasări de 135,5 milioane de dolari pe plan mondial. 

Acest film de animaţie reprezintă o poveste plină de culoare ce prezintă aventurile unui băiat mexican în Tărâmul Morţilor. "Coco" este un omagiu - în culori şi de o imaginaţie vibrante - adus tradiţiei mexicane, care datează din epoca prehispanică şi constă în primirea membrilor dispăruţi ai familiei. 

Filmul cu supereroi "Justice League" s-a menţinut pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 9,6 milioane de dolari. Alianţa supereroilor formată de Batman (Ben Affleck), Wonder Woman (Gal Gadot), Aquaman (Jason Momoa), Cyborg (Ray Fisher) şi Flash (Ezra Miller) a reuşit să obţină încasări de 212 de milioane de dolari în patru săptămâni de proiecţii pe plan mondial. 

Ca şi săptămâna trecută, comedia sentimentală "Wonder", care vorbeşte despre experienţa la şcoală a unui copil cu chipul deformat de o boală şi îi are pe afiş pe Julia Roberts, Owen Wilson şi Jacob Tremblay, ocupă locul al treilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 8,4 milioane de dolari. 

Pe locul al patrulea, în urcare opt poziţii faţă de săptămâna trecută, se află filmul "The Disaster Artist", pe afişul căruia se remarcă fraţii James şi Dave Franco, dar şi Seth Rogen. Această comedie a obţinut încasări de 6,4 milioane de dolari de vineri până duminică în cinematografele din America de Nord. 

Un alt film cu supereroi, "Thor: Ragnarok", o producţie Marvel, a coborât un loc şi a ajuns pe poziţia a cincea, cu încasări de 6,3 milioane de dolari. Lungmetrajul prezintă noile aventuri ale zeului nordic al tunetului şi fulgerului, care este interpretat de actorul australian Chris Hemsworth. 

Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice: 

6 - "Daddy's Home 2": 6 milioane de dolari (91 milioane în cinci săptămâni) 

7 - "Murder on the Orient Express": 5,1 milioane de dolari (92,7 milioane în cinci săptămâni) 

8 - "The Star": 3,7 milioane de dolari (32,3 milioane în patru săptămâni) 

9 - "Lady Bird": 3,5 milioane de dolari (22,3 milioane în şase săptămâni) 

10 - "Just Getting Started": în primul weekend după lansare, acest film cu Morgan Freeman, Tommy Lee Jones şi Rene Russo a obţinut încasări de 3,2 milioane de dolari.AGERPRES

×
Subiecte în articol: filmul de animaţie "Coco"