x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Animest.19: Competiția Românească aduce pe marele ecran 12 scurtmetraje îndrăznețe

Animest.19: Competiția Românească aduce pe marele ecran 12 scurtmetraje îndrăznețe

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Sep 2024   •   21:20
Animest.19: Competiția Românească aduce pe marele ecran 12 scurtmetraje îndrăznețe

Din ce în ce mai inovatoare și complexe stilistic, cele 12 filme scurte incluse în Competiția Românească la cea de-a 19-a ediție Animest pictează un tablou urban de ansamblu al animației autohtone contemporane.

Scurtmetrajele din selecția de anul acesta sunt un mix de producții semnate de studenți aflați la început de drum în acest domeniu și filme create de artiști deja consacrați în animație. Între 4 și 13 octombrie filmele din cadrul Competiției Românești vor concura pentru trofeul secțiunii, în valoare de 5000 de lei, oferit de Institutul Cultural Român. 

Anul acesta s-au înscris în Competiția Românească Animest 32 de filme, un număr foarte mare care demonstrează dezvoltarea continuă a acestui domeniu, ca urmare a suportului constant din ultimii 19 ani. Impactul Animest asupra industriei de animație din România se poate observa direct pe marile ecrane în selecția de anul acesta, plină de abordări curajoase și povești originale care se concentrează mai ales pe relații și relaționare - în cuplu, în familie sau în comunitate. 

Alina Gheorghe revine în Competiția Românească Animest cu un nou film de școală, Paradis murdar, o metaforă despre respingerea propriului sine și idealizarea perfecțiunii. Paradis murdar a fost unul dintre proiectele participante anul trecut în cadrul Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din Europa Centrală și de Est al Animest, unde a primit suport din partea mai multor specialiști din industrie în etapa de dezvoltare. Alina a cucerit și în 2022 publicul Animest cu povestea extrem de intimă și sensibilă din Degete de sticlă, selecționat anul trecut și în competiția studențească Annecy, cel mai important festival internațional de animație. 

O revenire îndrăzneață în Competiția Românească este și Tudor Om, a cărui nouă animație, TIBI, regizată alături de Serghei Chiviriga și dedicată celor mai mici dintre privitori, este o poveste complet diferită de cea cu care anul trecut a fost parte și din competiția internațională, The Boy and the Crow.

Tot cu o metaforă inedită și plină de originalitate vine The Core, scurtmetrajul artistului urban Robert OBERT, despre o conștiință comună în care energia feminină și masculină se împletesc pentru a crea un singur nucleu aflat în simbioză. Robert OBERT este creatorul universului benzilor desenate „The Urban Prophecy”, din care derivă numeroase alte lucrări stradale pe care le semnează.

În cadrul secțiunii se regăsesc și producțiile a două regizoare autohtone care nu mai locuiesc în România, dar continuă să creeze animație independentă. Astfel, publicul va descoperi ce se întâmplă când unul dintre locuitorii unui sat fictiv, aflat în cer, provoacă sfârșitul lumii în delicatul Fracti al Laviniei Petrache, dar și cât mit sau adevăr se ascunde în tehnica de a număra până la zece pentru a te calma, în jucăușul Count to Ten regizat de Andreia Dobrotă.

Pitch, please! - record înscrieri la atelierul de animație

Pe 10 septembrie s-au terminat și înscrierile la Pitch, please!, atelierul de animație care de 5 ani susține activ dezvoltarea proiectelor animate din România și Republica Moldova. Anul acesta 20 de regizori și producători și-au înscris proiectele, fiind un număr record pentru cele 6 ediții ale programului, fapt ce reconfirmă importanța și necesitatea susținerii creatorilor de film de animație.

Toate proiectele selectate în etapa finală vor primi feedback și recomandări din partea juriului, format din trei membri, scenariști, regizori sau producători internaționali cu o vastă experiență în domeniul animației, iar cele mai bune dintre ele sunt eligibile pentru a câștiga unul sau mai multe din premiile puse la bătaie pentru ediția din 2024. Lista finaliștilor va fi publicată săptămâna viitoare pe site-ul Animest. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×