x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film O mare actriță, care a apărut în filmul „Columna”, a murit

O mare actriță, care a apărut în filmul „Columna”, a murit

de Redacția Jurnalul    |    11 Aug 2023   •   18:25
O mare actriță, care a apărut în filmul „Columna”, a murit
Sursa foto: Antonella Lualdi in Cronache di poveri amanti (1954).

Actriţa italiană Antonella Lualdi, care a apărut în filmul „Columna”, a murit la vârsta de 92 de ani.

Antonella Lualdi, actriță italiană, s-a născut la 6 iunie 1931, la Beirut, în Liban. Tatăl, italian, inginer în construcții civile, fusese implicat într-un proiect realizat în acea perioadă în Beirut și s-a căsătorit cu o tânără egipeană de origine greacă care locuia în Liban.

În 1949, la vârsta de 19 ani, a jucat într-un film muzical, "Signorinella". După aceea a lucrat la "Canzoni per le strade", perioadă în care l-a cunoscut pe actorul Franco Interlenghi, care îi va deveni soț în 1955. Urmează o perioadă-anii 1950- în care Antonella Lualdi se afirmă, devenind la fel de cunoscută ca și Lucia Bose și Gina Lollobrigida. Un rol important a fost cel al Mathildei de la Mole, din "Roșu și negru" în 1954, film în care a apărut alături de doi mari actori din acea vreme, Gerard Philippe și Danielle Darrieux.

Cu soțul ei va juca în câteva filme, printre care și "Columna", realizat în România în 1968. Au împreună două fiice: Antonellina, care va deveni și ea actriță și Stella, care a apărut în filmul Top Crack (1967), potrivit cinemagia.

În anii șaptezeci și optzeci a avut roluri mici în diverse producții.

Cea mai recentă apariție a fost în serialul Comisarul Cordier (1995-2005) unde a apărut, în zece episoade, în rolul soției lui Cordier.

×
Subiecte în articol: Antonella Lualdi columna a murit