x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Aquaman, criticat și lăudat. „Este destul de rău, dar nu e chiar așa rău”

Aquaman, criticat și lăudat. „Este destul de rău, dar nu e chiar așa rău”

12 Dec 2018   •   23:40
Aquaman, criticat și lăudat. „Este destul de rău, dar nu e chiar așa rău”

Ideea unui film bazat pe Aquaman, supereroul DC Comics, a devenit atât de ridicolă încât era o glumă în serialul Entourage, conform Dailymail.

La un deceniu, Aquaman, filmul de 350 de milioane de dolari va fi lansat săptămâna aceasta.

Premiera filmului vine la foarte mult timp, el fiind în dezvoltare încă din 2004. Totuși, a meritat așteptarea?

Recepția este mixtă. Unii critici nu s-au săturat de lumea submarină a lui Aquaman, dar au primit destul film – 143 de minute.

„Este destul de rău, dar nu e rău” scrie Variety. Aquaman urmărește aventurile lui Arthur Curry, un om pe jumătate care se întoarce în regatul mamei sale, Atlantis. El vrea să îl împiedice pe fratele său să pornească un război împotriva oamenilor de la suprafață pentru poluarea apei.

Filmul, regizat de James Wan, este plin de actori cunoscuți, incluzându-l pe Jason Momoa, din GoT, Amber Heard, Patrick Wilson, Nicole Kidman și Willem Dafoe.

Criticii îl caracterizează pe Momoa drept un personaj principal de succes. LA Times îl laudă pentru abilitatea sa de a fi „și fioros, și amuzant”.

„Este capabil să țină tridentul într-un mod sobru, dar și să livreze o serie de glume verbale”.

Momoa este apreciat pentru că adaugă viață filmului lung, Hollywood Reporter scriind că „atitudinea sa nebunească face lentoarea acțiunii mult mai ușor de îndurat”.

„Dacă vrei un film adevărat cu personaje adevărate care folosesc un vocabular mai avansat decât școlarii... Aquaman este foarte obositor timp de două ore jumătate”.

×
Subiecte în articol: aquaman dc comics