x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Arhitectura României Mari, la Palatul Noblesse, din București

Arhitectura României Mari, la Palatul Noblesse, din București

de Diana Scarlat    |    24 Noi 2017   •   10:32
Arhitectura României Mari, la Palatul Noblesse, din București

Un film documentar și o expoziție de fotografii au fost prezentate în premieră, joi, la Palatul Noblesse, din București, în cadrul proiectului “Arhitectura României Mari”. Asociația ANCE EUROPE a lansta acest proiect cultural cu ocazia inaugurării Centenarului Marii Uniri de la 1918. Evenimentul cultural aduce în atenția publicului larg stilul arhitectural neoromânesc, unul dintre cele mai remarcabile creații arhitecturale ale artei naționale din Europa și un veritabil simbol al unității culturale naționale, în contextul Marii Uniri din 1918. 

Maestrul Ion Dichiseanu, protagonistul filmului documentar, a vorbit, după vizionare, despre această latură a spiritului românesc mai puțin vizibilă în ultimul timp, stilul arhitectural neoromânesc, cel care a unit românii din toate regiunile istorice, precedând unirea teritorială. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă ce reconstituie confortul Bucureștiului de la începutul secolului XX, într-o clădire istorică total reconstituită de o echipă de arhitecți și constructori care au reușit să-i redea strălucirea, după ce devenise o ruină. Despre felul în care sunt tratate bijuteriile arhitecturale ale Româninei de astăzi și cât de mult efort necesită readucerea lor la adevărata strălucire a vorbit Gazda evenimentului, Loredana Preda, CEO Noblesse Group și președinte al Asociației Culturale Noblesse.

Stilul naţional românesc în arhitectură datează din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Prima clădire în acest stil a fost ridicată în anul 1886. În această perioadă, arhitecţii au stabilit sursele de inspiraţie potrivite pentru crearea unui stil naţional românesc, regăsite și în arhitectura medievală a Ţării Româneşti şi a Moldovei, dar şi în arhitectura vernaculară muntenească. După Expoziţia Generală din anul 1906, acest stil a cunoscut un succes pe scară largă, fiind preferat atât de autorităţi, pentru construirea de edificii publice, cât şi de privaţi. În perioada interbelică, stilul s-a oficializat, devenind marcă a României, datorită capacităţii sale de a reflecta sufletul românesc.

×
Subiecte în articol: Palatul Noblesse