Actorul american Rami Malek din serialul ''Mr. Robot'' va interpreta rolul principal în filmul biografic dedicat celebrului star rock Freddie Mercury, într-un proiect comun Fox şi New Regency, scrie vineri The Hollywood Reporter.
Graham King va fi producătorul filmului ''Bohemian Rapsody'', iar regizorul seriei X-Men Bryan Singer se va ocupa de regia producţiei.
Rami Malek, 35 de ani, va lucra cu Bryan Singer la acest proiect, după ce actorul britanic Sacha Baron Cohen a renunţat la acest rol.
Freddie Mercury s-a născut în Tanzania şi a crescut în India înainte să se mute în Marea Britanie în anii '60. Mercury a înfiinţat în 1971 împreună cu Brian May şi Roger Taylor formaţia Queen, care în 1973 a semnat primul contract cu casa EMI. ''Bohemian Rapsody'' este unul dintre hiturile formaţiei rock de succes a anilor '70, care a realizat şi coloana sonoră pentru filmele ''Flash Gordon'' (1980) şi ''Highlander'' (1986). Mercury a recunoscut public că este seropozitiv şi la foarte scurt timp a murit (24 noiembrie 1991) la Londra, în urma unor complicaţii imunitare cauzate de infecţia cu virusul HIV/SIDA. A fost una din cele mai mari voci ale rockului mondial.
Producătorul filmului Graham King, care a obţinut Oscarul în 2006 pentru pelicula ''The Departed'', este din nou pe marile ecrane din 23 noiembrie cu thrillerul ''Allied'', cu Brad Pitt şi Marion Cotillard în rolurile principale.AGERPRES