Filmul "Avatar" a detronat megaproducţia "Titanic", devenind lider în box office-ul din afara Americii de Nord.
Spectaculosul SF 3D "Avatar", regizat de James Cameron, a devenit filmul cu cele mai mari încasări din afara Americii de Nord, detronând pelicula "Titanic", care a stat 13 ani pe prima poziţie, informează Reuters. În cele şase săptămâni de la lansare, "Avatar" a ajuns la 1,283 miliarde de dolari, depăşind recordul de 1,242 de miliarde de dolari al "Titanicului".La nivel global, "Avatar" a vândut bilete în valoare de 1,836 de miliarde de dolari, diferenţa faţă de "Titanic" fiind de aproape două milioane de dolari. Specialiştii spun că în maximum două zile supremaţia "Titanicului" va lua sfârşit. În America de Nord, însă, "Avatar" va mai avea nevoie de cel puţin două săptămâni pentru a detrona filmul "Titanic", care a avut încasări de 600,7 milioane de dolari, faţă de 552,79 de milioane de dolari cât a avut "Avatar".
Citește pe Antena3.ro