x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cine sunt prietenii lui Ștefan Bănică și soția lui Marius Florea Vizante, în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”

Cine sunt prietenii lui Ștefan Bănică și soția lui Marius Florea Vizante, în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”

28 Mar 2019   •   18:10
Cine sunt prietenii lui Ștefan Bănică și soția lui Marius Florea Vizante,  în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”
Sursa foto: DIANA OROS

Serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului” care va începe, în curând, la Antena 1, cu Marius Florea Vizante și Ștefan Bănică în rolurile principale, spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu și Orlando, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză.

Alături de Ștefan Bănică (Orlando), care joacă rolul unui pierde-vară pentru care viața este o nesfârșită aventură, Marius Florea Vizante (Ducu), un meteorolog timid și ușor aiurit care își pierde serviciul, casa, mașina și e pe cale să divorțeze, și Jojo – Cătălina Grama (Stela), care o joacă pe sora lui Ducu, recent divorțată și extrem de bogată, din distribuția serialului mai fac parte: Andreea Samson, Adrian Anghel, Laila Abdel Hafiz, Alma Costin și copiii Luminița Cercel și Tiberiu Herdea.

În “Liber ca pasărea cerului”, Andreea Samson este Dora, soția lui Ducu. Blândă, iubitoare şi în același timp puternică, Dora reprezintă stâlpul familiei. În momentul în care Ducu pierde casa, maşina şi serviciul, Dora se mută împreună cu copiii la Stela, sora lui Ducu.  Nu o lasă inima să divorţeze şi speră, în fiecare zi, că soţul ei va deveni un om responsabil.

Dora, personajul meu, se identifică foarte bine cu imaginea femeii obișnuite, de clasă mijlocie din ziua de azi, mamă și soție, femeie puternică, cu un job corporatist, care jonglează cu responsabilitățile față de familie și propriile visuri”, spune Andreea Samson.

Faptul că joacă alături de Vizante și Ștefan Bănică, colegii ei de la la Teatrul de Comedie, și cu Jojo, care îi este prietenă, a bucurat-o nespus pe Andreea. “Am avut marele noroc că eu și Vizante ne cunoaștem de foarte mult timp, cred că de 15 ani. Chiar am filmat împreună la primul meu proiect în televiziune și pot spune că mi-a fost un exemplu și un model în ceea ce privește spiritul și simțul comic, tehnica și meșteșugul comediei. De asemenea, Vizante și Ștefan Banică sunt colegi cu mine la Teatrul de Comedie, deci proiectul a fost în mare măsură făcut ca în familie. Și pe Jojo o știu de multă vreme, între noi există o chimie artistică și o prietenie adevărată”, mai spune ea.

Adrian Anghel joacă în rolul lui Ariciu’, o namilă de om care trăiește în Centrul Vechi și care nu se teme de nimic în afară de sora lui. Uită de la mână până la gură, distruge tot ce vrea şi ce nu prea vrea, dar reuşeşte să-l scoată pe Orlando din încurcături, de fiecare dată.

Ariciu’ nu are nicio legătură cu ariciul de pe Wikipedia, el este un băiat trecut prin școala vieții, te șochează uneori prin monumentalitatea prostiei de care dă dovadă, dar este un om bun, săritor, care ține mult la prietenul său, Orlando, și ar face orice să îi fie pe plac. Este foarte gelos, îl deranjează foarte mult relația de prietenie dintre Orlando și Ducu și are senzația că pierde teren în inima lui Orlando”, își descrie Adrian Anghel personajul.

Laila Abdel Hafiz și Alma Costin sunt Tatiana și Mia, două domnișoare simpatice care colorează fiecare aventură a lui Orlando. Îl simpatizează, îl ajută şi se contrazic între ele pe cele mai mici teme. Cele două fete locuiesc cu un etaj mai jos de apartamentul lui Orlando, unde au un salon de masaj. “Tatiana este o domnișoară foarte simpatică, pentru care viața este ușor de gestionat. Nu are chef să-și bată capul cu probleme, totul e pe pozitiv și pe Doamne-ajută să ne meargă nouă bine că de restu nu-mi pasă. Tot ce știe să facă este să mănânce și să asculte de Orlando, personajul lui Ștefan”, spune Laila Abdel Hafiz.

Se înțelege excelent cu Alma, cu care s-a cunoscut la casting, și au legat o frumoasă prietenie. “Pe plan “actoricesc”, eu și Alma am fost best friends din prima. Acum,  în viața de zi cu zi, ea e prea frumoasă ca să pot, ca femeie, să spun că o suport 100%, dar țin la ea mult, jur”, spune Laila, amuzată.

Mia este jumătatea mai sensibilă și empatică, poate, din cuplu comic Mia –Tatiana. Nu se definește foarte clar într-o direcție, însă o descoperim ca fiind fata simplă, modestă în aspirații și dorințe, câteodată responsabilă, dornică să demonstreze că e capabilă să ajute. Mia se bucură de conjuctura faptului că formează această veche “familie” cu Tatiana, Orlando și Ariciu, ulterior și cu Ducu. Ea crede în prietenia sinceră a lui Orlando și îl consideră “șeful haitei””, spune Alma Costin (n. Căldare).

Copiii Luminița Cercel și Tiberiu Herdea joacă în rolul copiilor lui Ducu, Roxy și Bogdan. Ei sunt cei care încă mai menţin echilibrul familiei. Isteţi, creativi şi ironici, ajung să fie implicaţi, aproape de fiecare dată, în micile escrocherii pe care le fac Ducu şi Orlando. Îl iubesc pe Orlando, îl ironizează pe Ducu, tatăl lor, şi o ascultă pe Dora, mama lor, doar atunci când e în preajma lor.  Adoră să fie liberi, însă vârsta nu le permite pe cât şi-ar dori ei.

Ce alte personaje vor apărea în savurosul serial de comedie “Liber ca pasărea cerului”, telespectatorii vor vedea, în curând, numai la Antena 1.

×
Subiecte în articol: Liber ca pasărea cerului