Costume pe măsura „César”-ului. Viorica Petrovici merită Oscarul francez

Academia de Arta si Tehnica Cinematografica din Franta a nominali­zat-o pe romanca Viorica Petrovici la Pre­miul César, categoria Cele mai bu­ne costume, pentru contributia sa la filmul francez al lui Radu Mi­ha­i­lea­nu 'La source des femmes'. Gala va avea loc la 24 februarie, la Paris. Despre nominalizare si despre parcursul spre acest succes, in interviul ce urmeaza cu apreciata scenografa.

• Jurnalul National: Cel mai nou film al lui Radu Mi­ha­i­leanu 'La source des femmes' (co­productie Franta – Belgia – Italia) care va fi lansat in Romania in martie, v-a adus o nominalizare la Pre­miul César, categoria Cele mai bune costume. Cum ati primit vestea? Ce inseamna pentru dumneavoastra aceasta nominalizare?

Viorica Petrovici: Nu ma asteptam sa primesc aceasta no­minalizare, mai ales intr-o lume in care filmul este privit cu exigenta si respect. Nu pentru ca nu as fi la ni­vel, ci doar pentru faptul ca eu apartin al­tei lumi. Si totusi, iata, francezii au ga­sit de cuviinta sa ma nominalizeze ala­turi de alte patru colege de breasla, din cateva sute de filme cate se fac anu­al in Franta, ceea ce e pentru mine premiul cel mai mare pe care l-am pri­mit. E o mare victorie pentru mine, dar si pentru Romania. Iata, am studiat in Romania, traiesc aici, lucrez aici, sunt apreciata, premiata. Si datorita acestui film, sunt pretuita de o natiune artistica prin excelenta, Franta, comunitatea filmului francez, careia ii multumesc.

• Cum a fost munca la film, caci este totusi vorba despre o lume din care nu faceti parte – lumea ara­ba, cu oameni dintr-un sat marocan?

Victoria mea cu acest film consta in faptul ca, nefacand parte din lumea ara­ba, am reusit sa o cunosc suficient, cat sa pot exprima frumusetea ei si sta­rea unor personaje, care au prins via­ta si prin acest element – costumul. Dar toate aceste lucruri s-au pe­tre­cut datorita unui vrajitor – Radu Mi­haileanu. Experienta marocana – Marocul este locul unde s-a filmat 'La source des femmes' – m-a marcat foarte mult, din diverse motive. In primul rand, pentru ca a trebuit sa realizez costume pentru o lume pe care nu o cunosteam, o lume destul de ermetica privita dinafara. Eu si Cristian Niculescu, scenograful filmului si sotul meu, am creat o lume reala din documentare si din putina experienta la fata locului.

Ne-am documentat stand in di­ferite biblioteci, citind si cautand prin referinte, in Romania, Franta sau Maroc, discutand cu Radu Mi­ha­i­lea­nu si cu localnicii. Inainte de a incepe pre­ga­tirea efectiva, am vizitat si cateva orase si sate, incercand sa intram in contact cu oamenii de acolo: a fost o experienta care a contat cel mai mult si ne-a facut sa depasim incertitudinile. E o lume colorata formata din amestecul mai multor culturi, care fiecare in parte si-a pus amprenta si a luptat sa se impuna sau sa ramana cum a fost. E o tara cu o cultura vi­zu­a­la fantastica, de la rafinament la folclor. Acolo viata este asa cum se vede in film. Oamenii sunt saraci, dar te intampina cu zambetul pe buze si-ti ofera cu generozitate din putinul lor.

Povestea filmului este despre fe­mei, despre dorinta lor de a duce o via­ta mai buna. Femeile de acolo, in ciu­da vietii dure pe care o duc, au o fru­­musete interioara si eu am incercat sa o pun in evidenta prin toate mij­­loa­ce­le, dorind cu orice pret sa nu fiu ostentativa sa intervin, comple­tand sau subliniind frumusetea existenta. In final, impreuna am creat o lume care iti atrage atentia prin firesc.

• Frumoasa experienta, dar cred ca nu a fost usor. Cum e sa lucrezi cu Mihaileanu?

Au fost multe crize pe care le-am depasit impreuna, de la creatia in sine pana la relatiile cu cei cu care lucram. Dar exceptand toate acestea, cel care a condus tot ce s-a petrecut acolo a fost Radu Mihaileanu, regizorul filmului, prietenul nostru, care are geniul de a aduna oameni din toate culturile, punandu-i impreuna sa lege aceasta poveste. Actorii erau francezi, marocani, algerieni, palestinieni; operatorul era flamand; noi doi – romani, iar restul echipei francezi, belgieni si marocani.

Fantastic. Si totul a functionat perfect. De fapt, acest lucru a caracterizat toate filmele pe care le-a facut Radu Mihaileanu. Modalitatea sa de lucru se bazeaza pe documentare si pe experienta reala. Intre noi exista o comunicare foarte clara, suntem deja la a cincea colaborare cinematografica si ne cu­noas­tem si actionam in consecinta. Toate filmele sale la care am lucrat au fost simple in aparenta, dar complicate, de fapt, cu locuri multe si dificile de filmare, cu multa lume, multe roluri si foarte multa figuratie racord, ceea ce este complicat intr-un film.

Din culturi diferite
• Ati creat multe costume?

Au fost in jur de 80 de roluri. Fie­care personaj avea cel putin sase-sap­te tinute, unele complet diferite, altele care se schimbau prin adaugarea sau in­lo­cuirea unui element. Au fost circa 100 de figuranti – un record – in satul in care am filmat, dar si multe numeroase grupuri prin alte locuri de filmare. Cel mai complicat a fost la filmarea secventei din final, petrecerea populara in care a trebuit sa-i imbrac la fel pe cei aproape 300 de figuranti cinci zile la rand. Sunt multe filme in care exista figuratie multa, dar aici era ceva special, cred. Fie­care figurant in filmele lui Radu Mi­ha­i­leanu este un personaj in sine, apoi grupul devine si el un personaj. Am avut o echipa formata din profesionisti, care au fost mereu langa mine .

• A contat faptul ca ati facut costumele la un film la care Cristian Niculescu era scenograful acestei productii? In ce masura v-ati ajutat, v-ati completat?

Eu si Cristian suntem in primul rand o familie. Am plecat in viata se­pa­rat si ne-am intalnit prin aceasta me­serie complicata – cea de sce­no­graf. El este arhitect, construieste spa­tii, imagini metaforice pentru povesti reale sau ireale. Cred ca este cel mai bun scenograf in acest moment. Eu lu­crez mai putin pentru film, creez doar costume, din motive pe care nu le stiu, dar, daca ma apuc sa fac ceva, fac cat mai bine. Nu-mi place sa improvizez. Imi place sa fac lucrurile bine, daca mi se ofera ocazia.

Ceea ce nu reusesc sa fac pentru film fac pentru teatru sau opera. Mi-a placut mereu sa duc cate ceva dintr-o parte in alta. Nu este usor sa traiesti zilnic intre scenarii si povesti dramatice, dar este minunat si unic. Viata noastra e mereu intre concret si fictiune. Mereu spunem: gata ne ocupam de noi, de copii, care deja sunt pe picioarele lor si iar apare un scenariu frumos sau o piesa care ne incita sa mai descoperim o lume.