Filmul “Canibal” de Manuel Martín Cuenca, pentru care Olimpia Melinte a fost nominalizată la prestigioasele Premii Goya, va intra de vineri în cinematografe. O premieră de gală, în prezenţa artistei, va avea loc, tot vineri, la cinema Studio din Capitală.
Carlos, personajul principal al filmului “Canibal”, este cel mai prestigios croitor din Granada, dar şi un criminal în umbră. Nu simte nicio remuşcare ori vinovăţie până în ziua când în viaţa lui apare Nina (Olimpia Melinte). Ea îl va face să realizeze adevărata natură a actelor sale şi să simtă pentru prima oară fiorul dragostei. Carlos este răul încarnat, inconştient iar Nina este inocenţa pură.
În rol principal spectatorii îl vor putea vedea pe Antonio de la Torre, cunoscut pentru rolurile sale din “Nuntă în ofsaid” (ce va avea premiera în curând şi în cinematografele din România), “Albastru închis aproape negru” şi “Verii”. Regia îi aparţine lui Manuel Martín Cuenca, cunoscut regizor, scenarist şi producător.
Olimpia Melinte s-a născut la Iaşi şi a debutat pe marele ecran cu rolul din filmul “Cele ce plutesc’ în regia lui Mircea Daneliuc. Au urmat apoi lungmetrajele “Sette opere di misericordia” (regia: Massimiliano şi Gianluca de Serio), “Killing Time” (regia: Florin Piersic Jr.), “Selfie” (regia: Cristina Iacob) şi scurtmetrajele “Draft 7”, “My Baby” şi “O lume nouă” (regia: Luiza Pârvu). Pentru rolul din “Canibal” Olimpia Melinte a fost nominalizată la Premiile Goya (categoria “Revelaţia anului”).