x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Discovery: “Maşini pe alese: În jurul lumii?”, al doilea sezon

Discovery: “Maşini pe alese: În jurul lumii?”, al doilea sezon

de Sebastian S. Eduard    |    04 Sep 2014   •   14:23
Discovery: “Maşini pe alese: În jurul lumii?”, al doilea sezon

Sunteţi pregătiţi să faceţi faţă unui nou sezon al emisiunii “Maşini pe alese: În jurul lumii?” Mike Brewer revine în forţă cu un nou plan ambiţios de a-şi transforma investiţia de 3,000 de dolari într-un super automobil italian în valoare de 40,000 de dolari, refăcând maşini vechi şi vânzându-le cu un profit considerabil. Această provocare unică îl poartă pe Brewer pe patru continente. Fiecare episod îl urmăreşte prin tot felul de locuri îndepărtate, căutând cele mai incredibile chilipiruri, din Australia cea înnebunită după maşini până în Italia, locul de naştere al super automobilului. Pe parcursul a şase săptămâni, Brewer cutreieră lumea cumpărând, vânzând şi negociind maşini uzate, ca să obţină un automobil la care visează de mult. În tot acest turneu, ajunge în Sydney, Liverpool, Sao Paulo, sau Varşovia, încheindu-şi periplul în locul natal al celebrelor automobile Ferrari şi Lamborghini, în Italia. Călătorind dintr-o ţară în alta, Brewer îşi propune să modifice maşinile pe care le cumpără pentru a-şi spori profitul. Are la dispoziţie toate instrumentele unui comerciant de maşini adevărat, pe care le combină cu experienţa în branşă şi iscusinţa lui de vânzător de maşini, ca să se asigure că va încheia un şir de tranzacţii senzaţionale.

Ca să reuşească însă această performanţă, Brewer trebuie să se împace cu tot felul de personaje ciudate care apar inevitabil în fiecare oraş în care ajunge. Ducând maşinile dintr-un loc în altul, el devine vulnerabil în faţa capriciilor economice, căci fiecare ţară are alte gusturi şi norme, altă cultură şi putere de cumpărare.

×