Festivalul de la Cannes, văzut de Eugenia Vodă. Leos Carax – cu limuzina la porţile Palmei

In cinema e ca in fotbal (nu degeaba, la ambele, se pricepe toata lumea!): pina in ultima clipa, pina cind n-a sunat fluierul arbitrului, nu trebuie sa declari un meci pierdut! Am scris ieri ca editia ar fi “nespectaculoasa', iar azi, iata, realitatea m-a contrazis... spectaculos!

Am vazut in competitie un film extraordinar (in orice caz extra-ordinar), al francezului Leos (se pronunta si “s'-ul!) Carax. Legenda spune ca autorul e ceea ce se cheama “un tip dificil', un tip special, un lup singuratic. O dovada e si faptul ca, dupa ce a luat - in 1985, la doar 25 de ani -, Cesar-ul pentru film de debut (“Boy meets girl'), a mai reusit sa faca, in douazeci si sapte de ani, doar patru filme. Dar acum a dat lovitura, cu acest “Holy Motors' - care, e de prisos sa o mai spun, a divizat, si el, sala proiectiei de presa, intre aplauze furtunoase si un cor de huiduieli energice! Dar si “Aventura' lui Antonioni, si atitea filme care au intrat in istorie, au fost fluierate la Cannes. “Holy Motors' este, in felul lui, cu doza lui de curaj, de nebunie si de noutate - o capodopera.

Trebuie spus, de la bun inceput, ca e un film suprarealist, care mizeaza pe imagine si pe mister, deci povestea subiectului nu poate fi decit una extrem de aproximativa. Vedem o limuzina alba, din acelea lungi de sase metri, cum circula pe Broadway, si pe la noi pe la diverse nunti, aici condusa de o blonda cu un aer uscat, de bodyguard in prag de pensie. Vedem un tip la costum, cu un aer de bancher, urcind in limuzina, sub numele de “Monsieur Oscar'. Aflam ca are o agenda a zilei foarte incarcata. Dar ce agenda stranie, agenda de a trai o serie de alte figuri si destine umane! Burghezul domn Oscar isi schimba, in limuzina, pe rind, costumatia si machiajul (actorul, Denis Lavant, provenit din teatru si din circ, are puterea de metamorfoza a unui clovn trist), isi lipeste masti, si unghii, si cocoase, si peruci, si va fi, pe rind, o cersetoare straina (pentru o data, nu de la noi!), un acordeonist, un tata grijuliu, un killer, un specialist in tehnici si experimente SF, un muribund, un nebun care fuge printr-un cimitir si maninca flori, si altele inca... Personajul, intr-o secventa de mijloc, ajunge sa traga chiar un glonte asupra lui insusi, cel din prima secventa... Iar la miezul noptii, limuzina il va depune la o alta casa decit la cea de la inceput, unde il vedem, dincolo de fereastra luminata, alaturi de doua uriase maimute negre!

Toate aceste povesti, ca un puzzle de scurt-metraje, pline de inventivitate regizorala, reitereaza, implicit, diferite moduri de a face cinema, diverse genuri si stiluri, de la realism la comedia nebuna, de la aventura la SF, de la horror la melodrama (o putem vedea si auzi pe Kylie Minogue, aeriana si delicata, intr-un fulgarin, ca in “Umbrelele din Cherbourg'!). Un film “textualist', dar deloc livresc, care capteaza, in cercuri tot mai largi, ceva din misterul conditiei umane - pentru ca “holy motors' din titlu nu se refera numai la numele garajului in care se retrag, noaptea, limuzinele, dar si la oameni, la “trestiile ginditoare' devenite, acum, niste stranii “masini sacre' cu ochi de imprumut... La sfirsitul filmului, in garajul imens, vazut de sus, limuzinele incep sa clipoceasca si sa dialogheze intre ele, printre altele birfindu-i pe oamenii care, astazi, spre deosebire de odinioara, prefera masinile din ce in ce mai putin vizibile... Desi are un umor excentric si sofisticat, filmul, in totalitatea lui, iradiaza o imensa tristete, ca si cind totul s-ar petrece intr-o lume izbita deja de meteoritul lui Von Trier, si care incearca acum, absurd, inutil si dureros, sa reconstituie ceva din circuitele distruse.

Va fi, Leos Carax, cistigatorul unei Palme d’or? Pentru ca ar merita-o.