x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi-a desemnat cîştigătorii. Iar trofeul merge la...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi-a desemnat cîştigătorii. Iar trofeul merge la...

de Sebastian S. Eduard    |    09 Iun 2013   •   10:15
Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi-a desemnat cîştigătorii. Iar trofeul merge la...

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi-a premiat, sâmbătă seara, câştigătorii. Sala Teatrului Naţional din Cluj s-a dovedit, ca de obicei, neîncăpătoare. Peste 800 de invitaţi au participat la Gala care, ca de obicei, a avut momentele ei savuroase.

Pe covorul roșu al galei, descinşi din elegantele limuzine Mercedes  E Klasse, s-au aflat  Franziska Petri, Luminiţa Gheorghiu, Ioana Flora, Ioana Blaj, Crina Semciuc, regizorii Jiří Menzel, Nae Caranfil, Cristi Puiu, Ada Solomon, Anca Puiu, Oana Giurgiu, Frederic Boyer, directorul artistic al Tribeca Film Festival, Corina Șuteu, Carmen Harabagiu, CEO HBO România.
Gazda ceremoniei de închidere a celei de-a 12-a ediţii a fost prezentată de Tudor Giurgiu, directorul festivalului. Vedetele serii și protagoniștii unor momente de neuitat la TIFF au fost actriţa Luminiţa Gheorghiu, distinsă cu Premiul de Excelenţă, și renumitul regizor ceh Jiří Menzel, premiat pentru întreaga carieră.

Aplaudată în picioare minute întregi, Luminiţa Gheorghiu - numită de Mihai Chirilov "cea mai mare actriţă pe care o are România în momentul de faţă" -  şi-a stăpânit emoţia care iniţial părea să pună stăpânire pe ea. "Mă copleşeşte acest premiu", a spus Luminiţa Gheorghiu. "Mi se spunea prinţesa Noului Val. Ei glumeau, eu i-am luat în serios, pentru că îmi convenea. Suna tinereşte. Dar, acum, excelenţă înseamnă că nu mai pot să greşesc. Aşa că o să împart acest premiu cu toţi cei cu care am lucrat. Poate aşa o să fiu o tânără speranţă excelentă. Mă duc în culise să iau un extraveral", a glumit Luminiţa Gheorghiu.

La fel de tonic s-a dovedit şi regizorul Jiří Menzel. Câştigătorul Premiului Oscar pentru cel mai bun film străin ("Closely Watched Trains", 1967) şi a Ursului de Aur ("Larks on a String", 1990), în vârstă de 75 de ani, el a mulţumit organizatorilor festivalului care au avut grijă de el şi care, printre altele, i-au strecurat în punga cu "goodies" şi un prezervativ.  "M-am simţit foarte răsfăţat. Când am fost adus la hotel, în prima zi, am primit o geantă cu cadouri, iar printre aceste cadouri am găsit un prezervativ. Vă mulţumesc că aţi avut încredere în vitalitatea mea. Asta e ceva ce nu o să uit", a spus Menzel, spre amuzamentul asistenţei.

Premii

Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, i-a revenit unui regizor debutant, Anand Gandhi, care a impresionat juriul cu filmul Corabia lui Tezeu/ Ship of Theseus (India). "Salutăm apariţia unui nou talent major în cinematografia mondială", a transmis juriul Competiţiei. Trofeul i-a fost înmânat sound designer-ului filmului, Erdélyi Gábor, de către regizorul Jiří Menzel și actriţa Luminiţa Gheorghiu. "Am avut foarte mult de învăţat de la Anand Gandhi, e foarte talentat. Uitaţi-vă la acest film, vă va schimba viaţa", a spus Erdélyi Gábor.

Corabia lui Tezeu și-a adjudecat și un al doilea premiu, pentru Cea mai bună imagine, în valoare de 3.500 euro (servicii de post-producţie digitală), oferit de Cinelabs.

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, oferit de BCR, i-a fost acordat unui alt debutant, japonezul Rikiya Imaizumi, pentru "Ceasul rău, pisica neagră/ I Catch a Terrible Cat". Tinerele regizoare Ana Guevara Pose și Leticia Jorge Romero, din Uruguay, au fost recompensate cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Vodafone, pentru "Ploaie de vacanţă/ Tanta agua. Favoritul publicului vine dinspre Orientul Mijlociu și este primul lungmetraj realizat vreodată în întregime în Arabia Saudită și cel dintâi semnat de o femeie: "Wadjda" (r. Haifaa Al-Mansour), recompensat cu Premiul Publicului. Premiul a fost prezentat pe scenă de actorii din 10 pentru FILM: Claudia Ardelean, Balázs Bodolai, Eliza Noemi Judeu, Nicoleta Lefter, Călin Stanciu Jr., Rareș Florin Stoica, Silvia Török, Mihaela Trofimov, Cătălin Vieru și Irina Wintze.

Filme româneşti

În secţiunea dedicată filmelor românești, cap de afiș este un documentar, "Aici... adică acolo" (r. Laura Căpăţână Juller), care și-a adjudecat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru categoria Lungmetraj, în valoare de 5.000 de euro. "Mă bucur enorm  de mult pentru acest film, care a însemnat patru ani de muncă. E un film fără nici un fel de buget", a spus producătoarea Ada Solomon. Pentru Debut a fost premiat Paul Negoescu, regizorul peliculei "O lună în Thailanda". Cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat "O umbră de nor", în regia lui Radu Jude, venit la TIFF de la Cannes, unde a rulat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs. Premiul înseamnă 1.500 de euro şi o zi de filmare la Studiourile MediaPro. În acest an, juriul a decis să acorde și două Menţiuni speciale scurtmetrajelor "Claudiu și crapii" (r. Andrei Tănase) și "Pastila fericirii" (r. Cecilia Felmeri).

Carmen Harabagiu, CEO HBO România, a anunţat la gala de închidere și câștigătorii Concursului de Scenarii organizat de HBO în parteneriat cu TIFF: Cel mai bun scenariu de lungmetraj, în valoare de 3.000 de dolari, i-a fost acordat lui Toma Bogdan, pentru scenariul "Reparaţia", Cel mai bun scenariu de documentar, în valoare de 2.000 de dolari, lui Marius Iacob, cu scenariul "Despre starea de bine", iar Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de scurtmetraj, în valoare de 1.500 de dolari, a fost adjudecat de Radu Bărbulescu, cu scenariul "Dispozitivul 0068".

×