x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Film italian despre imigranţi români

Film italian despre imigranţi români

10 Mar 2016   •   18:08
Film italian despre imigranţi români

Lungmetrajul “Banat (Călătoria)”, în regia lui Adriano Valerio, va avea premiera pe marile ecrane din România, pe 1 Aprilie. Producţia va fi distribuită în cinematografe de microFILM.

Filmul spune povestea unor tineri aflaţi în plină criză: un moment suficient de apăsător îi privează pe Ivo şi Clara de libertatea de a visa. Sunt doi străini care îşi împart bunele şi relele vârstei de 30 de ani, precum şi dezamăgirea faţă de tot ce îi înconjoară. Clara a ieşit dintr-o relaţie de lungă durată şi e pe cale să îşi piardă locul de muncă. Ivo este şomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală.

“Banat (Călătoria)” relatează povestea unei emigraţii în sensul opus celei obişnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în căutarea unui loc de muncă şi a fericirii. Este oare exilul din propria ţară singura cale spre împlinire? Filmările au fost realizate anul trecut, scene importante fiind turnate în România la Voineşti (Târgovişte) şi la malul Mării Negre.

Adriano Valerio şi Ezio Abbate semnează scenariul lungmetrajului, scenografia filmului pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar monteurul filmului este Cătălin Cristuţiu.

Adriano Valerio este unul dintre cei mai talentaţi tineri regizori italieni. Scurtmetrajul său "37°4 S" a câştigat în anul 2013 o Menţiune Specială la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes şi a fost remarcat în peste 60 de festivaluri internaţionale.

×