x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filme nominalizate la Oscar, în prima săptămână de  Cinema în aer liber, pe Insula Artelor din Parcul Titan

Filme nominalizate la Oscar, în prima săptămână de  Cinema în aer liber, pe Insula Artelor din Parcul Titan

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Aug 2023   •   19:15
Filme nominalizate la Oscar, în prima săptămână de  Cinema în aer liber, pe Insula Artelor din Parcul Titan

Pe 15 august începe sezonul Cinema în aer liber de anul acesta în București. Timp de 4 săptămâni, de marți până duminică, spectatorii vor putea urmări 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale importante: premiile César, Globurile de aur, festivalurile de film de la San Sebastián, Veneția și Cannes și chiar la Oscaruri. Selecția propune thrillere, comedii, drame și animații, intrarea la proiecții este liberă.

În săptămâna 15 – 20 august proiecțiile încep de la ora 21:00 iar programul este:  

Marți, 15 august - Cei opt munți/ Le otto montagne (2023), regia: Felix van Groeningen, Charlotte Vandermeersch, AP12, Italia, 147 min. Premii: Câștigător al Premiului Juriului și nominalizat la Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Sinopsis: O poveste emoționantă despre prietenia dintre doi copii ce devin bărbați, în timp ce încearcă să șteargă amprentele pe care părinții le-au lăsat asupra vieților lor. Sunt Pietro și Bruno. Unul aparține orașului, celălalt este ultimul copil dintr-un sat de munte. De-a lungul anilor, viața îi va duce ba departe, ba aproape unul de celălalt, dar nu va distruge prietenia lor, rămânând uniți de pasiunea pentru munți.

Bazat pe romanul „The Eight Mountains” de Paolo Cognetti.

Miercuri, 16 august - Pentru mine tu ești Ceaușescu (2022), regia: Sebastian Mihăilescu, AP12, România, 85 min. Premii: Best Central and East European Documentary Film, Best Cinematography, Ji.hlava, 2021, New Talent Award, DocLisboa, 2021 și 10 nominalizări la Premiile GOPO.

Sinopsis: La limita dintre ficțiune și documentar, „Pentru mine tu ești Ceaușescu” aduce în fața camerei tineri între 15 și 22 de ani, provenind din medii diferite, care participă la audiții pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu în tinerețe, la mijlocul anilor 1930, încercând să găsească motivația din spatele acțiunilor sale.

Adolescenții transformă în ficțiune o serie de documente oficiale și se raportează la tânărul comunist ca la un personaj de ficțiune, fără idei preconcepute, însușindu-și caracteristicile sale în funcție de pasiunile lor, prin prisma clișeelor din cinematografia comercială.

Un portret al noii generații și o imagine a moștenirii trecutului, acum când rețelele de socializare au la bază aceeași dorință de preamărire specifică anilor '30.

 

Joi, 17 august - Aproape / Close (2023), regia: Lukas Dhont, AP 12, Belgia, 105 min. Premii: 1 nominalizare la Oscar, alte 48 premii și 62 nominalizări.

Sinopsis: La 13 ani, prietenia este un sentiment de neprețuit. Léo şi Rémi împart totul de când se ştiu, însă primele semne ale adolescenței le pun intimitatea relației la grea încercare. O legătură profundă care se rupe brusc și tragic, lăsându-l pe Léo să înţeleagă cu ce a greşit.

 

Vineri, 18 august - Toate fricile lui Beau / Beau is afraid (2023), regia: Ari Aster, N15, Statele Unite, 179 min.

Sinopsis: După moartea subită a mamei sale, Beau nu se simte bine - paranoia îi îngreunează viața și medicamentele pe care i le prescrie terapeutul nu par a fi o soluție bună. În drumul său înapoi acasă, Beau își confruntă trecutul, prezentul și viitorul, iar în cele din urmă este nevoit să-și depășească cele mai întunecate frici pentru a-și îndeplini visele.

 

Sâmbătă, 19 august - Triunghiul Tristeții /Triangle of Sadness (2022), regia: Ruben Östlund,  AP 12, premiera în România 2022, Statele Unite, 150 min. Premii: 3 nominalizări la Oscar, alte 21 premii și 71 nominalizări.

 

Sinopsis: Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), un celebru cuplu de fotomodele, sunt invitați într-o croazieră de lux pentru oameni super-bogați, dar de o moralitate îndoielnică. Printre ei, un oligarh rus, un traficant de arme britanic, dar și un alcoolic care citează din Marx și care este chiar căpitanul navei (Woody Harrelson). Ceea ce la început părea poza perfectă de Instagram, se transformă într-un spectacol grotesc.

 

Duminică, 20 august - Jucăria nouă / Le nouveau jouet (2023), regia: James Huth, AG, premiera în România 2023, Franța, 112 min.

 

Sinopsis: Sami trăiește fericit într-un cartier din suburbii alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, Sami se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne, cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Alexandre, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Alexandre îl alege pe Sami drept noua sa jucărie.

 

Filmul este inspirat de comedia clasică „Le Jouet” din 1976, regizată de Francis Veber.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×