x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filme românești la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa

Filme românești la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa

05 Oct 2017   •   10:08
Filme românești la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa

Două filme româneşti, Ţara moartă, în regia lui Radu Jude (2017) şi Mariţa, de Cristi Iftime (2017), vor fi prezentate în premieră în Israel în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Haifa, care se deschide joi, informează ICR Tel Aviv.

''Ţară moartă'' va fi proiectat luni 9 octombrie şi miercuri 11 octombrie la Cinemateca din Haifa, cu subtitrare în limbile engleză şi ebraică. Filmul a avut premiera mondială în cadrul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Locarno.

Producţia, cu regia şi scenariul semnate de Radu Jude, este un documentar-eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Acsinte într-un mic oraş din România anilor '30 şi '40. Soundtrack-ul, compus în principal din fragmente din jurnalul unui medic evreu din aceeaşi perioadă, dezvăluie ceea ce fotografiile nu pot înfăţişa: răspândirea antisemitismului şi, apoi, o descriere bântuitoare a Holocaustului din România, un subiect rareori discutat astăzi în societatea românească, relatează ICR Tel Aviv într-un comunicat de presă.

''Mariţa'', debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat duminică 8 octombrie la sala Rapaport şi miercuri 11 octombrie la Centrul Krieger. În centrul poveştii este Costi, căruia, sătul fiind de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveştile tatălui său.

Lungmetrajul Mariţa a câştigat premiul juriului FEDEORA în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, ediţia 2017.

Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, care se va încheia la 14 octombrie, are loc în fiecare an, timp de opt zile, în timpul sărbătorii iudaice a Sukkot-ului (sărbătoarea corturilor). Proiecţiile au loc în şapte spaţii culturale din Haifa: Auditorium-ul, Cinemateca din Haifa, sala Rappaport, Cinema Panorama, Muzeul de Artă Japoneză Tikotin, Centrul Cultural Krieger, Casa Hecht şi spaţii în aer liber.

Festivalul a fost inaugurat în 1983, fiind prima manifestare de acest fel în Israel şi atrăgând de atunci, de fiecare dată, o largă audienţă de cinefili şi profesionişti media din Israel şi străinătate. Sunt prezentate în medie 150 de filme, în premieră, cu un total de aproape 250 de proiecţii: lungmetraje, documentare, filme de animaţie, scurtmetraje, retrospective şi tributes.AGERPRES

×