Filmul documentar Regele Scamator - Ștefan Iordache, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia 30
Vineri, 27 noiembrie, de la ora 15.00, Festivalul Naţional de Teatru prezintă online, pe site-ul festivalului, filmul documentar REGELE SCAMATOR – Ștefan Iordache. Producția este disponibilă pentru vizionare de vineri, 27 noiembrie, ora 15:00, până duminică, 29 noiembrie, ora 15:00.
Documentarul realizat de Ludmila Patlanjoglu în anul 2008 este un prilej de aducere aminte cu bucurie şi emoţie, un memento despre cariera unui actor unic.
„Ştefan Iordache – un histrion până în măduva oaselor, un „scamatoriu”, aşa cum îi spunea, premonitoriu, bunica sa. Biografia sa a dat splendoare regală profesiunii de actor. Timp de 40 de ani nu a fost previzbil, nu a fost repetabil, a rămas mereu o surpriză. Pentru el, singurul hobby era viaţa. Ştia să se uite la un copil, la o femeie, la o floare, să trăiască fericit într-o curte cu iarbă şi pomi.
„Cu un înger pe umăr şi un diavol în buzunar”, senzual şi spiritual, exercita o fascinaţie aproape erotică asupra celor din jur: public, parteneri, prieteni. Numele lui este o emblemă. Acelaşi cu al Arhidiaconului Ştefan, întâiul mucenic creştin. Stephanos – în limba greacă – înseamnă „coroană”, cea cu care erau încununaţi învingătorii.
În jocul cu viaţa, în jocul cu arta, în jocul cu moartea, a rămas Actorul – Rege.” - Ludmila Patlanjoglu
Spectacolul ascuns
REGELE SCAMATOR – Ștefan Iordache
Premiera: 27 noiembrie | 15:00 – disponibil timp de 48 de ore pe platforma www.fnt.ro
Realizator: Ludmila Patlanjoglu
Durata: 1h
Produs în anul 2018
„«Bre muică, tu scamatoriu o să te faci!» Mamă-mare, de acolo, pe unde oi fi, să știi că zicerea matale, care acum parcă îmi sună un pic și a blestem, s-a împlinit” - Ștefan Iordache
Un film-portret cu „Regele Scamator” Ştefan Iordache. Imagini din arhivă, din spectacolele şi filmele cele mai reprezentative în care a jucat. Totodată, filmul biografic cuprinde şi fragmente din mărturiile, interviurile confesive pe care le-a dat în cei 49 de ani petrecuţi pe scena teatrului românesc.
În 2008, anul morţii lui Ştefan Iordache, a apărut la editura Curtea Veche „Regele scamator. Ştefan Iordache”, o biografie de Ludmila Patlanjoglu.

Ştiri din .ro
A fost ziua lui Eminescu. Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2021

Magdalena Popa Buluc în dialog cu George Banu: „Covid-ul afectează nu doar plămânii, ci și… spiritul”

Profesorul şi violoncelistul Marin Cazacu a primit ordinul „Meritul Cultural” în numele Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”

Eveniment online de excepție dedicat Zilei Culturii Naționale
România văzută de Eminescu. Despre școală, biserică, parlament, cultură, armată, fiscalitate, judecători, imigranți, americanism

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale

Începe Spectacolul!

TNB, între Bilanţ de pandemie şi perspective pentru un an mai bun

Program online de filme românești pe TIFF Unlimited, de Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Române
Sibiu – prima destinație din itinerariul expoziției ”Eroii care au făcut Istorie”

De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”
Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Televiziunea Română

ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“

De Ziua Culturii Naționale - maraton de spectacole lectură, la Teatrul Național Târgu-Mureș
