Cel mai nou lungmetraj al lui Dan Chişu, “Déjà Vu”, care a avut premiera în week-end, va avea marţi o proiecţie, începând cu ora 20:30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Ţăranului (MŢR), în prezenţa echipei. Publicul larg are posibilitatea să asiste la o sesiune de Q&A. De notat că Dan Chişu semnează filmul ca regizor, scenarist, cameraman, producător, totodată jucând unul dintre roluri. Distribuţia îi include şi pe Ioana Flora, Mirela Oprişor, Anca Alecsandra, Gabriel Răuţă, Tudor Smoleanu, Horia Gheorghe, Gabriel Sandu ş.a.
Aşa cum descrie PR-ul această producţie, “Déjà Vu” este “o poveste de 75 de minute, în timp real, despre fragilitatea relaţiilor”. Sinopsisul spune că Mihai, aflat la criza vârstei de 55 de ani, doreşte să înceapă o nouă viaţă şi să se regăsească alături de femeia cu care avea o relaţie extraconjugală de trei ani. Totul începe în dimineaţă în care el se trezeşte acasă lângă Tania şi nu lângă soţie. Momentul culminant este cel al întâlnirii tragi-comice a celor trei. Situaţia scapă de sub control, dar are “efecte revelatoare”. Protagonistul nu apare în film. Spectatorul trebuie să-l descopere prin ceea ce vede, prin ceea ce i se întâmplă lui Mihai în relaţia cu mama, amanta şi soţia.
Noutatea, drama poveştii decurg nu atât din tema trioului amoros, cât din tehnica de filmare: “camera fixată pe o cască specială îl transformă pe principalul personaj şi în cameraman şi în regizor, el fiind singurul decident al acţiunilor sale şi al cadrelor pe care le surprinde, iar spectatorul urmăreşte totul exclusiv prin ochii lui Mihai, fiind părtaş al introspecţiei sale”.
Filmografia lui Dan Chişu, în calitate de scenarist, regizor şi producător, numără şase lungmetraje, dintre care cinci sunt producţii independente. “Déjà Vu” este o co-producţie DaKINO Production şi Watch Me Productions, realizată cu sprijinul HBO România, în 2012.